Expoziție de grup · interdisciplinară
PERFORA
FRAGILE
Expoziție despre violența de gen ca fenomen sistemic și transgenerațional — în societatea civilă și în artele performative.
Rezidența9
Co-finanțat de AFCN · Cu sprijinul Institutului Polonez din București
Elena Stanciu
curatoare
Text curatorial
Violența de gen ca fenomen sistemic și transgenerațional
Perfora fragile investighează infrastructura invizibilă a violenței de gen, prin felul în care se înscrie în corp, în memorie, în limbaj, în relațiile sociale și în artele performative, dincolo de evenimentul vizibil și evident. Departe de a fi un caz izolat, violența este percepută ca un fenomen sistemic, cu o istorie îndelungată în spațiul românesc și est-european. Efectele sale se transmit de la o generație la alta, cel mai adesea în tăcere: de la măsuri care au restrâns drepturile femeilor asupra propriului corp și l-au înregimentat politic, până la pierderi umane.
Violenței fățișe i se opune fragilitatea anunțată de titlu, care este asumată ca principiu curatorial. Invizibilitatea capătă formă fizică în transparență, prezentă în folii, saci vidați, sunet, lamele de microscop, proiecții translucide, ecrane TV, fragmente de sticlă și memorii ale unor spectacole de teatru despre abuz. Refuzul de a înfățișa explicit violența vine din dorința de a nu agresa privirea, ci de a lansa invitația la o întâlnire cu propria vulnerabilitate, care poate fi observată, înainte de a fi procesată vizual și emoțional. Violența este deplasată la nivelul metodologiei de lucru, asupra materialelor lucrărilor, fie că vorbim de un covor erodat de pașii publicului, carton și hârtie tăiate, repetiții corozive asupra foliilor, obiecte sufocate în saci vidați, peliculă incizată și arsă, sticlă fracturată, cuie ruginite.
Vernisajul coincide cu aniversarea a cinci ani de existență a Teatrului Postnațional Interfonic. Pornit ca o haiducie web, TPI este un colectiv artistic hibrid și total atipic în scena teatrală și performativă din România, o comunitate circumstanțială independentă, online și offline, care găzduiește producții trilingve (RO DE HU) și care își permite libertatea de a fi, în același timp, emoțională, analogă, cyber, glamour și punk.
Metoda curatorială
Deplasare materială
Expoziția refuză depictarea directă a violenței și lucrează prin deplasare materială (material displacement): violența trece în materialul lucrărilor și devine lizibilă ca urmă, presiune și uzură, în locul imaginii explicite.
Formatul de tip slow art lasă vizitatorului controlul asupra ritmului receptării: vulnerabilitatea poate fi observată înainte de a fi consumată vizual și emoțional. Expoziția este însoțită de un program de mediere și de evenimente publice de contextualizare critică.
Plan expozițional · Rezidența9
Expoziția reunește peste 20 de artiste, artiști și colaboratori — lineup majoritar feminin, din generația tânără — cu 10 lucrări nou comisionate: instalație sonoră, obiect, ilustrație, dispozitive optice analogice, performance, toate produse manual, în medii materiale. Traseul parcurge holul și cinci camere ale Rezidenței9.
