FRAGMENTE DIN ARHIVE ȘI INTERVIURI UTILIZATE ÎN INSTALAȚIA PERFORMATIVĂ (O SELECȚIE)

 1. CNSAS / Fond I 256686 Vol. 1 / Liviu Ciulei / Fila 121 (Agent „Preda”, data: 9.4.1963)

Văzând forma în care dorea să pună aceste piese Liviu Ciulei, adică muzica din Brecht, care demască o serie de lucruri ale epocii respective, Ciulei a cerut să fie transpusă pe jazz occidental (Twist, Rock etc.), denaturând astfel ideile urmărite în piesă. El nu s-a mulțumit cu distribuția din teatru, ci a cerut direcțiunii să angajeze pe Maria Tănase, Margareta Pîslaru, Bebe Prisada și orchestra Electrecord, (care urma să apară pe scenă într-o mașină), să joace în ”Opera de trei parale” și să fie plătiți cu niște sume fabuloase. […] În urma acestei analize, Lazăr Vrabie a scos din repetiție piesele sus-amintite, fapt care l-a făcut pe Ciulei să se certe cu Vrabie și să se ducă la Comitetul pentru cultură și artă, să ceară repunerea pieselor în repertoriu.

2. RO: CNSAS / Fond I 256686 Vol. 1 / Liviu Ciulei / Fila 156 (Agent „N. Ionescu”, 372/14 ianuarie 1963)

Recenta sa călătorie la Berlin l-a făcut un admirator entuziast al teatrului Berliner Ensemble (teatrul lui Brecht) de care vorbește mereu, ca de unul din cele mai valoroase colective artistice ale lumii, pe care îl consideră ca un model de artă comunistă militantă.

Fila 214 (sursa „Sinaia”, 371/22.11.1960): Regizorul tehnic N. Crisu tot de la același teatru mi-a spus în aceeași problemă: „[…] Iar la Passacaglia, Liviu Ciulei, în părțile în care apar nemții, n-a rezolvat cum trebuie piesa. El prezintă un neamț prea cumsecade, blînd, bun. Și desigur că e normal să nu meargă așa”.

3. CNSAS / Fond: I 261295, Vol. 1 / Marion-Felicitas HAASE (nume conspirativ „HELLEN”), Directoare adjunctă a Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1986 – 1989 / Fila 1

Avînd în vedere faptul că sus-numita a preluat funcția de director adjunct al Casei de Cultură a R.F. Germania din București, deținută anterior de obiectivul ”SUCIU”, cât și faptul că Institutul GOETHE din München și filialele sale amplasate în diferite țări sunt folosite de către serviciul de spionaj vest-german pentru culegerea de informații sau întreprinderea altor actiuni ostile,

Propunem: Deschiderea dosarului de urmărire informativă asupra cetățenei vest-germane HAASE MARION FELICITAS.

4. CNSAS / Fond: I 261295, Vol. 1 / Marion-Felicitas HAASE (nume conspirativ „HELLEN”), Directoare adjunctă a Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1986 – 1989 / Fila 23

Notă din 10.12.1986, sursa „Popescu Traian”: Sursa informează următoarele în legătură cu dna. Marion Haase. „Am participat la cursuri pe data de 2.12.2986 și 26.11.1986, la grupa celei sus menționate. În cadrul acestor cursuri ne-a adus un set de ziare din RFG de ultimă oră (FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG, FRANKFURTER RUNDSCHAU, SÜDDEUTSCHE ZEITUNG) despre care a făcut referire că sunt ziare independente, neprezentând interesele vreunui partid politic, respectând prevederile constituționale. A mai adăugat că există și publicații ale partidelor politice, dar de un tiraj redus. Prezentând ziarul BILD ZEITUNG, a precizat că vom întâlni în paginile acestuia RDG înscris între ghilimele, lucru care semnifică nerecunoașterea RDG ca stat. Printre celelalte articole am remarcat cazul a trei cetățeni RDG din Rostock (sportivi), rămați legal în RFG. În preajma pauzei ne-a consultat dacă dorim câteva minute pauză sau doar continuarea cursurilor, adăugând ironic: ‘Aici doresc să asigur o adevărată democrație’.” 

Fila 32 / NOTĂ – SINTEZĂ din 24.02.1987:  „[…] Cu prilejul unor cursuri a făcut afirmații tendențioase la adresa regimului din țara noastră, considerând că nu ar asigura o adevarată democrație. Totodată, a căutat să demonstreza cursanților democrația sistemului politic din R.F. Germania (existența sistemului pluripartid, independența ziarelor etc.) Sfera de relații în rândul cetățenilor români este în creștere continuă […]”.

5. CNSAS / Fond: I 261295, Vol. 1 / Marion-Felicitas HAASE (nume conspirativ „HELLEN”), Directoare adjunctă a Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1986 – 1989 / Fila 37 și verso

Notă din 13.03.1987, sursa: „Hans Roth”:„ […] Șoptind, (n.r. Marion Haase) mi-a spus că nu mai suportă atmosfera din București. Demolările și cozile o deprimă, mai mult, se simte tot timpul observată și urmărită. Am încercat să o liniștesc, spunând că nimeni care se poartă corect nu e urmărit și că totul este autosugestie; ea răspunde că nu se simte vinovată cu nimic, dar nu poate scăpa de senzația permanentă de a fi observată pas cu pas. […] Pe d-na HAASE am cunoscut-o cu această ocazie. Face o impresie liniștită, calmă, lucidă. Spunea că pleacă frecvent în RFG, deoarece soțul ei trăiește acolo. Discutând despre problema emigrării sașilor din Transilvania, spunea textul: ‘Mi se rupe inima când aud că oameni bătrâni pleacă, îi așteapta aproape pe toți o deziluzie, fiindcă toți pleacă cu iluzii prea mari. Desigur, din punct de vedere material o duc destul de bine, dar nu se pot adapta și rămân izolați, un fel de corp străin în societatea germană. Pentru tineri e mai ușor, ei se pot reprofila, se adaptează mai ușor dar rămâne problema șomajului (aici MAZCMAREK mi-a șoptit că HAASE are vederi de ”stânga”)’. HAASE a continuat spunând că, deși este în țară de puțin timp, a constatat că România e o țară minunată și din ce a citit despre istoria țării reiese că mai ales sașii s-au înțeles cu românii întotdeauna bine. Desigur, țara trece printr-o criză, se trăiește greu, sunt multe dificultăți, dar astea vor trece și e păcat să-ți părăsești patria, unde ai trăit sute de ani.”

6. CNSAS / Fond: I 261295, Vol. 1 / Marion-Felicitas HAASE (nume conspirativ „HELLEN”), Directoare adjunctă a Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1986 – 1989 / Fila 44 și verso

Notă din 16.04.1987, sursa: „Hans Roth”: „Împreună cu M. HAASE a venit și o prietenă a ei. Este vorba de o studentă, anul II la psihologie, de la Universitatea din Wuppertal – RFG, care se află pentru o saptămână în vizită la M.HAASE. Studenta, cu prenumele INGRID, se află pentru prima oară în țară la noi. S-a discutat despre primele ei impresii. Mărturisea că a avut un șoc și este total dezorientată. În primul rând, de faptul că în RFG de fapt nu se stie nimic de România, lumea este total dezinteresată și mulți confundă Bucureștiul cu Budapesta sau România cu Bulgaria. În presă și TV apar foarte rar știri despre România, care au de obicei un caracter senzațional (emigrarea unor personalități importante, demolările, frigul, cozile etc.). Fiind confruntată direct cu realitățile noastre, trebuie să-și revizuiască părerile ei, în sens pozitiv și negativ. În primul rând, a fost profund impresionată de relațiile interumane care sunt cu totul altfel decât în RFG; oamenii sunt mai deschiși, mai calzi, mai ospitalieri în ciuda greutăților materiale cu care sunt confruntați. De asemenea, a fost impresionată de nivelul cultural ridicat al oamenilor, care sunt mult mai informați despre viața culturală și politică din Occident decât cetățeanul de rând din RFG. În timp ce aproape toți cu care a discutat sunt la curent cu literatura, muzica, pictura occidentală, ea recunoaște că n-a citit nimic despre arta românească, nici o carte a unui scriitor român în afara celor care trăiesc și sunt cunoscuți în Occident: Eugen Ionesco, Mircea Eliade, Brîncuși etc. Periodic apare câte un nume nou, de obicei un proaspăt emigrant, în jurul căruia se face o anumită vâlvă, dar în cele mai multe cazuri dispare interesul pentru el foarte repede. În această ordine de idei a relatat despre grupul scriitorilor din Timișoara. În special despre Herta Müller mediile de informare s-au ocupat foarte mult: a avut un interviu lung la televiziune, a primit un premiu literar important în valoare de 10.000 marci. De asemenea și William Totok si Richard Wagner au fost distinsi cu premii. În ceea ce privește impresiile negative: a fost șocată de aspectul Bucureștiului. Înainte de a veni în România a răsfoit un album despre București, dar văzând zonele de demolare a rămas uluită. Nu faptul că se construiește mult, blocuri, șosele, metroul etc., ci faptul că s-au demolat cartiere și clădiri vechi, valori artistice importante. […]”

7. CNSAS / Fond: I 261295, Vol. 1 / Marion-Felicitas HAASE (nume conspirativ „HELLEN”), Directoare adjunctă a Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1986 – 1989 / Fila 143 și verso

Notă din 17.05.1988, sursa: „LENA”: „Luni, 16 mai între orele 10-12 dimineața au pătruns hoți în apartamentul lui MARION HAASE din str. Emil Racota 16-18, spargand ușa de la intrare cu o rangă. […] Cu ocazia punerii la loc a lucrurilor răvășite, am văzut în dormitorul ei, pe un cufăr de răchită pe care îl folosește ca noptieră, o carte de format ceva mai mare, împachetată în hârtie de ambalaj. Arăta ca o carte obișnuită de gramatică sau manual de învățat limba română, pe care în mod obișnuit ea le ține lângă pat, împreună cu caietele ei și vocabularele după care învață limba română cu o profesoară care îi vine regulat în casă. Cartea în cauza, după ce am despachetat-o din ambalaj se numește ‘The red horizons’ și are ca subtitlu pe copertă scris: ‘The extraordinary memories of a communist spy’ aurtorul este Pacepa. Cartea este în engleză. A fost pus un semn de carte destul de la început dupa 20-23 pagini.

