ATELIER DE CREAȚIE SONORĂ “LOC” 

VLAICU GOLCEA: De fiecare dată când interacționez cu oameni tineri am un sentiment benign de speranță, uimire, respect și duioșie. Mi-am petrecut viața emoțională și fizică în compania muzicii și a sunetului. În ultimii ani îmi este greu să mă mai raportez la arta sunetului cu o aderență imediată. Mi se pare că abundența clișeelor în viața cotidiană – când auzim AC/DC la supermarket și lumea refolosește aceleași piese „virale” pentru propriile reels-uri, când vârfurile pop-ului sunt mai preocupate să vândă bascheți și să facă endorsement și product placement, iar concertele sunt show-uri multimedia în care muzica pare ultima grijă, doar un pretext – a dus, pentru mine, la o saturație neuronală asemănătoare procesului de habituare sau adaptare, în care niciun stimul sonor nu mai provoacă curiozitate și – extrem de important pentru mine – invitația la A VISA.

Simultan, există o mare prejudecată pe care societatea actuală și oamenii de peste 40 de ani o proiectează asupra tinerelor generații: că nu se pot „conecta” cu semenii, că sunt cu „tehnologia” în brațe – în fine… în general că… NU. Nimic mai fals. Din toate întâlnirile mele cu tinerii a rezultat fix invers: că sunt mult mai adaptați lumii în care trăiesc, în ciuda lipsei de „putere decizională”, decât cei care le comentează acțiunile, dar care fac doom-scrolling în pat, la trezire sau la culcare, ori la toaletă; de cei care nu știu cum să se folosească de tehnologie – și atunci o consideră principalul canal prin care va veni sfârșitul lumii – și care, spre deosebire de tinerele generații, NU ÎȘI DORESC DE FAPT DIGITAL DETOX, pentru că, de multe ori, nu prea mai au ce să pună în loc.

Acestea sunt doar o parte dintre insight-urile personale în urma atelierului LOC. Interacțiunea cu patru tinere și tineri artiști și artiste a fost emoționantă și extrem de fertilă artistic. Am realizat a nu știu câta oară că, pentru a fi curios, trebuie să știi cum să nu te pui în centrul atenției; că a vorbi de la „egal la egal” cu alte ființe vii – indiferent de vârsta pe care o au – reprezintă cea mai eficientă și formatoare interacțiune umană; că uneori lucrurile „simțite” nu trebuie explicate, ci doar experimentate; că nu există bariere între oameni decât dacă cineva le pune cu condescendență; că adulții au minimum egal de învățat de la copii, dacă nu – MAI MULT.

Ceea ce propune LOC este minunat – un fel de responsabilizare activă prin joc și prin faptul că generația care mâine ne va „conduce” este AUZITĂ de azi. În lucrul direct cu Katy, Luca, Eric și Ioana am putut să-mi reaccesez acea parte din mine care se uită la lucruri cu emoție, curiozitate și, mai ales, cu LIPSĂ DE PRECONCEPȚII sau – și mai rău – cu ideea de CUM TREBUIE FĂCUT ceva. În plus, am rămas plăcut impresionat de puterea unei generații de a zice NU – chit că nu vorbeam de lucruri cu „greutate” –, dar simplul fapt că au liniștea de a spune CUM văd/aud lucrurile mi se pare extraordinar. Este gratifiant și dătător de speranță.

Aș putea vorbi mult și bine despre această întâlnire care, pe mine, m-a îmbogățit uman. Restul sunt livrabile, texte pentru raportări, explicații tehnice despre ce s-a făcut din ceea ce s-a promis etc. Dar ceea ce cred că transcede acest proiect este unicitatea timpului pe care oamenii îl petrec în compania altor oameni – iar acest lucru nu va putea fi distrus așa de ușor de uneltele tehnologice de azi; dimpotrivă, cred că, la un moment dat, ne vom reîntoarce la nevoile noastre fundamentale – de a comunica și de a face lucruri împreună.