și colaboratori
nou comisionate
evenimente publice
de expoziție
Artiste și lucrări · pe camere
15 poziții
Hol · Ipostaze
01Monica Stoica100 de pași pe app. calcă / covor cu inscripție marker→ 02Paulina Mitek (PL)Pe linie maternă / Locuită / Concediu de maternitate · print digital→ 03Georgi TomuțaWhat we owe to each other / colaj cu film fotografic cu dublă expunere→ 04Maria Brudașcă66 / instalație cu carton decupat și pictat→Camera 1 · Stratificări
05Ema OnofreiRepetări corozive / markere și acrilice pe folii PVC transparente→Camera 2 · Inventar
06Ana TodaVida Caduca / obiecte personale în saci vidați→ 07Ioana Toloargă · Calița Nantu · Iulia EnkelanaFRUMOASĂ-FRUMOASĂ / video, 13 min→Camera 3 · Prima cameră
08Vlaicu GolceaRepercusiuni / instalație sonoră 6.1→Camera 4 · Sub observație
09Electric BrotherMicro Spectru / lamele de microscop, retroproiecție analog→ 10Iulia EnkelanaMatch / video pe televizor CRT→ 11Iulia EnkelanaGlas / fotografie digitală în retroproiector, cu inserții→Camera 5 · Nu există abuz în teatru
12Actrițe. Adică, scuze că te atingspectacol documentat / instalație video–audio, 40 min→ 13Amalia TănaseManual de întrebuințare a corpurilor fragile / text în registru→ 14Carmen Ghiurco · Alex HalkaÎn teatru / inscripții fixate pe scânduri putrede→ 15Notă de trecerespectacol documentat / afiș, ilustrații, audiodramă→
Hol · lucrările 01–04
Ipostaze
Expoziția pornește de la premisa curatorială de a refuza înfățișarea explicită a violenței și o transferă în gestul la care publicul este invitat: de a călca în picioare literele scrise de mână de poeta Monica Stoica. Prima încăpere aduce împreună diferitele ipostaze pe care femeile le traversează, începând cu nașterea și ajungând, inevitabil, la moarte. Imaginile realizate de Paulina Mitek transpun vizual experiența sa din timpul sarcinii. Acestea se află în dialog cu binomul mamă-fiică din colajele create de Georgi Tomuța, ce fac aluzie la propria experiență cu complexitatea legăturilor de familie din perspectiva unei femei queer. Poemul Monicăi Stoica vorbește direct, într-un mod unic, atât ca expresie emoțională, cât și ca poziționare fizică, celor care înaintează pe el. Este, poate, cea mai directă adresare pe care o artistă o face în această expoziție. Covorul ne poartă, de-a lungul celor „100 de pași” amintiți în titlu, de la intrare până la instalația 66, realizată de Maria Brudașcă. 66 este numărul de femei ucise în 2025, înfățișate prin siluete decupate din carton, ce redau posturile pe care femeile au fost forțate să le adopte de-a lungul vieții. Cartonul este un material folosit în special pentru a ambala, transporta și proteja obiecte fragile. Ca material de construcție, este rezistent și flexibil și, prin unduiri și diferențe de textură, trimite metaforic la carnea fiecărui personaj și la distorsiunile pe care le-a suferit.
Elena Stanciu · text curatorial
01 · Monica Stoica
100 de pași pe app. calcă
n. 1990, Zimnicea · covor cu inscripție marker · 2026Un poem propriu, scris de mână pe un covor amplasat direct în traseul expozițional, de la intrare până la instalația 66. Citirea textului coincide cu deteriorarea lui sub pașii vizitatorilor — o reflecție asupra violenței produse prin repetare, normalizare și participare involuntară.
„Interfonic m-a învățat să scriu pentru ureche, pentru o voce fără corp. Covorul e cumva reversul: un corp, un text, pași, dar fără voce, iar cine calcă trebuie să-l citească singur. Și mai contează că, la cinci ani, Interfonic face o expoziție care se uită și la abuzul din propria lume, din teatru. Pentru mine, asta e o formă de prietenie: o comunitate care nu se preface că pe ea n-o atinge nimic.”Monica Stoica
02 · Paulina Mitek (PL)
Pe linie maternă · Inheritance · Po kądzieli
Locuită · Occupied · Zajęta / Concediu de maternitate · Maternity Leave · Urlop macierzyński
n. 1986, Otwock, Polonia · print digital · 2026 · cu sprijinul Institutului Polonez din BucureștiSeria de trei printuri a fost realizată pentru expoziție. Paulina Mitek lucrează cu colaj digital și ilustrație, pornind de obicei de la o imagine simplă, un obiect sau o situație cotidiană. Semnează și afișul și cele zece ilustrații pentru Notă de trecere, expuse în Camera 5.