Marti, 17 mai am fost la H. Hauser până după masă. […] După masă, după ora 16.00, am fost la locuința lui Marion. Cartea dispăruse din locul respectiv. Mi-am dat seama că ieri, după ce am plecat noi, după ora 21, ea a mai avut un vizitator. Bănuiesc că a fost dna. Ernst sau dl. Hauser și că au scris o scrisoare către centrală sau către societatea de asigurări, anunțând furtul.”

8. CNSAS / Fond: I 261295, Vol. 1 / Marion-Felicitas HAASE (nume conspirativ „HELLEN”), Directoare adjunctă a Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1986 – 1989 / Fila 299 și verso + fila 300

Raport cu propuneri de închidere a D.U.I „HELLEN” din 18.11.1989: Încă din primele zile ale activității sale la post HELLEN și-a manifestat suspiciunea că este urmărită de organele de securitate. De asemenea, în obiectiv sau la domiciliu, în probleme de interes vorbea în șoaptă de teama microfoanelor. În contactele cu interlocutori români a manifestat prudența căutând să minimalizeze funcția ce o deține și activitatea sa sub pretextul că ‘are un modest rol de profesor de limba germană’ și în unele situații să ne dezinformeze cu așa-zise ‘bunele sale intenții față de România’. Cu toate acestea, față de unele persoane, prin întrebări provocatoare, încerca să depisteze sursele organelor de securitate, în special pe cele de la locul de munca. […] Datele obținute din controlul contactelor, au reliefat faptul că HELLEN, concomitent cu exploatarea lor informativă, a desfășurat activitate de îndoctrinare ideologică a acestora și a făcut comentarii tendențioase la adresa țării noastre, influentându-i sau susținându-le ideea de emigrare a lor în RFG.

După desființarea postului lectorului vest-german de la Universitatea din București care coordona pe cei doi lectori de la Iași și Cluj, HELLEN a preluat și această activitate. Contactarea acestora în teritoriu o facea sub legenda ținerii unor conferințe de metodică la catedrele de limbă germană ale Universitățor din Cluj și Iași, la care, pentru acoperire, includea și Timișoara. […] Prin introducerea masurilor speciale la domiciliu, s-a stabilit cu certitudine că are preocupări informative […]. Pe această linie a manifestat interes pentru date cu caracter economico-social privind populația de nationalitate germană, drepturile și libertățile acestora cu populația de origine română, probleme de aprovizionare, emigrare etc.

9. CNSAS / Fond: I 261897, Vol. 1 / Heuline Bohrer-Christiane (nume conspirativ „HELLA”), Bibliotecară șefă a Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1980 – 1982 / Fila 1

Raport din 29.02.1980: Anterior susnumita a lucrat la Bibloteca RFG din Paris – filială a Institutului Goethe din München. În cadrul atribuțiilor de serviciu, HEULINE CRISTIANE are posibilitatea să contacteze persoane din domenii diverse de activitate care vor vizita această instituție. Având în vedere informațiile deținute, că Institutul Goethe din München este folosit ca acoperire de S.F.I precum și posibilitățile de exploatare informatică de care dispune susnumita, datorită postului pe care îl ocupă, pentru controlarea activității pe care o desfășoara HEULINE CHRISTIANE ÎN RSR,

Propun: sa se aprobe deschiderea de DUI asupra numitei HEULINE CHRISTIANE.

10. CNSAS / Fond: I 261897, Vol. 1 / Heuline Bohrer-Christiane (nume conspirativ „HELLA”), Bibliotecară șefă a Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1980 – 1982 / Fila 5

Completare la planul de măsuri: […] 2. În urma unui studiu complet de efectuare a unei pătrunderi secrete în obiectivul ”Bianca” și după o verificare complexă a informatorului ”MARIN” (sprijin în obținerea de mulaje și a pătrunderii secrete), se va executa o percheziție secretă la locul de muncă al lui HELLA, pentru a intra în posesia fișelor vizitatorilor la bibliotecă, a unor dosare și agende pe care le ține într-o casă de bani și în biroul său. […]

11. CNSAS / Fond: I 261900 / Hauser Hubert (nume conspirativ „HAN”), Director al Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1985 – 1989 / Fila 1 și verso

Raport din 09.X.1985: […] Într-o discuție cu un ziarist conațional, controlată prin mijloace speciale, Hauser Hubert a confirmat faptul că este originar din Cernăuți, de unde a emigrat cu familia în 1933, mai întâi la Viena, apoi la Berlin. Fiind de naționalitate evreu, parinții săi au emigrat din nou, în anul 1935, într-un stat din America Latină, revenind în Germania după terminarea războiului. […] La scurta vreme după venirea la post, Hauser Hubert a manifestat interes să-și creeze legături în rândul cetățenilor români, îndeosebi din domeniul artei și culturii. […] Încă de la venirea în România avea cunoștințe de limba română, limbă pe care continua s-o învețe pentru a avea posibilitatea să realizeze mai multe contacte cu cetățeni români, după cum el însuși afirma față de un conațional.

Având în vedere aceste preocupări, precum și faptul că Institutul ”GOETHE” din München și filialele sale amplasate în diferite țări sunt folosite de către Serviciul de spionaj vest-german pentru culegerea de informatii sau întreprinderea unor alte acțiuni ostile,

Propun: Hauser Hubert să fie lucrat prin dosar de urmărire informativă în scopul cunoașterii activității, comportării, preocupărilor și legăturilor din rândul cetățenilor români, prevenirii unor acțiuni de natură să lezeze interesele R.S.România și influențării sale pozitive. […]

12. CNSAS / Fond: I 261900 / Hauser Hubert (nume conspirativ „HAN”), Director al Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1985 – 1989 / Fila 56

Notă din 13.XI.1985, sursa: „Bujor”: „[…] Hauser a fost bucuros de revedere și după un schimb de amabilități am întrebat cum s-au terminat ‘zilele culturii’ și care este impresia finală, generală.  Acesta a răspuns că, în mare, a ieșit totul bine, comparativ cu celelalte acțiuni. Activitatea la ACIN a ieșit excepțional și mai puțin bine cea de la Uniunea Scriitorilor. Aici, spunea Hauser, lucrurile nu au mers prea bine, sau cum ar fi dorit, deoarece, deși programul a fost respectat, el și membrii delegației au avut impresia că discuțiile nu au fost degajate, libere și că cineva a dirijat, a ținut în frâu mersul dialogului cu scriitorii români. A rămas cu această impresie, pe motivul că, atunci când scriitorii vest-germani au vrut să poarte un dialog liber, discuția era imediat canalizată în altă direcție, ducând la o stare de nemulțumire de partea vest-germană. […]”

13.  CNSAS / Fond: I 261900 / Hauser Hubert (nume conspirativ „HAN”), Director al Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1985 – 1989 / Fila 61

Notă din 27.01.1986, sursa: „Kamil”: „Odată cu apariția noului decret privitor la cetățenii români în contact cu străinii și obligativitatea de a cere aprobare specială de la cele mai înalte foruri pentru a realiza o conferință sau a lua parte la o acțiune culturală organizată de Institutul de Cultură  al RFG, directorul acestui institut, Hauser, de obicei zeflemitor în ceea ce privesc știrile din ziarele românești, s-a arătat destul de îngrijorat privind activitatea viitoare. Nenumărate acțiuni sunt puse sub semnul întrebării începand cu serile de muzică introduse de IOSIF SAVA (el nu primise în timp util aprobarea de la Consiliul Culturii și, deci, nu a putut ține conferința programată) și terminând cu cititorii, cursanții sau simpli spectatori. În întregul institut plutește îngrijoarare și tensiune.”

14.  CNSAS / Fond: I 261900 / Hauser Hubert (nume conspirativ „HAN”), Director al Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1985 – 1989 / Fila 68

Notă din 17.02.1986, sursa: „Cristina”: „Personalul german de la Casa de Cultură (în special HAUSER și SERWO) sunt foarte nedumeriți ți alarmați și comentează negativ unele zvonuri precum că vizitatorilor institutului, în urma prelucrărilor individuale care ar avea loc la locul lor de muncă, li se indică să nu mai frecventeze Casa de Cultură. Într-o discuție avută pe această tema, le-am spus că pot fi simple zvonuri, la care ei au râs semnificativ spunând ‘vedeți că a apărut și un decret în acest sens’.”

15.  CNSAS / Fond: I 261900 / Hauser Hubert (nume conspirativ „HAN”), Director al Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1985 – 1989 / Fila 73

Notă din 26.02.1986, sursa: „Luca”: În seara zilei de 21.02.1986, doamna și domnul HAUSER, răspunzând invitației făcute de sursă, au venit în jurul orei 20, spre a lua masa de seară împreună. Cu această ocazie, domnul HAUSER a relevat un fapt pe care nu știa cum să-l interpreteze și anume: cu ocazia actualei bienale de film de la Berlin, s-a deplasat la București pentru o previzionare a unor filme românești un delegat al bienalei, dl SCHLEGEL (daca am reținut bine numele) care, printre altele, a ales filmul românesc ”Pas de deux”, film care, după părerea sa, ar fi candidat la un premiu; spre surprinderea organizatorilor, cu circa 2 zile înainte de prezentarea filmului, ambasada română a anunțat retragerea filmului. Cum acest lucru a pus în mare încurcătură pe organizatori, aceștia s-au adresat ambasadei RFG de la București, care neavând pentru moment un atașat cultural (Kissling de la presă ține locul) care la rândul ei a luat legătura cu HAUSER în vederea clarificării situației. HAUSER a luat legătura cu dna. CONSTANTINESCU de la Consiliul Culturii (cu care Hauser colaborează în bune condiții) care, conform spuselor doamnei Constantinescu, „ar fi o glumă anticipată de 1 aprilie”. Sursa fiind întrebată ce părere are, a spus ca nu-și poate da seama ce s-a întâmplat, dar că declarații contradictorii se găsesc zilnic aproape și în ziarele germane.

