100 de pași în app.calcă
totul lent și molâu,o ceață vibratilă sub mesaje politice,după se rup zăgazurile mlaștinilor din periferie,și tu ai intrat,ai pus talpa pe mine,nu te opri,aici așa se intră, cu picioarele,calcă,sunt covorul țesut de femei strongși căsătorite cu bărbați care asudă după o zi de muncă în fabrică,apoi le bat,sunt covorul pentru care bătrâna a fost omorâtă cu satârul,pentru pensie și câteva așternuturi țesutemoștenite de la mama ei,sunt covorul în care o înfășoriși-ți iei suvenir o șuviță blondină,uită-te în jos,sub tălpile tale e o femeie,și încă una,și încă una,uită-te bine,că ele se uită la tine.
aici am fost mică,aici sunt curelele cu care a fost bătută când era mică Andreea,calcă pe ele,sunt moi acum, sunt doar piele,aici tatăl Luizei îi zicece dinți galbeni și urâți ai,și așa e,aici sunt tocurile uzate, purtate de mama la nuntă,aici e cățelul Rambo al lu’ tataie Aurică,spânzurat cu lanțu’ de gât de cât a lătrat,și cine dintre alcoolicii casei să-l audă,tu auzi?cățea, asta sunt,cățea și păpușă,salveaz-o pe una de la hingheri,pe cealaltă comand-o de pe internet.
calcă mai încet,aici e Zimnicea,aici e femeia care-și ridica fusteleși îți arăta pizda dacă o enervai,flutura deasupra funinginea de la copiiicare se jucau în blocurile neterminate din calea cimitirului,nimeni nu-i vedea, nu știa unde sunt,aici e Maria, zâmbindu-mi cu capul într-o rână,paralizată,privindu-mă cu ochii apoși,aici sunt Gâjâita și Vintilica,femeile care strâng acatareturi din port,cu fuiorul de larve din balta mucegăitătras peste cap ca gluga de bandit,Pamela, nebuna care umbla în rochie de mireasăcu un casetofon cu Lambada pe străzi la Alexandria,aici sunt femeile bătrâne cu cornete cu ac tras în cur,acolo, după calea ferată,aici e Veronica,aia care striga mereu cu vocea gâtuită sub stejari,tu cu ce voce strigi?pe tine cine te-a gâtuit?
la 18 ani, la Botoșani,o privire ca un cuțit de înjunghiat vitele,precis, taie profi, taie până la organe,tu cum te uiți acum la mine?cu ce ochi?coșciugarul pe care nimeni nu știe cum îl cheamă,deși toți îi zic Dumnezeu,mi-a zis că cele mai frumoase moarte sunt alea virgine,și m-am simțit prost.stai, stai pe mine,e moale, e cald.
Aici soldatul român care o punea pe prietena measă sugă pula în parc pe cronometru,că știa exact când trebuie să se oprească,ca să-și sporească plăcerea,hai să vorbim despre fata care voia să se sinucidă ca sylvia plath,pe plaja distrusă din Mangalia,poza nisipul macro, o insectă blurată,despre mama lui Alex care s-a sinucis într-un hambar,despre tipa în dresuri rupte care nu-și mai simțea limba,apoi au plecat în baieși s-a făcut liniște în ei,o liniște cum e într-un tunel de metrou la ora 4 dimineața,despre fetele din revistele porno din anii ’60,machiate cu kohl, cu șunculiță pe coapse,tandre și supuse,tandre și supuse,tu le vrei tandre și supuse?
calcă,aici e salonul de la închiși,aici e Angelica care își făcea duș din 20 în 20 de minute,cu ochii scurși de la Haloperidol,ce faci tu acum, Angelica, unde ești,am plâns cu tine pe bordura aia ciuntităca două fetițe așteptând extratereștrii,did you see any UFOs,nu, nici nu știu,aici e femeia cu un picior mai mic decât celălalt,șoptind în barbă muzică ușoară,„iubite, spune-mi, ce să mai fac din viața mea”,aici sunt gemenele,fetițele palide îmbrăcate în cămașă de noapte,care se uitau la mine cu blândețe.
aici e fata cu ring light și dulap cu lenjerie roz,„sad girl with rent to pay”,„îți cumpăr și sufletul dacă îl vinzi”,„plângi așa frumos, baby”,50 de dolari pentru „te iubesc și nu merit nimic”și 10 extra dacă bea cola cu un pai roz,crying in lingerie.aici sunt fetele cărora le curge rimelul de smoală în rigole,sex workers de la Gară,fetele în little black dresses hlizindu-se în toamnăca niște oase de hotentote ciocnindu-se,fetele dizolvate în anorexii și traume,fetițele care țes haine în uganda pentru tine,aici e zâna ascensorului leșinată sub tuberoze,cu cip-ul scos,o mașină pe un fond gri cu o femeie înăuntru,ochii bulbucați, părul artificial,venus adusă din spuma mării căzută pe carosabil,o altă crime scene,aici e Laura,doar un cadavru în piscina gonflabilă de pe palier,aici e femeia care-și împingea în portbagaj țoalele de când era mică,rochia homar, perdeaua, macatul,fularele, mănușile, rujul,șervețele demachiante murdare de sânge,și tu treci,toți trec,și aici nu a fost nimeni.
fostul meu ultratoxic îmi zicea că sunt needucată,că o femeie e supusă la pat,trebuie dominată,m-a întors doggystyle să nu se uite la fața mea,aia cu care mă înșela mi-a scris:sunt frumoasă, tu nu,ești urâtă și nu strălucești prin nimic,și eu am repetat,sunt urâtă, nu strălucesc prin nimic,repetă și tu cu mine.i s-a rupt prezervativul în mine,doar ție îți spun.cu sângele, cu cateterul și moașa,cu asistenta mângâindu-mi părul,o femeie în vârstă mi-a dat un absorbant enorm,l-am lipit pe chiloți,„e totul ok?”,da e, ce să nu fie,am salvat un copil de la viața care te calcă în picioareși te lasă să supraviețuiești,și fetele din Uruguay m-au luat în brațe în clubul Salsero,am simțit puțină dragoste,corpul meu care sângerează intermitent,și asta nu e nimic poetic,nu e nimic poetic în sânge,e doar real,uite, ai sânge pe talpă,atâta am plâns că nici nu mai arătam a femeieși zic „acum cine dracu’ să mă mai vrea cu fața asta”.
bandă adezivă pe botul meu,taci monica,taci în carcera ta,obiectificată, drenată, aproape dispărută,la 22 anorexicăși mi-au zis autopedepsire mistică,poate dacă mai slăbesc un pic,poate dacă mai slăbesc un pic o să mă vezi,m-am pocnit peste față,mi-am dat cu pumnii în cap,ce te doare așa tare, monica,în colț Miriam vomită cearceafuri însângeratecu seriozitatea unei nașteri,mie poți să-mi faci rău,am sufletul oțelit și de mult n-am mai simțit nimic,așa ți-am zis,așa zicem toate,așa ne-ați învățat.
de mine se apropie prinții underground, hackerii,de mine se apropie protestarii, fasciștii,fetele șomere și bărbații fără acte care lucrează pentru supraviețuire,de mine se apropie cineva care mă strigă pe culoar,100 de pași pe covorul ăsta înregistrează aplicația,100 de pași și apoi întuneric steril,100 de pași și apoi poate ritualurile păcii,100 de pași și apoi liniștea,100 de pași și apoi o luăm de la capăt.