„Am pornit de la situații familiare și de la obiecte casnice, care au devenit treptat simboluri ale fricii, ale traumei moștenite, ale maternității și ale izolării. Pe parcurs, lucrările au devenit mai personale decât mă așteptam. M-au făcut să mă gândesc mai atent la experiențe care par private, dar pe care le împart, de fapt, multe femei.”Paulina Mitek
„Trei printuri […] încadrate de un tighel roșu, la jumătatea drumului între broderia populară și cusătura chirurgicală. […] În Pe linie maternă, o matrioșcă poartă trei generații de femei cu ochii închiși, parcă la limita dintre vis și meditație, iar în miez stă o formă cenușie, granulată, ca un plumb sau o ecografie.”Amalia Tănase, Manual de întrebuințare a corpurilor fragile
03 · Georgi Tomuța
What we owe to each other
n. 1998, Timișoara · colaj cu film fotografic cu dublă expunere · 2026„Ce vedeți în aceste două fotografii cu dublă expunere este simplu: eu și mama. Colajul e ceea ce complică lucrurile, ceea ce ne leagă și ne desparte. Mama e o femeie care provine dintr-un mediu rural dezavantajat, care nu a avut acces la educație până în punctul în care și-ar fi dorit și care a avut multiple relații abuzive. Ea este și cea mai veselă persoană din orice cameră se află, care nu se sfiește însă de la discuții serioase. Mama nu e o statistică, mama este ca multe alte femei din viețile noastre, care dacă nu îți spun povestea lor, ai crede că nu li s-a întâmplat nimic rău vreodată.
Eu sunt o femeie queer, care a avut toate privilegiile pe care mama nu le-a accesat, dar care s-a lovit de alte prejudecăți. Eu nu vorbesc atât de ușor ca mama despre asta, deși știe și mă întreabă mereu, uneori merg acasă și tot ce iau cu mine când plec este un ac de siguranță din trusa ei."Georgi Tomuța
04 · Maria Brudașcă
66
n. 1989, Cluj · instalație cu carton decupat și pictat · 2026Instalația 66 înfățișează, printr-un ansamblu de siluete decupate din carton ondulat, numărul victimelor femicidului din anul 2025. Siluetele sunt redate în posturile pe care au fost forțate să le adopte în anii de abuz care au culminat cu crima care le-a sfârșit viața. Fiecare corp este surprins în timp ce se ferește, se apără, pledează, se ghemuiește, imploră, primește lovituri, se prăbușește, atinge inconștiența.
Cartonul este un material folosit în special pentru a ambala, transporta și proteja obiecte fragile. Ca material de construcție, este rezistent și flexibil, la fel ca femeile dispărute din dubla vină a abuzatorului și a statului care a eșuat să le protejeze. Urmele și rănile pe care aceste corpuri le-au purtat și uneori au fost forțate să le ascundă apar în diferențele de textură a cartonului, revelând carnea fiecărui personaj.
text de prezentare: Maria Brudașcă
„Produsul pe care îl țineți în mâini este un corp. Mai precis, un șir de corpuri, unele de carton, altele de sticlă, de folie, de lână, de lumină, de sunet, de aer extras dintr-o pungă. […] Unele au ajuns la destinație întregi. Cele mai multe au ajuns fisurate. Șaizeci și șase dintre ele, numai în anul 2025, numai în România, nu au mai ajuns deloc.”Amalia Tănase, Manual de întrebuințare a corpurilor fragile
Camera 1 · lucrarea 05
Stratificări
Transparența foliilor PVC suspendate funcționează ca substanță de contrast pentru repetițiile corozive aplicate asupra lor de Ema Onofrei, cu diferite markere și acrilice. Suntem compuși din straturi identitare dobândite de-a lungul vieții, pe care reușim, într-o mai mare sau mai mică măsură, să le integrăm într-un sine funcțional. Ema se folosește de propriile fragmentări pentru a crea personaje cu personalitate proprie, care se suprapun și se descompun optic pe măsură ce corpul înaintează, într-o animație analogă a cărei viteză depinde de ritmul mersului.