16.  CNSAS / Fond: I 261900 / Hauser Hubert (nume conspirativ „HAN”), Director al Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1985 – 1989 / Fila 78

Notă din 4.04.1986, sursa: „Irina”:„La cererea MAE de la Bonn, centrala Goethe din München a solicitat la rândul ei părerea domnului HAUSER în ideea înființării a încă două institute Goethe în Romania, respectiv la Timișoara și Sibiu. Această propunere ar avea ca scop susținerea culturală a etnicilor germani. În această problemă președintele de la Goethe Institut, domnul von BISMARCK, este de altă părere decât MAE și anume: institutele au ca scop să facă cunoscută cultura germană popoarelor și nu să fie înființate pentru etnicii germani din diverse țări, deci și Romania. Domnul HAUSER și-a expus în felul urmator părerea: în 1945 în România existau 800.000 de etnici germani, la ora actuală doar 250.000. Anual, emigrează, conform întelegerii bilaterale, 15.000; cauzele migrării ar fi: când unul dintr-o familie ajunge în Germania își aduce și restul familiei, deci reunirea familiei. Alt motiv ar fi condițiile foarte grele materiale de trai. Acest lucru nu se datorează originii lor germane, etnicii germani fiind tratați la fel de bine/rău ca românii, aprovizionarea în țară fiind extrem de deficitară.

În legatura cu ideea înființării a încă două institute, domnul HAUSER nu crede că sunt realizabile, ‘românii privind cu suspiciune și reținere orice acțiune de susținere a etnicilor germani’. Această propunere din partea germană ar putea îngreuna activitatea și așa grea a institutului din București. Singura soluție pe care o vede în această problemă este înființarea eventual a două filiale ale institutului din București care să nu aibe cursuri de limba germană, ci doar biblotecă. Intenția de a face cursuri ar putea fi interpretată ca o provocare, ca o pregătire a celor care vor emigra și care nu cunosc destul de bine limba germană. Propunerea de înființare a celor 2 institute va fi supusă ministrului de externe al României care va vizita RFG la mijlocul lunii aprilie.”

17.  CNSAS / Fond: I 261900 / Hauser Hubert (nume conspirativ „HAN”), Director al Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1985 – 1989 / Fila 98

Notă informativă din 03.06.1986, sursa: „Ivașcu”: În legatură cu discuțiile purtate cu domnul HUBERTUS HANSER (HAUSER), privind publicitatea activității culturale  a Casei de cultură a RFG (în alte țări denumită GOETHE INSTITUT), acesta s-a plâns că nici măcar în afișierul mic de la intrare nu li se permite să afișeze programul multiplicat; cu o ocazie gardianul de la paza ambasadei Italiei, care face serviciul peste drum, i-a invitat să scoată afișul din afișier, după care nu au mai îndrăznit să pună nici măcar acest program în afișier. Acest program nu este pus nici în afișierul de la ușa de intrare a ambasadei din str. Rabat, ba mai mult, nici măcar în holul ambasadei. Desigur acest lucru are ca urmare participarea modestă din partea publicului bucureștean; domnul HANSER si ZIRBO (SERWO) spunând că Institutul este întreținut cu cheltuieli considerabile pentru răspândirea culturii germane printre români, nu pentru nemții din România. Sursa a arătat că ar fi cazul ca pe linia ambasadei să se facă demersuri la forurile competente pentru îmbunătățirea situației. […] În legătură cu acest subiect sursa a purtat discuții și cu domnul Ambasador care l-a chemat pe domnul MERTENS, interesându-se de exactitatea acestei situații și de măsurile ce s-ar putea lua. Domnul MERTENS a confirmat domnului ambasador această îngrădire a publicității, care diferă față de posibilitățile casei SCHILLER, întreținută de RDG, la care domnul Ambasador l-a însărcinat pe domnul MERTENS să ia măsuri pentru îmbunătațirea situației. Domnul Ambasador a relevat lipsa afișajului din clădirea ambasadei și din afișierul ambasadei.

18.  CNSAS / Fond: I 261900 / Hauser Hubert (nume conspirativ „HAN”), Director al Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1985 – 1989 / Fila 102

Notă din 28.06.1989, sursa: „Pamela”: „Întâlnindu-l pe domnul HAUSER, am avut cu dânsul o scurtă convorbire despre recenta critică aspră adresată de FRANZ JOSEF STRAUSS Institutelor GOETHE, cărora le reproșa că în programele lor includ ‘prea multe aspecte autocritice’ și ‘prea multe aspecte ale gândirii și artei de stânga’. Eu cunoșteam problema de la radiourile germane, așa că l-am lăsat pe domnul Hauser să-și spună părerea. Acesta era foarte împotriva punctului de vedere al lui STRAUSS, care, spunea Hauser, ‘nu vrea altceva decât să lovească în Genscher’. În orice caz, spunea Hauser, institutele GOETHE ‘au misiunea’ de a prezenta și susține orientările democratice.”

19.  CNSAS / Fond: I 261900 / Hauser Hubert (nume conspirativ „HAN”), Director al Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1985 – 1989 / Fila 106

Notă din 21.09.1986, sursa: „Irina”: „În legătură cu revistele STEIN, SPIEGEL și ZEIT, domnul KISSLING l-a chemat pe domnul Hauser în ambasadă și i-a comunicat că revistele de mai sus se vor putea consulta numai în bibliotecă, nu se vor mai difuza și nu se vor mai împrumuta acasă. Măsura se ia din motive de economie. Casa de cultură nu va mai primi decât câteva exemplare. Felul în care domnul Hauser ne-a adus la cunoștință acest lucru a creat impresia că motivele ar putea fi și altele. Mi s-a parut că vrea să sugereze acest lucru.”

20.  CNSAS / Fond: I 261900 / Hauser Hubert (nume conspirativ „HAN”), Director al Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1985 – 1989 / Fila 109

Notă din 6.X.1986, sursa: „Pamela”: „În ziua de 3 oct. a.c. am fost cu domnul Hauser și doamna Winzer la Adrian Dumitrache, grafician, în atelierul din str. Elie Radu 1, în legătură cu organizarea unei expoziții la Casa de cultură RFG cu lucrări pe subiecte dintr-o călătorie în RFG a susnumitului artist ți a soției lui, graficiană și ea – Georgeta Boruz. […] În atelier la Dumitrache, după vizionarea lucrărilor care au plăcut foarte mult, unele fiind și frumos înrămate, domnul Hauser, pe un ton iritat, a spus din nou că ‘degeaba îmi plac mie lucrările și vreau să fac expoziție dacă acel nou funcționar va spune nu’, ‘așa cum aici, în România, la orice se spune nu, nu se poate, nu e voie!’. ‘Păcat de atâtea lucruri frumoase!’ În acest timp, doamna Winzer dădea din cap afirmativ, dar tăcea. […] La plecarea celor doi, eu am mai rămas în atelier, domnul Hauser a spus că va trebui acum să vedem mai întâi ‘cum reacționează, ce vrea și cum gândește acel nou funcționar’.”

21.  CNSAS / Fond: I 261900 / Hauser Hubert (nume conspirativ „HAN”), Director al Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1985 – 1989 / Fila 145

Raport privind conținutul discuțiilor purtate în ziua de 26 februarie 1987 la restaurantul Capșa de consulul vest-german Gaerte Wolfgang cu funcționarii Casei de cultură a RFG, Hauser Hubert, director și Winzer Inge, secretară, de față fiind și soția lui Hauser H.: […] Discuția se poartă mai mult între soția lui Hauser și consulul Gaerte. Prima arată că în acest an s-au înscris foarte multe persoane la cursurile de limbă germană. Toți aceștia au aprobarea organelor competente, dar nu se pot verifica adresele pe care le-au menționat la rubrica ”domiciliu”. Doamna Hauser continuă subiectul, afirmând că toți românii care frecventează cursurile cu aprobare sunt obligați să informeze despre cele văzute și auzite la Casa de cultură, cei de față fiind întru totul de acord cu aceste cerințe. […]

22.  CNSAS / Fond: I 261900 / Hauser Hubert (nume conspirativ „HAN”), Director al Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1985 – 1989 / Fila 150 și verso

Notă din 9.03.1987, sursa: „Karin”: „Vineri, 6.3.1987, l-am însoțit pe domnul Hauser la Ministerul Educației și Învățământului, unde am fost primiți de domnul Paul Ceausu, domnul director Machedon și directorul Apostol. Domnul Hauser a început discuția (tema fiind colocviul ‘Relațiile imperiului roman cu celelalte popoare – sec. I-IV e.n.’), referindu-se la un citat al șefului de stat rostit la recenta adunare, pe care îl avea subliniat în ziarul ‘Neuer Weg’. Conform acestui citat, colocviul de mai sus se încadrează perfect în linia politică actuală. Acestea fiind spuse, domnul Apostol a luat cuvântul, solicitând câteva observații pe marginea celor prime 2 scrisori:

1. Conform obiectivului acestui colocviu, unul din referatele profesorilor germani este formulat prea vag, iar alte două nu se încadrează în scopul propus. Deci, îl roagă pe domnul Hauser să-i roage la rândul lui pe profesori să se încadreze din punct de vedere al tematicii și să-și reformuleze luările de cuvânt. Domnul Hauser a fost de acord.
2. De asemenea, a fost de acord și cu invitarea încă a unui profesor de la München, arheolog, de această data, spre deosebire de ceilalți care sunt predominant filologi.
3. În privința termenului de susținere a colocviului, ambele părți au căzut de acord cu luna septembrie a.c.
4. Domnul Hauser a insistat să fie invitați (să primească consimțământul ministerului) cei doi: prof. Iancu FISCHER si domnul Gh. Ceaușescu, Institutul ‘G. Călinescu’. Răspunsul din partea română a fost că se va analiza.
5. Domnul Apostol a rugat pe domnul Hauser să ia legătura direct cu ministerul în ceea ce privește acest colocviu și să nu se folosească de persoane intermediare.
6. După terminarea discuției, domnul Hauser mi-a spus că este, în fine, mulțumit, deși nu pe deplin, colocviul va avea loc. Dar preponderența arheologica și nu filologica nu este ceea ce și-a propus, ‘dar nu-i nimic, e bine si asa’.

Ultima remarcă: ‘Ai văzut ce bine e să vorbesti cu pereții? Ieri am vorbit de două ori cu voce tare la Institut, iar cu o seară înainte am vorbit cu peretele de la mine acasa. În fine, s-a realizat discuția’.”

23.  CNSAS / Fond: I 261900 / Hauser Hubert (nume conspirativ „HAN”), Director al Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1985 – 1989 / Fila 174

Notă 07.05.1987, sursa: „Karin”: „Domnul Hauser m-a invitat în birou să mă anunțe cele mai noi vești: Ministerul de externe român l-a chemat pe domnul MERTENS ca să-i comunice următoarele: Casa de cultură nu mai are voie să transmită persoanelor particulare invitații decât prin intermediul ministerelor. Comentariul lui Hauser a fost că, deci, nu va mai avea vizitatori decât din când în când, conferințe nu va mai face etc. Mentionez că doamna HAASE m-a anunțat că în cadrul tratativelor culturale, partea română i-a interzis, prin intermediul domnului MERTENS, Casei de cultură acordarea de burse pentru învățarea limbii germane din partea Institutului GOETHE.”

24.  CNSAS / Fond: I 261900 / Hauser Hubert (nume conspirativ „HAN”), Director al Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1985 – 1989 / Fila 218

Notă (cu referire la pianistul Ohloff) din 22.09.1987, sursa: „Julieta”: „[…]Dorește mult să viziteze Filarmonica ”G. Enescu”, Conservatorul, în vederea unor eventuale colaborări. Cu această ocazie vrea să doneze acestor instituții câteva partituri rare și discuri. Riposta domnului Hauser a fost vehementă și i-a spus că în România cel mai greu lucru este să ai contacte directe cu cetățeni români, fiind nevoie de o serie de formalităti, în caz contrar, oamenii ar putea să aibă neplăceri.”

25.  CNSAS / Fond: I 261900 / Hauser Hubert (nume conspirativ „HAN”), Director al Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1985 – 1989 / Fila 251

Notă 28.12.1987, sursa: „Hans Roth”:

Doamna Roswitha Sperber (o mezzosoprana din RFG, care în zilele premergătoare a avut concert la Ateneu și Sala Radioteleviziunii, cântăreața a interpretat două piese românești de Miriam Marbe și Mihai Moldovan). […] „Roswitha Sperber a fost și anul trecut la București, când a interpretat în primă audiție o piesă de Miriam Marbe […] Doamna Sperber cântă cu predilecție muzică contemporană, mai ales lucrări scrise de femei. A organizat în orașul Heidelberg un festival anual dedicat în special compozitoarelor din trecut și din prezent. Acest festival este cuplat și cu un concurs de compoziție, premiul I fiind atribuit anul acesta lui Miriam Marbe. Roawitha Sperber susține că în momentul de față România este țara cu cele mai multe și talentate compozitoare, dar care din cauza lipsei de discuri, partituri, materiale de propagandă, nu sunt destul de cunoscute în Occident. Din acest motiv, ea încearcă să obtină asemenea materiale și vrea să deschidă la Heidelberg o ‘Arhivă de muzică românească contemporană’. În acest sens ea a avut o întrevedere la Consiliul Culturii, unde a fost primită și i s-au făcut promisuni în acest sens. În RFG colaborează la organizarea festivalului cu o compozitoare din București, Violeta Dinescu, care are (sau a avut o bursă în RFG). Nu cunosc statutul lui V. Dinescu, dar știu că este de câtiva ani în RFG și lucrările ei se bucură de un succes enorm. Recent, s-a prezentat la Opera din Bonn opera ei ‘Setea și foamea’ după piesa lui Eugen Ionescu. A mai scris și un balet și două opere, precum și multe lucrări simfonice, toate cântate cu mult succes și apreciate de critica de specialitate.”

26.  CNSAS / Fond: I 261900 / Hauser Hubert (nume conspirativ „HAN”), Director al Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1985 – 1989 / Fila 261

Notă: […] Cu prilejul unui dineu oferit la locuința sa din București la sfârșitul lunii decembrie 1987, acesta și-a exprimat ”nedumerirea” privind existența unor cozi la alimente pe motivul că în ultimele documente ale Partidului Comunist Român s-ar fi prevăzut sporirea substanțiala a fondului de consum pentru populație. În acelasi context, Hubert Hauser a subliniat că se remarcă o sporire a efectivelor de milițieni și alte forțe de ordine pe străzile principale ale Capitalei. […] Părerile exprimate de Hubert Hauser se înscriu în linia promovată de mijloacele de informare occidentale de denigrare a realităților din țara noastră.

27.  CNSAS / Fond: I 261900 / Hauser Hubert (nume conspirativ „HAN”), Director al Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1985 – 1989 / Fila 264 și verso

Notă din 14.02.1988, sursa: „Hans Roth”: „[…] Hubert Hauser a întrebat-o pe Simona Zarioiu despre activitatea ei profesională la editura ‘Meridiane’. Aflând că ea lucrează la secția germană și că editura are multe greutăți cu traducerea unor lucrări de artă sau istoria artelor din limba germană în limba română datorită drepturilor de autor plătibile în valută, Hauser s-a oferit să ajute editura pentru a obține autorizația de a traduce gratuit lucrări care prezintă interes pentru cititorul român sau ca drepturile să fie plătite de una din organizațiile pentru răspândirea culturii germane, cum ar fi INTER NATIONES, Institutul Goethe etc.

O altă problemă a fost cea a situației ecologice în Romania. Hauser susține că, cu ocazia călătoriilor sale prin țară, a constatat că există multe probleme care ar putea să devină periculoase pentru flora și fauna țării. Mai ales lipsa de filtre la diferite combinate chimice a devenit o problemă serioasă. RFG-ul ar fi oferit ajutorul său tehnic, dar România neagă că există probleme ecologice: Hauser spune că atâta timp cât la un congres internațional de ecologie, reprezentantul României spune că singurul partid ecologist adevărat din lume este PCR, nu se poate discuta obiectiv această problemă.”

28.  CNSAS / Fond: I 261900 / Hauser Hubert (nume conspirativ „HAN”), Director al Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1985 – 1989 / Fila 265 și verso

Notă din 15.02.1988, sursa: „Bogdan”: În Budapesta va avea loc la 10 aprilie a.c. deschiderea oficială a celui de-al doilea institut în țările socialiste. Se poartă discuții pentru a se deschide în Polonia și în URSS asemenea institute. […] Nici relațiile dintre state nu sunt din cele mai bune: s-a văzut și în urma acestei vizite pe care a făcut-o ministrul federal de externe Genscher. Se comentează că, probabil, vor mai avea loc dialoguri privind plecarea sașilor și șvabilor din România și că partea română în mod sigur va solicita o sumă mai mare decât actuala de persoană (adica de la 8 mii la 10, 12 mii de mărci de persoana), că probabil partea germană va ceda și atunci din nou relațiile se vor îmbunătăți.

29.  CNSAS / Fond: I 261900 / Hauser Hubert (nume conspirativ „HAN”), Director al Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1985 – 1989 / Fila 285 și verso

Notă din 12.05.1988, sursa: „Hans Roth”:

Context: concertul mezzosopranei Roswitha Sperber din RFG a avut loc la Institutul de cultură al RFG, pe 11 mai 1988. A fost acompaniata la pian de Dan Grigore.

„Ca și la ultimul ei turneu în România, a subliniat că țara noastră are cele mai multe și talentate compozitoare, în frunte cu MYRIAM MARBE și din acest motiv îi place la noi. A relatat despre festivalul organizat de ea la Heidelberg, la care vor participa o serie de români și vor fi cântați: Myriam Marbe, Violeta Dinescu, Anatol Vieru și Aurel Stroe. În ultimii doi ani Myriam Marbe n-a obținut plecarea la acest festival, fapt comentat în presa germană. Speră că anul acesta va fi prezentă, deoarece este considerată cea mai importantă compozitoare din Europa și este așteptată cu mult interes. În continuare, s-a vorbit de discul la care se lucrează la ELECTRECORD cu titlul ‘Compozitori și compozitoare din România’, interpreta fiind Roswitha Sperber și instrumentiști români, pentru necesitatea sprijinirii muzicii feminine etc. În acest context, Hubert Hauser a spus că a asistat la o scenă penibilă. Roswitha Sperber a repetat la Institut, când a apărut Myriam Marbe care este reprezentată pe disc cu un material, dar a refuzat să intre în institut. Hauser a poftit-o, a venit și Roswitha Sperber, dar Myriam Marbe a spus că nu are aprobare de la Conservator să intre, așa că discuția a avut loc în curtea institutului.”

30.  CNSAS / Fond: I 261900 / Hauser Hubert (nume conspirativ „HAN”), Director al Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1985 – 1989 / Fila 293

Notă din 06.06.1988, sura: „Lena”: „În biblioteca domnului Hauser am văzut cartea Hertei Müller ‚Der Mensch ist ein großer Fasan auf dieser Welt’. Presupun că este exemplarul pe care l-am văzut acum un an în bibliotecă și care a circulat printre prietenii lui GABRIELLE. Această carte nu a fost însă niciodată inventariată în bibliotecă, în circuitul normal.”