Elena Stanciu · text curatorial
05 · Ema Onofrei
Repetări corozive
Corrosive overlaps
n. 1998, Chișinău · markere și acrilice pe folii PVC transparente · 2026Pictură pe folii transparente suspendate la 45°, traversate fizic de public; personajele se suprapun și se descompun optic pe măsură ce corpul înaintează, într-o animație analogă al cărei frame rate depinde de ritmul mersului. Pornind de la conceptul clinic al „copilului interior", lucrarea urmărește coexistența straturilor identitare fragmentate de trauma timpurie.
„Simt că trecutul nostru și al vostru e întipărit în toți porii. În fața foliilor transparente, mi-am dat voie să accesez stările de care, în mod normal, încerc să mă feresc. […] Se adună scene care devin corozive pentru minte, mai ales dacă nu le privești în ochi. Iar eu încerc să le aduc în fața ochilor cu blândețe.”Ema Onofrei
Camera 2 · lucrările 06–07
Inventar
Transparența se continuă într-un nou mediu, cel al sacilor vidați, cu obiectele din Vida Caduca, atârnați în jurul ecranului pe care rulează FRUMOASĂ-FRUMOASĂ. De data aceasta, obiectele sunt cele violentate: suprimate, chircite, lăsate fără aer și spânzurate ca obiecte de inventar — martori tăcuți ai unor evenimente imprimate dureros în memoria afectivă. Ana Toda, actriță, selectează recuzita unei vieți în care intimitatea a fost mereu o suprafață de lucru și o expunere. În mijloc, pe ecranul dispus în format 9:16 (care poate semnifica un telefon mobil imens), vedem femei care au o legătură strânsă cu teatrul. Având ca bază textul visceral scris de Ioana Toloargă, performat de Calița Nantu și regizat de Iulia Enkelana, se derulează imagini trimise de artiste în ipostaze ale feminității, așa cum fiecare s-a găsit „frumoasă”, cum a vrut ca internetul să o vadă „frumoasă” sau cum cele din jur (obiecte, locuri, ființe) au făcut-o să se simtă „frumoasă”. Frumusețea SE PERFORMEAZĂ, înainte de toate, și se găsește undeva la intersecția dintre convențiile social acceptate, sinceritatea trăirilor expuse și propria sa recunoaștere.
Elena Stanciu · text curatorial
06 · Ana Toda
Vida Caduca
n. 1998, București · instalație cu obiecte personale în saci vidați · 2026Ana este actriță. Obiecte personale — batistă, scrisoare, maiou — vidate în pungi transparente identice și suspendate. Gestul evocă simultan conservarea domestică, arhivarea criminalistică și procedura medicală: o ordine aproape administrativă impusă memoriei traumatice.
„Contradicția arhivei constă în faptul că deși sunt vidate, sufocate, aceste obiecte-relicve trăiesc, sunt vii și palpită încă. Expuse și dispuse să fie văzute. Poate aspectul cel mai valoros pentru mine, este faptul că acest proces nu a fost o retraumatizare, o joacă neglijentă într-o rană deschisă. Mai degrabă a trip down memory lane, niște pași făcuți printr-un cordon ombilical, unde totul se întâmplă în același timp. Iar în urma acestor pași făcuți zilnic în susul și în josul amintirii, am selectat niște memorii cheie, din viața Anei fată, Anei femeie și Anei actriță."Ana Toda
07 · Ioana Toloargă · Calița Nantu · Iulia Enkelana
FRUMOASĂ-FRUMOASĂ
video 9:16 · 13 min · 2026 · #TPIVG0102Video construit în jurul textului Ioanei Toloargă, performat de Calița Nantu, cu o arhivă grafică participativă alcătuită din fotografii de social media ale artistelor Interfonic. Lucrarea urmărește felul în care feminitatea este învățată prin corecție continuă — de la primele proiecții asupra propriului corp la autoexpunerea digitală — întorcând logica photo dump-ului către devoalare afectivă. Este prezentat pe un ecran TV mare, în format 9:16 — practic, un telefon mobil uriaș.