31.  CNSAS / Fond: I 261900 / Hauser Hubert (nume conspirativ „HAN”), Director al Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1985 – 1989 / Fila 312

Notă din 11.08.1988, sursa: „Hans Roth”: „[…] (Hauser) spune că pleacă fără regrete, fiindcă activitatea sa de aici nu-l mulțumește. Spunea, că a venit cu planuri mari, idei frumoase, dar munca sa a devenit din ce în ce mai anevoiasă, lovindu-se de greutăți administrative și birocratice din partea autorităților. ‘Practic’, afirma Hauser, ‘stăm și nu mai facem nimic. Nu merită. Așteptăm cititori, care nu mai vin, în afara unor copii și pensionari. Și tocmai acei pentru care s-a înființat institutul, adică oamenii activi, care ar putea profita de cărți de specialitate, de conferințe, concerte etc, nu mai vin de frică. […] În cursul discuțiilor, când am pus problema emigrărilor și a Transilvaniei, Hauser susținea că RFG încearcă să mărească numărul celor care vor să plece la 30.000 pe an, România ar fi de acord, dar cer sume mai mari pentru fiecare emigrant și înlesnirea unor contracte economice CEE, ceea ce e greu, deoarece România vrea să exporte, dar nu vrea să importe. Iar mărfurile exportate, deși sunt extrem de ieftine, nu sunt competitive pe piața occidentală. […] În prezent, RFG este atacată de unguri, fiindcă plătesc guvernului român sume importante pentru fiecare emigrant. Ăsta ar fi comerț cu oameni și ar fi un sprijin material serios (cu devize) care nu face altceva decât să întărească situația financiară, deci bani care sunt folosiți pentru demolarea satelor.”

32.  CNSAS / Fond: I 261900 / Hauser Hubert (nume conspirativ „HAN”), Director al Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1985 – 1989 / Fila 321 și verso

Notă informativă din 21.09.1988, sursa: „Lena”: „[…] Cu o altă ocazie mi-a spus că […] singurul lucru eficient sunt cursurile de limbă germană și biblioteca, dar nici astea nu sunt la îndemâna tuturor, mulți salariați având interdicții din partea serviciului sau se tem pur și simplu să frecventeze Casa de cultură din cauza securiștilor care sunt strecurați printre cursanții și cititorii bibliotecii. El personal care se ocupă de programele culturale s-a împiedicat mereu de fel de fel de interdicții și a fost blocat de către Consiliul Culturii. În problema minorității germane a spus că foarte puțini sași și svabi din provincie beneficiază de existența Casei de cultură. Cu toate că se trimit și cărți în provincie, foarte multă lume ezită să primească prin poștă cărți de frica denunțătorilor. A încercat deschiderea unei sucursale a bibliotecii la Sibiu sau vizitarea satelor săsești de către un bibliobuz, dar nu s-au obținut aprobările necesare.”

33.  CNSAS / Fond: I 261900 / Hauser Hubert (nume conspirativ „HAN”), Director al Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1985 – 1989 / Fila 344 și verso

Notă: […] În acelasi context, Hubert Hauser și-a exprimat și nemulțumirea față de ‘lipsa de publicitate pentru institut sau a unor manifestări orgnizate de acesta’. În acest sens, a arătat că din această cauză, la München, sediul central, se pune problema de a nu se mai subvenționa în viitor astfel de activități, dacă publicul românesc nu este informat că ele sunt organizate ‘cu contribuția Institutului de cultură al RFG’. A declarat că autoritățile române duc o politică diferită de pildă față de institutul similar italian de la București, căruia i se permte tipărirea unor afise în care se fac referiri la contribuția acestuia în organizarea unor expoziții, concerte etc. […]

34.  CNSAS / Fond: I 261896, Vol 1 / Martin Uwe (nume conspirativ „UDREA”), Director al Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1979 – 1982 / Fila 6 și verso

Notă de analiză: La data de 21.06.1979 s-a deschis dosar de urmărire informativă asupra cetățeanului vest-german MARTIN UWE, directorul Casei de cultură a R.F. Germania la București: motivul luării în lucru l-a constituit faptul că Institutul GOETHE, de care aparține Casa de cultură, este cunoscut ca fiind folosit de SFI în culegerea de informații, prin funcționarii săi. […] În ceea ce privește activitatea Casei de cultură a RFG la București, directorul Martin se situează ferm pe linia respectarii legilor țării noastre, a ințelegerilor stabilite și a statutului de funcționare. Nu admite prezentarea de filme, difuzarea de publicații ori desfășurarea altor activități care să contravină principiilor politice, sociale sau morale din R.S.România. în acest sens, pentru orice activitate ce are loc la Casa de cultură, solicită aprobarea forurilor românești competente. […]

35.  CNSAS / Fond: I 261896, Vol 1 / Martin Uwe (nume conspirativ „UDREA”), Director al Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1979 – 1982 / Fila 7

Recent, cu aprobarea conducerii D.S.S., s-a efectuat o percheziție secretă la Casa de cultură a RFG, acționându-se și asupra seifului la care are acces numai directorul MARTIN UWE. Nu s-au obținut indicii care să ateste preocupări informative ale susnumitului, dar s-a stabilit că este preocupat de a realiza cât mai multe contacte oficiale cu persoane mai „deosebite” (lucru de care deocamdată nu este mulțumit), activitățile instituției să fie cât mai eficiente în realizarea scopului propus: penetrarea culturii germane, influențarea pro-germană a cetățenilor români care participă la aceste activități, creșterea numărului de vizitatori ai Casei de cultură, intervine și susține pe lângă persoane din conducerea unor instituții vest-germane acordarea de burse de studii unor cetățeni români pe care el îi consideră candidați „care nu ridică probleme”. Cu privire la acest ultim aspect, din analiza informațiilor obținute, rezultă că prin contactele oficiale ce le realizează, obiectivul desfășoară și un studiu asupra unor eventuali bursieri în RFG, precum și asupra foștilor bursieri.

36.  CNSAS / Fond: I 261896, Vol 1 / Martin Uwe (nume conspirativ „UDREA”), Director al Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1979 – 1982 / Fila 28 (verso) și fila 29

Notă informativa din 18.12.1979, sursa: „Bărbulescu”:„[…] Uwe Martin a spus că abia din toamnă va începe o activitate mai intensă a Casei de cultură la București, deocamdată cercetează posibilitățile și cernează ofertele pentru a păstra un nivel ridicat. Biblioteca lor a fost completată cu cea a ambasadei (2500 de volume), dar așteaptă completarea din centrală până la 10.000 de volume. […] În aceslași sens a citit sursa un articol în Frankfurter Allgemeine Zeitung despre vizita președintelui CARSTENS într-un lagar de imigranți din România, Polonia și URSS. Cei prezenți s-au plâns că nu sunt considerați de populația autohtonă ca germani, cu toate că au păstrat în tara lor de bastină limba și obiceiurile lor germane.[…] Mentionează sursa că în bibloteca Casei de cultură sunt expuse toate publicațiile din RFG la îndemâna oricui și casa este frecventată de mulți români, dintre care și mulți tineri, care nu au nivelul să discearnă în mod just conținutul unor articole tendențioase, în special cele publicate în ziarele de dreapta cum este și cel citat mai sus, la care publică și renumitul VIKTOR MEIER.”

37.  CNSAS / Fond: I 261896, Vol 1 / Martin Uwe (nume conspirativ „UDREA”), Director al Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1979 – 1982 / Fila 34

Notă din 19.01.1980, Sursa: „Aida”: În legătură cu criteriile de selecționare a cursanților pentru cursurile de limbă germană ce se vor deschide peste trei săptămâni, informatoarea a spus că nu au nici un criteriu și că primii 60 de înscriși vor participa, iar ceilalți au primit răspuns că nu mai au locuri. Martin Uwe nu accepta nici un fel de intervenții din partea nici unei instituții ori personalitate pentru o altă înscriere. […] Cei care solicită cărți, reviste și înscrierea la cursuri de limba germană sunt de regulă pensionari și copii.

38.  CNSAS / Fond: I 261896, Vol 1 / Martin Uwe (nume conspirativ „UDREA”), Director al Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1979 – 1982 / Fila 67

Raport din 21.02.1981, sursa: „Bogdan”: „Directorul Casei de cultură a RFG, Martin Uwe, va pleca luni, 23 februarie, la Timișoara, cu avionul. […] Este prima deplasare la Timișoara de când Martin se află la post în țara noastră. Scopul declarat al vizitei îl constituie vizionarea repetițiilor la piesa pusă în scenă la Teatrul german din localitate de către regizorul vest-german SEILTGEN ERNST, venit la Timișoara de circa 10 zile. Piesa urmează să fie vazută de președintele CARSTENS cu ocazia vizitei la Timișoara. Martin va avea discuții și cu lectorul de la Timișoara KREFELD.”

39.  CNSAS / Fond: I 261896, Vol 1 / Martin Uwe (nume conspirativ „UDREA”), Director al Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1979 – 1982 

Fila 82, Notă din 19.6.1981, sursa: „Pamela”: „(Martin) a reluat problema colocviului Celan, spunând că tov. Ileasa nu-i dă niciun răspuns, nici da, nici nu și că i se pare că va trebui să renunțe, și nu înțelege de ce nu i s-a spus de la început nu. El presupune că ‘nu convine aducerea unor oameni în vârstă care să povestească amintiri’.”

Fila 83 și 84,  Raport din 8.07.1981, sursa: „Bogdan”: La data de mai sus, sursa a solicitat o întâlnire, ocazie cu care ne-a înmânat scrisoarea trimsă de directorul Martin Uwe tovarășei Suzana Gâdea, Președinte al Consiliului Culturii și Educației Socialiste. În această scrisoare, directorul Casei de Cultură a RFG din București solicita sprijin pentru organizarea la Casa de Cultură a unui colocviu despre poetul PAUL CELAN, arătând totodată greutățile și refuzurile pe care le-a avut de-a lungul demersurilor făcute în această direcție, de aproape un an. Colocviul urmează să aibă loc – dacă se aprobă – în zilele de 1 și 2 octombrie a.c. și vor participa scriitori romani și vest-germani, rude și cunoștinte apropiate ale poetului.

Tot în legatură cu organizarea acestui colocviu, sursa semnalează ca dr. Martin Uwe este indignat nu atât pentru greutățile pe care le întâmpină și chiar refuzul de a se aproba organizarea colocviului, dar mai ales pentru că se încearcă înlăturarea lui din această acțiune și organizarea colocvului respectiv numai de către Uniunea Scriitorilori și Muzeul Literaturii Române, deși ideea a fost a lui Martin.

Scrisoarea trimisă este o ultimă speranță de a se da curs favorabil intenției Casei de Cultură de a organiza colocviul menționat.

40.  CNSAS / Fond: I 261896, Vol 1 / Martin Uwe (nume conspirativ „UDREA”), Director al Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1979 – 1982 / Fila 89, 90 și 91

Notă din 11.07.1981, sursa: „Bogdan”: „Desfășurarea activității cu Ministerul Educației și Învățământului sunt extrem de greoaie, întrucât persoanele de la relații externe sunt mai puțin receptive la propunerile și intențiile institutului RFG – Exemplu: acordarea de burse nenominalizate (12-14 persoane) la care nici macăr nu s-a dat un raspuns. Separat, în urma unei discuții cu rectorul Mircea Dragan IATC – unde a oferit două burse, numai ca românii să trimtă pe cine vor – a rămas tot fără răspuns. […] Cu tot efortul de a crea posibilități de dezvoltare a relațiilor pe această linie, i-a fost reproșate de partea germană dr.lui Martin, faptul că aceste burse nefolosite puteau fi acordate altei țări. […] De aici creându-se precedentul, dr. Martin a facilitat obținerea pe cale particulară a unor burse, în care persoana interesată să se ocupe singură de pașaport turistic. Ex. […] plecati au fost și revenit: Popescu de la Teatrul Mic și Hadjiculea, regizor de la Teatrul Mic. În felul acesta a mai făcut câte ceva pe această linie. […] Desigur se va exprima că autoritățile române fac greutăți celor dornici a-și lărgi orizontul. În nici un caz nu-l preocupă persoanele de origine germană. Sursa se referă la faptul că atât la cursurile de limba germană, cât și la bursele pe care le acordă, dr. Martin afirmă că institutul de la București nu este în principal pentru cetățeni de naționalitate germană, ci un cadru în care români, indiferent de gradul de cunoaștere a limbii germane, au posibilitatea să intre în contact cu literatura – muzica – arta germană, argumentând că există vechi relații între ambele culturi.

41.  CNSAS / Fond: I 261896, Vol 1 / Martin Uwe (nume conspirativ „UDREA”), Director al Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1979 – 1982 / Fila 92 și 93

Referitor la colocviul Celan, sursa a făcut referințe pe parcurs și precizează că în urma scrisorii adresate de dr. Martin tov. Președinte al C.C.E.S. problema s-a rezolvat în sensul că a fost chemat la Directorul Relații Externe, Directorul Ileasa, care nu s-a referit la scrisoarea lui, dar i-a comunicat că acest colocviu demult ”clocit” se poate realiza în colaborare cu Uniunea Scriitorilor. […]

N.O.: O problemă mai recentă care a stârnit nemulțumirea Casei de Cultură a RFG, a directorului ei, este problema neonorării burselor acordate Ministerului Educației și Învățământului, numeric. Iată cum, datorită neacordării atenției cuvenite acestei probleme de către MEI (care nici nu a răspuns la ofertă), deschidem noi înșine calea unor aranjamente particulare de burse, o cale mai puțin controlată de noi.

42.  CNSAS / Fond: I 261899 Vol.1 / Olczyk Martina (nume conspirativ „OTILIA”), Bibliotecară-șefă a Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1982 – 1986  / Fila 1 și 2

OLCZYK Martina a venit la post în țara noastră în octombrie 1982, în calitate de bibliotecară-șefa în cadrul Casei de cultură a RFG din București, înlocuind-o pe cetățeana vest-germană Heuline Christiane. […] În cadrul atribuțiilor de serviciu, Olczyk Martina are posibilitatea să contacteze persoane din domenii diverse de activitate care vor vizita această instituție.

Având în vedere informațiile deținute că Institutul Goethe din München este folosit ca acoperire de Serviciul Federal de Informații, precum și posibilitatea de exploatare informativă de care dispune susnumita datorită postului pe care îl ocupă, pentru controlarea activitatii pe care o desfasoara Olczyk Martina în țara noastră,

Propunem: Să se aprobe deschiderea de D.U.I a numitei OLCZYK Martina.

43.  CNSAS / Fond: I 261899 Vol.1 / Olczyk Martina (nume conspirativ „OTILIA”), Bibliotecară-șefă a Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1982 – 1986  / Fila 34

Notă din 11.4.1983, sursa: „Pamela”: „[…] Am aflat de la ea (n.r. Olczyk Martina) și că a avut la domiciliu o prezentare a filmului ”Ani de foamete”, dat și la Cinematecă și Biblotecă cu prilejul vizitei unei regizoare de film, dar că acasă l-a prezentat complet, fără tăieturile de la Cinematecă. A spus însă că ‘a înțeles că aceste tăieturi s-au făcut întrucât un pasaj se referea la zidul din Berlin și altă scenă era prea brutal erotică’. În legătură cu reorganizarea spațiului din bibliotecă, mi-a spus că ‘s-a mărit foarte mult numarul de cititori!, dar că unora le este frică și nu doresc să fie înscriși în cartotecă’.”

44.  CNSAS / Fond: I 261899 Vol.1 / Olczyk Martina (nume conspirativ „OTILIA”), Bibliotecară-șefă a Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1982 – 1986  / Fila 36

Notă informativă din 20.4.1983, sursa: „Banu”: „ […] Chestionare care erau înmânate tuturor celor prezenți în bibliotecă și cuprindeau următoarele întrebări :

• Limba maternă
• Nivelul de pregătire
• Dacă serviciul unde lucrează necesită studii medii sau superioare
• Dacă frecventează cursurile de limba germană din cadrul Institutului
• Ce fel de cărți din cadrul bibliotecii citește și ce ar dori mai mult
• Dacă citește reviste de specialitate
• Dacă ascultă muzică și ce ar mai dori.”

45.  CNSAS / Fond: I 261899 Vol.1 / Olczyk Martina (nume conspirativ „OTILIA”), Bibliotecară-șefă a Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1982 – 1986  / Fila 65

Notă din 30.08.1983, sursa: „Pamela”: „Pe data de 25 august, trecând pe la Casa de cultură a RFG pentru o informație bibliografică, domnișoara OLCZYK mi-a comunicat că ‘au dispărut circa 400 de volume din domeniul artelor plastice’ și mi-a arătat fișele lucrărilor lipsă. Parcurgându-le, am constatat că, excepție făcând trei lucrări, restul se refereau la arta și fotografia secolelor XIX și XX; Titlurile cuprindeau volumele cele mai valoroase și interesante și actuale ca tematică a cercetării. Se aflau între titluri și câteva despre Transilvania. Domnișoara Olczyk presupune că furtul se datorează ‘unui grup’ interesat de reproduceri și de comercializarea cărților. Fără să-i spun părerea mea foarte clar, socotesc că nu cred că acesta să fie singurul motiv al dispariției volumelor.”

46.  CNSAS / Fond: I 261899 Vol.1 / Olczyk Martina (nume conspirativ „OTILIA”), Bibliotecară-șefă a Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1982 – 1986  / Fila 203

27.02.1986, sursa: „Lena”: „Tot în data de 24 februarie Martina a plecat în mare grabă de la noi, deoarece a condus la aeroport pe mama scriitorului Rolf Bossert care, după ce a plecat definitiv cu familia în RFG, acum două luni, s-a sinucis la Frankfurt a.M. în căminul de repatriați, aruncându-se de la unul din etajele clădirii. Motivul, spunea ea, încă nu era cunoscut, dar el ar fi fost bine primit ca scriitor în RFG, susținea Martina, și ar fi participat deja la o întrunire cu cercuri de scriitori ca doamna Drewitz (care a fost și la Bucuresti) și altii, care s-a ținut la Berlin. Ar fi dat totuși acolo semnele unei astenii nervoase pronunțate. Citind din operele sale, îl apuca plânsul și a demolat apartamentul gazdei unde a stat la Berlin. Pe urmă a luat avionul pentru Frankfurt, unde s-a sinucis. În timp ce trăia încă la București, el și soția lui făceau parte din invitații permanenți ai Casei de cultură.”

47. CNSAS / Fond: I 109387, Vol. 1 / Kaczmarek Gabrielle-Anna (nume conspirativ „COCA”), Bibliotecară a Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1983 – 1987 / Fila 27

Notă din 6.09.1984, sursa: „Lena”: „Cu ocazia unei vizite în locuința domnișoarei Gabrielle, aceasta mi-a povestit că este mereu deranjată și terorizată de telefoane misterioase (voci bărbătești) la orice oră din zi și din noapte și că îi este foarte frică așa singură în această casă pustie (casa ARD și doamna Höfer au fost în august în concediu). În legătură cu aceste telefoane, vorbea că sunt ‘telefoane de control’ și povestea că în cercul ei și al membrilor ambasadei există convingerea că fiecare străin este supravegheat și controlat la noi în țară cu ajutorul acestor telefoane. Și domnul SERWO i-a confirmat că și el a primit la început foarte multe asemenea telefoane. Și Martina Olczyk se plângea că este deranjată tocmai în zilele de sâmbătă sau dumincă la ore matinale.”

48. CNSAS / Fond: I 1093987, Vol. 1 / Kaczmarek Gabrielle-Anna (nume conspirativ „COCA”), Bibliotecară a Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1983 – 1987 / Fila 47 și verso

Notă din 27.3.1985, sursa: „Julieta”: „Vineri, 22 martie, am fost invitată cu soțul meu la reședinta ambasadorului RFG cu ocazia decernării medaliei ‘Goethe’ scriitorului român Augustin Doinaș. Am sosit la 11.30. Erau prezente aproximativ 50 de persoane. Din partea germană au fost câțiva angajați ai ambasadei pe care-i cunosc: atașatul cultural Huckman, domnul Gallon, atașatul militar, precum și  reprezentați ai Institutului de cultură (directorul W. Sdun cu soția și domnul Serwo). Dintre participanții români cei mai mulți erau scriitori și artiști, dintre care am recunoscut pe: Nina Cassian, Arnold Hauser, cu soția, Csejka cu soția, Crohmălniceanu, Paleologu, Eugen Simiom, directorul Teatrului Evreiesc, domnul Potra, doamna Săvescu, directorul Filarmonicii ‘G. Enescu’ Mihai Brediceanu, domnul Stanca.  După un scurt timp de la sosire, ambasadorul Schulze Boysen a ținut o cuvântare, prezentând pe Șt. A. Doinaș ca unul dintre cei mai valoroși poeți și traducători români, care în traducerea dramei ”FAUST I” și FAUST II” de Goethe a contribuit mult la apropierea celor două culturi. Această decernare a medaliei ‘Goethe’ este în spiritul relațiilor pozitive între RFG și România, care cu ocazia vizitei ministrului de externe Genscher au căpătat impulsuri noi.