text: Ioana Toloargă (n. 1999, Gorj) · voce: Calița Nantu (n. 1997, Dej) · regie video: Iulia Enkelana (n. 1999, București)
cu participarea artistelor: Alexandra Mihaela Dancs, Alexandra-Ioana Harapu, Ana Toda, Calița Nantu, Camelia Dilbea, Carmen Coțofană, Carmen Ghiurco, Cleopatra Constantinescu, Corina Grigoraș, Cristina Milea, Diana Katharina, Elena Stanciu, Ema Onofrei, Gabriela Pîrlițeanu, Ilinca Manolache, Ioana Aciobăniței, Ioana Bugarin, Ioana Toloargă, Iulia Enkelana, Maria Brudașcă, Monica Stoica, Roxana Lăpădat, Theodora Sandu, Valentina Moghină
Camera 3 · lucrarea 08
Prima cameră
„Mă preocupă de câțiva ani ce se întâmplă cu noi în cele nouă luni dinainte de „naștere”. Lucrarea este o reconstrucție eminamente ficțională a singurei lumi de care dispunem atunci: proximitatea inimii mamei, respirația și stările ei care ne traversează, primul nostru fel de a recepționa și de a ne reprezenta universul. În același timp, ea pune în discuție decizia de a forma o viață nouă.
Lucrarea mea ne așează în poziția din care fiecare dintre noi a auzit lumea pentru prima dată, dinăuntrul altui corp. Ca peste tot în PERFORA FRAGILE, violența ajunge aici fără imagine și fără cuvânt, în forma pe care i-o dau materiile traversate. […] Cercetările din ultimele decenii asociază stresul sever din timpul sarcinii cu modificări ale felului în care copiii răspund ulterior la stres și cu dificultăți de reglare emoțională în primii ani de viață; violența partenerului în timpul sarcinii este legată în mod consecvent de naștere prematură și de greutate mică la naștere, iar prima cercetare de imagistică asupra nou-născuților expuși indică diferențe în regiuni cerebrale implicate în procesarea fricii. […] Ceea ce afirm este că violența exercitată asupra unei femei însărcinate ajunge, prin corpul ei, și la cineva care nu are încă un nume, o limbă sau posibilitatea de a pleca, și că repercusiunile ei încep acolo unde nicio memorie nu poate ajunge.”
Vlaicu Golcea · extrase din textul de sală
08 · Vlaicu Golcea
Repercusiuni
n. 1974, București · instalație sonoră 6.1 · conținut repetitiv 7 min · 2023–2026Scenă audio ficțională care simulează filtrarea acustică intrauterină: vocile, tensiunile și ritmurile unui spațiu domestic percepute dinaintea limbajului. O investigație a memoriei preverbale și a transmiterii transgeneraționale a stresului.
Camera 4 · lucrările 09–11
Sub observație
Transparența prezentă în camerele parcurse (folia suspendată, punga vidată, lipsa reprezentării vizuale a violenței) se condensează și capătă greutate prin lamele, suprafețe fracturate, ecranul CRT. Violența apare transpusă în însăși tehnologia folosită de lucrările din încăpere: microscopul — aparat ce pătrunde adesea în mod invaziv în cele mai intime straturi ale materiei, televizorul CRT — instrument al distorsiunii mesajelor și al controlului maselor, respectiv retroproiectoarele analogice — dispozitive folosite în perioada comunistă pentru instrucție și propagandă. Lamelele ce alcătuiesc lucrarea Micro Spectru sunt realizate prin denaturări, arderi, incizii, juxtapuneri ale materiei organice sau anorganice și abstractizează un univers clinic al urmelor violenței asupra corpurilor de diferite naturi. Rotației lamelelor i se alătură retroproiecția Glas, o imagine corporală distorsionată prin straturi succesive de semi-transparențe. Pe fundalul unei voci feminine aflate într-o stare liminală, Match propune o combustie alb-negru într-un timp foarte scurt pe televizorul CRT.
Elena Stanciu · text curatorial
09 · Electric Brother (Cristian Ștefănescu)
Micro Spectru
n. 1975, București · lamele de microscop cu film fotografic alterat prin ardere și colaj · retroproiecție analog · 2019–2026Lamele de microscop conținând filme foto pe care s-a intervenit prin incizie, ardere și colaj, proiectate cu retroproiector analog — aparatul pedagogic al școlii socialiste și, în același timp, al poveștilor de familie. Violența este exercitată material asupra suportului transparent, iar lumina o citește optic.
„Vin din lumea muzicii electronice, lucrez cu sunet în diverse forme: albume, sunet și muzică de film, teatru, și m-am trezit într-o dimineață cu nevoia să fac și aceste lucrări sub microscopul electronic. Am căutat aproape 2 ani cum să fac să îmi iasă.”Electric Brother
10 · Iulia Enkelana
Match
video pe televizor CRT · 1 min · 2023 · #TPIAH0006O flacără continuă, într-un video-loop de 1 minut, prezentată pe un televizor CRT — obiectul domestic în jurul căruia se aduna și se tăcea viața de familie est-europeană. Violența apare ca ardere lentă: persistență, uzură, acumulare afectivă.
voce: Judith Balázs · sound design: Vlaicu Golcea
„[…] dimensiunea analog a expoziției: scrisul de mână, desenele, instrumentele «retro»... nu pentru că întoarcerea la analog e cool, ci pentru că există ceva foarte personal, foarte uman în a lucra cu materiale concrete, în a nu ne limita simțul tactil la ecrane și butoane.”Iulia Enkelana
11 · Iulia Enkelana
Glas
n. 1999, București · fotografie digitală pe/în retroproiector cu inserții · 2026Fotografie cu fragmente de corp feminin, imprimată pe sticlă spartă și proiectată în expoziție de pe un retroproiector analog. Imaginea există doar pe o suprafață deja fracturată: privirea asupra corpului și înregistrarea daunei devin același gest.
„Lucrarea mea explorează vizual depersonalizarea: mecanism de autoapărare care se manifestă prin senzația de a nu fi în propriul corp, de a avea o privire exterioară asupra propriei vieți. Diferite straturi se formează din cauza fricii și a precauției, creând impresia de amorțire și izolare. Pielea este atât o graniță, cât și un filtru; ce înseamnă să fii blocat înăuntrul ei sau să te simți în pielea ta?"Iulia Enkelana
Camera 5 · lucrările 12–15
Nu există abuz în teatru
Ultima încăpere adresează violența din artele performative și instituțiile teatrale, violență care rămâne în continuare invizibilă și nedezbătută îndeajuns în spațiul public, dar care are efecte fizice și psihice profunde asupra tuturor celor care fac parte din domeniu. Unui sistem consolidat și întreținut de abuz i se opune manualitatea gesturilor. Textul critic, scris de mână și semnat de Amalia Tănase, demontează așteptarea conformismului călduț, lansată de registrul ce poartă patina anilor, și pune în chestiune economia tulbure prin care corpurile fragile sunt privite, povestite și puse din nou la lucru, chiar și după ce violența s-a consumat. Cuiele ruginite sunt bătute, unul câte unul, în scândura putrezită, trimitere directă atât la scena teatrală, dar și la materialul unui sicriu. Afirmațiile și negațiile prezentate setează cadrul utopic și sarcastic, funcționând ca un îndreptar impus de o autoritate invizibilă, într-un fel de avizier artizanal.
Două documentări, Actrițe. Adică, scuze că te ating și Notă de trecere, spectacole selectate și prezentate în cadrul FNT în 2022, exprimă convingerea Teatrului Postnațional Interfonic că, astăzi, ARTA se petrece în NOI, nu în afara noastră. Fără a avea o scenă propriu-zisă pe care se performează în timp real, însă cu voci acusmatice, cele două spectacole împing limitele a ceea ce este considerat, în mod uzual, „teatru” și modul de a privi pasiv.