Șt. A. Doinaș a răspuns mulțumind pentru marea cinste de a fi laureat al medaliei ‘Goethe’, distincție de valoare și rezonanță universală. În cuvântarea sa, s-a referit în repetate rânduri la marele său predecesor Lucian Blaga care a realizat și el o traducere a acestei drame a lui Goethe. S-a mai referit și la propriile sale traduceri din literatura germană Ben, Hölderlin etc. […] De asemenea, am vorbit cu domnul Gallon și doamna Săvescu pe marginea colajelor făcute de doamna Brătescu  ”FAUST I” si ”FAUST II” și regretul că dânsa n-a participat la această festivitate și că nu se mai găsesc exemplare ale cărților în librării. […]”

49. CNSAS / Fond: I 1093987, Vol. 1 / Kaczmarek Gabrielle-Anna (nume conspirativ „COCA”), Bibliotecară a Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1983 – 1987 / Fila 79 și 80

Notă informativă din 01.02.1986, sursa: „Tudor” „Gabrielle Kaczmarek mi-a spus că de curând (nu a specificat data) a apărut un decret care se referă la relațiile dintre cetățenii străini și cei români și în acest sens mi-a atras atenția să nu o mai sun de acasă, ci doar de la telefoane publice și să nu-mi spun numele. A justificat cele de mai sus prin faptul că organele de securitate să nu afle despre relația mea cu ea, deoarece am putea avea necazuri, mai mult eu decât ea, având în vedere că sunt militar.

În acest context mi-a spus că pe timpul când locuia în str. Udriștei era speriată de faptul că, în permanență, se simțea urmărită de cineva din umbră, iar la noua locuință se simte mai linistită.”

50. CNSAS / Fond: I 1093987, Vol. 1 / Kaczmarek Gabrielle-Anna (nume conspirativ „COCA”), Bibliotecară a Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1983 – 1987 

Fila 140 și 142 – Scrisoare de la Elisabeth Ernst (25.4.1984):

“[…] Împreună cu scrisoarea ta a venit una de la Martina Olczyk, în care îmi cerea să-i trimit câteva exemplare din ‘Ținuturile joase’ de Herta Müller. Le-am trimis prin curier și le-am dat număr de înregistrare (Biroul 105 – Departamentul lingvistic), ceea ce înseamnă că nu ar trebui să suporți niciun cost de transport.

Te rog să scoți un exemplar pentru Martina și să dai celelalte cărți lui Herta sau Richard Wagner. Îți mulțumesc foarte mult. Cum amândoi sunt ‘liber-profesioniști ‘, e posibil să vină din când în când la București – dacă le ajung banii de drum. Săptămâna viitoare aș dori să îți trimit și o scrisoare pentru ei. […]

Toate cele bune, mulțumesc din suflet, pe săptămâna viitoare,

Elisabeth

Încă ceva: a apărut o recenzie a cărții Hertei în FAZ pe 17 aprilie, și mai urmează să apară una în Süddt. săptămâna aceasta. Oare ai posibilitatea să-i faci și ei o copie?”

51. CNSAS / Fond: I 1093987, Vol. 1 / Kaczmarek Gabrielle-Anna (nume conspirativ „COCA”), Bibliotecară a Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1983 – 1987 / Fila 203

Notă din 18.12.1986, sursa: „Luca”: „Se pare că GABRIELLE a emis unele legitimații de abonat fără să le înregistreze în evidență, astfel că nu se cunoaște nici adresa și nici chiar numele real al celui căruia i s-a emis legitimația de abonat. În mod curent, când cineva se înscrie ca abonat pentru a putea fi luat în evidență, respectivul trebuie să prezinte o legitimație oficială emisă de o autoritate.”

52. CNSAS / Fond: I 1093987, Vol. 1 / Kaczmarek Gabrielle-Anna (nume conspirativ „COCA”), Bibliotecară a Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1983 – 1987 / Filele 37 – 39 (inclusiv verso)

Raport din 21 martie 1986 , privind discuțiile purtate în ziua de 12 martie 1986 la domiciliul numitei HERTA MÜLLER (Timișoara) de aceasta cu diplomata vest-germana ERNST ELISABETH, de față fiind WAGNER RICHARD, concubinul HERTEI MÜLLER:

„ […]  Elisabeth Ernst – Credeți că este cazul să pomenim și de somaj (faptul că nu aveți de lucru – NT)?

Richard Wagner – Da. Eu am mai spus că mi s-a cerut să plec, iar în cartea mea de muncă au scris ‘plecat la cerere’.

Elisabeth Ernst – Dar tu nu te-ai mai putut angaja nicăieri! De când ești șomer?

Richard Wagner – Din decembrie 1983. La ‘Neue Literatur’ m-au refuzat, iar la Inspectoratul școlar nu am mai cerut eu. Si asta a fost înainte de a depune actele de emigrare.

Elisabeth Ernst – Și… vouă nu vi se tipărește nimc?

Richard Wagner – Nu! Tocmai vroiam să-ți spun că amândoi avem interdicție de publicare și mai mult, numele noastre nu au voie să fie pomenite. Apoi, știi doar că și lui Totok i-au desfăcut contractul de muncă…

[…] Elisabeth Ernst – Da, voi nu ați avut acces la secrete de stat pentru ca să vi se interzică plecarea din țara, nu?

Richard Wagner – Desigur, se poate folosi și acest argument, așa este… Dar ei au procedat așa de parcă nici n-am fi depus actele de plecare. Mi-au spus: ‘Cum vreți să dovediți ca ați depus cererea de plecare?’ Asta nu o poți dovedi niciodată!

Elisabeth Ernst – Nu v-a dat o confirmare de primire?

Richard Wagner – Nu. Doar această carte poștala prin care ești convocat acolo, dar când te prezinți ți se reține cartea poștală! Oricum, eu mi-am făcut o fotografie după această carte poștala … stai să ți-o arăt…

Elisabeth Ernst – Și dacă ai avut treabă cu secrete de stat ani de zile, nu poți să pleci, nu?

Richard Wagner – La zariști știu cum este, ai interdicție timp de 2 ani! Deci, în cazul meu, este vorba de 2 ani, dar la mine nu se mai pune problema pentru că eu de 3 ani nu mai am serviciu! (se duce să caute cartea postală și vine cu ea). Uite, asta este! E tot ce avem! […]”

53. CNSAS / Fond: I 1093987, Vol. 1 / Kaczmarek Gabrielle-Anna (nume conspirativ „COCA”), Bibliotecară a Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1983 – 1987 / Filele 37 – 39 (inclusiv verso)

Raport din 21 martie 1986 , privind discuțiile purtate în ziua de 12 martie 1986 la domiciliul numitei HERTA MÜLLER (Timișoara) de aceasta cu diplomata vest-germana ERNST ELISABETH, de față fiind WAGNER RICHARD, concubinul HERTEI MÜLLER:

„[…] Herta Müller spune că ceea ce i-a trimis GABI (KATZMAREK GABRIELLE – Casa de cultură a RFG – NT)  prin poștă încă nu a sosit.

Elisabeth Ernst – …poate să mai sosească!

Herta Müller – Exact, la noi durează minimum 2 luni; scrisorile de Crăciun le-am primit în februarie! Noi nu primim niciodată câte o singură scrisoare, ci numai de la 3 în sus, bineînțeles cu date diferite. Pachetele vin la fel de târziu.

Elisabeth Ernst – Aha!

Richard Wagner – Am primit odată scrisori datate la începutul lui decembrie și finele lui ianuarie, împreună!

Elisabeth Ernst – O dovadă de mare bunăvoință din partea…

Herta Müller – Da, dar am avut unele care au ajuns în 6 zile!

[…] Richard Wagner – De regulă, pentru noi nu vine nimic, adică nici un ziar, nici o copie a vreunui articol. Unul singur a ‘alunecat’ și a ajuns la noi, articolul acela cu Berlinul din ‘Frankfurter Rundschau’ unde scrie fraza aceea despre Ceaușescu. Asta pentru că ei nu citesc ziarele, se uită doar peste ele! Pe ăsta probabil l-au trecut cu vederea. Cred ca se uita doar la ‘titluri’. […]”

54. CNSAS / Fond: I 1094470 / Hampinsk Regina Inge (nume conspirativ „IRINA”) , Bibliotecară-șefă a Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1987 – 1989  / Filele 80

Notă de studiu din 27.06.1989: […] Informativ s-a stabilit că în răspunderea sa (n.r. a Reginei Inge Hampinsk) se află un Fond de cărți, printre care mai multe romane polițiste, dar și unele cu un conținut necorespunzător, scrise în ultimii ani de scriitori de naționalitate germană, originari din țara noastră, cum sunt Dieter Schlesak și Herta Müller. Acestea nu sunt expuse în rafturile bibliotecii și nu figurează în catalogul cu cărți, dar circulă neoficial, cu asentimentul ei sau al adjunctei acesteia, bibliotecara vest-germană ”Vera”. […]

55. CNSAS / Fond: I 1094470 / Hampinsk Regina Inge (nume conspirativ „IRINA”) , Bibliotecară-șefă a Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1987 – 1989  / Fila 62 și verso

Raport din 23. oct. 1990: […] ”Irina” a fost preocupată în efectuarea de studii și contacte cu cetățeni români, lucru care pentru ea a fost usor de îndeplinit, având în vedere că datorită locului de muncă pe care l-a deținut, avea zilnic contacte cu cetățeni români, mulți cu studii superioare. În randul acestor persoane, și-a creat o serie întreagă de legături pe care a încercat să le exploateze informativ. […]

56. CNSAS / Fond: I 1093339, Vol.1 / Serwo Mathias (nume conspirativ „SUCIU”), Director adjunct a Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1981 – 1986 / Fila 9 și verso

Notă de studiu: […] Astfel, cu ocazia cursurilor de limbă germană, în pauza dintre ore, sub pretextul că ar exersa în materie de conversație, se informează asupra fiecărui cursant în parte cu privire la profesie, loc de muncă, specificul activității profesionale și al obiectivului în care își desfășoara activitatea, situația familială, retribuție etc. De asemenea, a manifestat interes față de unele evenimente (Valea Jiului, de exemplu) sau probleme apărute în alimentarea cu energie termică și electrică a populației și a întreprinderilor și instituțiilor.