Elena Stanciu · text curatorial
12 · Spectacol documentat
Actrițe. Adică, scuze că te ating
instalație video–audio · machetă, 5 canale, cu căști · 40 min · 2022 · #TPIMP0002Spectacol scris în urma interviurilor cu studente la actorie din Cracovia, prezentat într-o machetă construită special pentru expoziție. Dispozitivul obligă publicul la o proximitate incomodă și controlată, rejucând fizic mecanismele încălcării spațiului personal.
de: Michał Telega · traducerea: Marina Palii · cu: Mădălina Mușat, Paula Dunker, Oana Hodade, Oana Pușcatu, Carmen Ghiurco, Kinga Ötvös · regia: Mihai Păcurar · sound design: Vlaicu Golcea · superviser tehnic: Alexandru Andrei · producătoare: Laura Trocan · în colaborare cu Institutul Polonez
„Actrițe e printre proiectele preferate la care am lucrat, unic și extrem de special pentru felul în care conectează subiectul piesei de conceptul de avataruri. E fascinant cum se transformă experiențele povestite în text când scoți din ecuație reprezentarea scenică a corpului și stai față în față cu niște chipuri expresive, stranii, androgine, care îți vorbesc. Percepția despre identitate se schimbă și zona de emoții pe care spectacolul le provoacă e total nouă.”Oana Hodade, actriță
13 · Amalia Tănase
Manual de întrebuințare a corpurilor fragile
n. 2002, Deva · text critic în registru și piedestal de lemn · 2026Manual de întrebuințare a corpurilor fragile pornește din materia și imaginarul lucrărilor reunite în PERFORA FRAGILE pentru a desface o genealogie mai largă a violenței de gen și a reprezentărilor sale în artă. Între corp și imagine, mărturie și obiect, expunere și apropriere, textul urmărește felul în care vulnerabilitatea circulă, se transmite, își schimbă suportul și supraviețuiește locului în care a fost produsă.
Există însă o economie tulbure a corpurilor fragile. Ele sunt privite, atinse, dorite, disciplinate, expuse, povestite. Din ele se extrag sensul, plăcerea, autoritatea și opera unei subiectivități dominante, căci chiar și după ce violența s-a consumat, ceea ce rămâne poate fi pus din nou la lucru prin filtrul celui care privește. Rana devine imagine, trauma devine discurs, iar corpul care încearcă să se desprindă de rușine intră într-un nou circuit al fragmentării.
Manuscrisul locuiește deliberat această contradicție. În timp ce încearcă să redea corpurilor vulnerabile istoria și limbajul care le-au fost confiscate, le așază din nou înaintea unui cititor. Îi oferă urmele lor spre lectură, interpretare, poate chiar spre consum. Privirea care se crede solidară nu este lăsată să rămână complet inocentă: între martor și voyeur, între grijă și posesie, între a primi o mărturie și a face ceva din ea există o frontieră mult mai fragilă decât ne place să credem.
Manual de întrebuințare a corpurilor fragile cercetează tocmai această frontieră. Și lasă în urmă o întrebare inconfortabilă: cum facem loc în propria memorie unei experiențe care nu ne aparține, dar față de care nu mai putem pretinde inocența necunoașterii?
text de prezentare: Amalia Tănase
14 · Carmen Ghiurco · Alex Halka
În teatru
text: Carmen Ghiurco (n. 1994, Baia Mare) · concept: Alex Halka (n. 1985, Arad) · inscripții fixate pe scânduri putrede · 2025–2026Lucrarea În teatru funcționează ca o arheologie a tăcerii și a normalizării abuzului în mediul performativ. Instalația este structurată din scânduri prelevate din tavanul casei lui Alex Halka — el însuși fost actor —, detaliu ce încarcă materialul cu o greutate biografică inerentă. Dispuse vertical, asemeni unui avizier constrângător, scândurile devin suportul fizic pentru un inventar exhaustiv de peste 50 de negații sistemice.
Aceste formulări au fost concepute și redactate de mână, de către Carmen Ghiurco. Prin repetitivitatea scrisului de mână, discursul instituțional este asimilat și deconstruit la nivel intim.
„Textul este compus dintr-o serie de negații pornind de la propria mea experiență: lucruri despre care ni se spune că «nu există», deși le-am trăit sau le-am văzut existând. […] Nu este vorba despre a demonstra ceva, ci mai mult despre a refuza să mai neg ceea ce știu că există.”Carmen Ghiurco
„[…] ce pot spune este că lucrul la acest proiect m-a făcut să-mi privesc trecutul din teatru mai puțin nostalgic și mai sincer. M-a făcut și să ascult mai mult înainte să încerc să explic.”Alex Halka
„Desigur că scena cere disponibilitate, însă disponibilitatea scenică nu înseamnă consimțământ nelimitat, iar extrapolarea nu poate fi tratată drept o simplă confuzie terminologică. Prea des li s-a cerut actrițelor să transforme permeabilitatea necesară interpretării într-o disponibilitate fără rest.”Amalia Tănase, text critic
15 · Spectacol documentat
Notă de trecere
afiș original, 10 ilustrații · audiodramă, cod QR · fotografii documentare · 2022 · #TPIVG0021Spectacol despre violență, mobbing și abuz sexual în mediul universitar doctoral. Afișul original, semnat de Paulina Mitek, este expus alături de cele zece ilustrații create special pentru proiect și de un cod QR către înregistrarea audio, disponibilă pe interfonic.ro/nota-de-trecere.
de: Agata M. Skrzypek · traducerea: Marina Palii · cu: Gabriela Pîrlițeanu, Ioana Bugarin, Carmen Ghiurco, Cătălina Bălălău, Oana Pușcatu, Cleopatra Constantinescu · regia, muzică originală și sound design: Vlaicu Golcea · instalație textilă: Cristina Milea · sculptură cinetică: Alex Halka · superviser tehnic: Alexandru Andrei · producătoare: Laura Trocan · fotografii: Emil Măndănac, arhiva personală Vlaicu Golcea · în colaborare cu Institutul Polonez
„Unul dintre impulsurile care au pus proiectul în mișcare a fost o observație izbitoare: dintre cele aproximativ zece doctorande alături de care studiam, niciuna nu își terminase teza. Pur și simplu dispăruseră, în liniște. […] Împărtășirea acestei experiențe, chiar și în forma mediată a unui cabaret dulce-amar, a devenit pentru mine, în cele din urmă, un act de recuperare a capacității de a acționa și a statutului de autoare.”Agata M. Skrzypek
Program
Evenimente conexe
18:00 · „Cum vorbim despre fantasma genului?" — discuție cu Ilinca Pop și Cătălina Stanislav, traducătoarele volumului Cui i-e frică de gen?
15:00 · Atelier @CFAC cu Georgi Tomuța — „O cameră doar a ta": colaje, arhivă pop și spații sigure
18:00 · „Politicile privirii. Pe axul voyeur–martor–participant." — discuție cu Amalia Tănase și Monica Stoica
15:00 · Atelier @CFAC cu Iulia Enkelana — „Videopoeme fragile"
Ateliere · Rezidența9
„Care-i faza cu arta contemporană?"
Ateliere în programul Rezidența9
cu Iulia Enkelana
Videopoeme fragile
duminică, 25 octombrie · ora 15:00
Trei ore, zece participanți, câte un videopoem filmat într-un singur cadru, de maximum două minute, pornind de la o selecție de zece poezii contemporane înregistrate audio.
cu Georgi Tomuța
O cameră doar a ta
duminică, 18 octombrie · ora 15:00
Atelier de colaje, arhivă pop și spații sigure, pornind de la nostalgia anilor 2010 și de la conceptul camerei proprii ca prim sanctuar al independenței, al descoperirii de sine și al siguranței.
Line-up complet
Echipa
Proiect co-finanțat de
Parteneri
Monica Stoica · 01
100 de pași pe app. calcă
Poemul scris pe covor, integral, pe interfonic.ro. Se deschide într-o filă nouă — pagina expoziției rămâne aici.
Amalia Tănase · 13
Manual de întrebuințare a corpurilor fragile
Textul critic, integral, pe interfonic.ro. Se deschide într-o filă nouă — pagina expoziției rămâne aici.