A efectuat frecvente deplasări în teritoriu, îndeosebi în zone cu populație de naționalitate germană, unde a realizat contacte cu preoți evanghelici, profesori și scriitori de limbă germană. Manifestă interes în cultivarea de relații cu elemente protestatar-disidente din rândul oamenilor de cultură și artă sau al altor intelectuali (Dorin Tudoran, Rolf Bossert, Herta Müller, Richard Wagner, Gerhard Csejka și alții).

A conlucrat direct cu fostul atașat cultural al ambasadei RFG din București, Huckmann Onno, cadru al Serviciului federal de informații, căruia îi furniza datele și informațiile obținute. ”SUCIU” avea sarcina din partea lui Onno Huckmann să acționeze paralel cu studierea și analizarea presei culturale și politice românești, pentru obținerea de date privind starea actuală în RSR, în plan cultural, precum și perspectivele disidenței din țara noastră.

În baza acestor indicații, SUCIU caută în prezent să intre în posesia unor date despre situația scriitorilor Ana Blandiana, Nicolae Manolescu, Georgeta Dimisianu. […]

57. CNSAS / Fond: I 1093339, Vol.1 / Serwo Mathias (nume conspirativ „SUCIU”), Director adjunct a Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1981 – 1986 / Fila 9 și verso

Notă de studiu: […] Informativ  s-a mai stabilit că ”SUCIU” acordă sprijin unor cetățeni români de a trimte scrisori, pachete sau alte materiale prin corespondența oficială a Casei de cultură. De asemenea, oferă sprijin în valută unor români care se deplasează în străinătate în interes particular.

58. CNSAS / Fond: I 1093339, Vol.1 / Serwo Mathias (nume conspirativ „SUCIU”), Director adjunct a Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1981 – 1986 / Fila 40

Notă informativă din 19.04.1982: În luna aprilie a.c. sursa participă, în afară de orele de curs de limba germană, la următoarele manifestări organizate la Casa de Cultură a RFG:

a. Întâlnirea cu scriitorul vest-german Peter Härtling care se găsea în țară în legătură cu recenta apariție, în traducere românească, a romanului său intitulat „Hubert sau întoarcerea la Casablanca”, în editura ”Univers”, la data de 7 aprilie a.c. Autorul vorbeste, cu această ocazie, despre modul în care își desfășoară activitatea de documentare, de creație propriu-zisă și de publicare a cărților despre și pentru copii și tineret, acesta fiind cunoscut ca unul dintre cei mai prolifici autori contemporani în acest domeniu în RFG. Sursa nu a remarcat nimic deosebit în conținutul celor spuse de domnul Härtling, foarte sobru de altfel, și nici în comportarea vreunuia dintre invitați, cu remarca asupra numărului foarte redus de participanți, dintre care sursei nu-i era cunoscut nici unul dintr-o ocazie, cu excepția celor de-ai casei.

b. Conferința doamnei prof.dr. Zoe Dumitrescu-Bușulenga și Iosif Sava de la TVR cu tema „Goethe și muzica”, urmată de un recital de lieduri pe texte de Goethe, susținut de Martha Kessler, la pian Iosif Ion Prunner, la 26. aprilie a.c. De remarcat un public mult mai numeros ca la manifestarea de la pct. A. […]

59. CNSAS / Fond: I 1093339, Vol.1 / Serwo Mathias (nume conspirativ „SUCIU”), Director adjunct a Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1981 – 1986 / Fila 54 și verso

Notă din 8 iunie 1982, sursa: „Cristina”: Luni, 6 iunie 1982, a avut loc la Casa de cultură a RFG o întâlnire între personalul Institutului din București și oaspeții sosiți de la celelalte institute Goethe. La intâlnire a mai participat și atașatul cultural al RFG, dr. Cristoph Jacobs. Reuniunea a început la orele 18.30 și a durat până la 21.30. Au partcipat: secretarul general al Goethe Institut München, dr. Harnischfeger, directorul de la același institut din Belgrad, directoarea de la Zagreb și dr. Winfried Sdun de la Kopenhaga, viitorul director de la București, și personalul institutului. […] Dr. Harnischfeger, secretarul general de la München, într-o discuție avută cu sursa, și-a exprimat mirarea că, cu toate că Institutul Goethe din București s-a deschis pe baza unui contract bilateral, la München nu funcționează încă Casa de cultură română. Există un imobil special amenajat, cu 2 etaje, care nu este folosit. Și-a exprimt DORINȚA CA ODATĂ CU RECEPȚIA DE MIERCURI CARE VA AVEA LOC LA REȘEDINȚA AMBASADORULUI SĂ POATĂ PURTA O DISCUȚIE ÎN ACEST SENS CU CINEVA DIN OFICIALITĂȚILE ROMÂNE.

S-a discutat despre problemele pe care le au institutele Goethe în cele 2 țări, Iugoslavia și România. Cu această ocazie, directorul Serwo și atașatul cultural Iacob au amintit despre greutățile pe care le întâmpină Casa de cultură la aprobarea programelor lunare din partea Consiliului Culturii și Educației Socialiste, despre obligația de a autocenzura filmele la indicația celui de mai sus și alte obiecții de ultim moment, care întârzie mult apariția programelor. […]

60. CNSAS / Fond: I 1093339, Vol.1 / Serwo Mathias (nume conspirativ „SUCIU”), Director adjunct a Casei de Cultură a RFG în București / Goethe-Institut București între 1981 – 1986 / Fila 115

Notă informativa din 26.2 1983, sursa: „Popescu TR.”: Sursa informează următoarele în legatură cu activitatea domnului MATHIAS SERWO la cursurile de limbă germană de la Casa de cultură a RFG.

„Domnul Mathias Serwo a folosit două ședințe (a câte 2 ore) timp de două săptămâni consecutiv pentru a prezenta prin proiecții de diapozitive Berlinul de Vest și Berlinul de Est, făcând cu această ocazie și o ‘istorie’ a Germaniei de dinainte de război și de după război. Astfel a făcut afirmația că RFG consideră Berlinul ca unica capitală a întregii Germanii și că Bonn-ul este numai o capitală temporară. A afirmat că reședinta președintelui RFG se află în Berlinul de Vest, în palatul Belle-Vue. A arătat monumentul ‘Podul aerian’ ridicat în amintirea blocadei impuse de URSS Berlinului de Vest. A arătat o serie de diapozitive cu zidul de reparare între cele două zone ale Berlinului și inscripțiile de pe acest zid ca: ‘Paradisul comunist este dincolo’. ‘Camera întunecată a socialismului’ etc. A afirmat că acest coridor este minat. A arătat monumentul Sovietic din Berlinul de Vest și a afirmat că este păzit de sovietici și americani pentru a nu fi distrus. A făcut o serie de aprecieri neprincipiale și jignitoare la adresa sistemului social din RDG.”

61. Sursă: Arhiva Politică a Ministerului German de Externe din Berlin, B96 – EA Band 873 630-641.10/3 RUM Eröffnung des Kulturinstituts in Bukarest

Discursul președintelui Goethe-Institut, Klaus von Bismark, cu ocazia deschiderii Institutului Cultural al Republicii Federale Germania la București, luni, 26 noiembrie 1979:

„[…] Mărturie a unei vechi culturi, această frumoasă clădire pe care guvernul român a pus-o la dispoziție și a renovat-o, nu va fi doar un cadru extern, ci va oferi și un impuls pentru a da viață acestui spațiu. […]

Ce înseamnă însă „viață”, așa cum ne-am dori să existe și în această casă?

Înseamnă că: Sperăm ca aura acestei case să trezească și mai tare curiozitatea vizitatorilor săi români de a afla mai multe nu doar despre Goethe și Beethoven, ci și despre viața culturală de astăzi din Republica Federală Germania, așa cum se reflectă ea, spre exemplu, la Grass și Stockhausen.

Înseamnă că: Sperăm ca prin contactul direct cu cultura română și prin întâlnirile care vor avea loc în această casă, curiozitatea de a afla mai multe despre cultura română să crească în rândul partenerilor de discuții, autorilor, artiștilor și oamenilor de știință germani, precum și în rândul micii noastre echipe de angajați. Și discutăm în acest context nu doar despre interesul pentru tradiția neîntreruptă a muzicii populare a acestei țări, despre operele lui Brâncuși sau despre suprarealiștii români, ci și despre preocupările și abordările actuale ale tinerilor din această țară în ceea ce privește cuvântul, imaginea sau teatrul; iar dorința noastră de a afla mai multe despre cultura română se extinde chiar la un concept mai amplu, de pildă la cultura conviețuirii umane, așa cum se resimte ea în cadrul unei nunți țărănești din Carpați sau într-o fabrică modernă.

Cu siguranță înseamnă însă, totodată, că sperăm ca acest dialog pe frecvență culturală, care să se desfășoare în cel mai deschis mod posibil, să genereze impulsuri; să creeze contextul pentru o privire aprofundată asupra istoriei ambelor părți; și nu mă refer aici doar la faptul că limba română relevă atât de clar substratul roman; sau doar la impulsurile europene și influențele reciproce în pictură. Mă refer concret la faptul că, ținând cont de trecut și de prezent, considerăm că este eronat să facem o diferențiere fundamentală între cultură și politică; adică efectele istoriei politice trecute și recente asupra dezvoltării culturale a țării dumneavoastră și a țării noastre ne interesează și pe unii, și pe alții – după cum presupun – și nu au voie să fie suprimate în acest institut cultural. […]”

62. Sursă: Arhiva Politică a Ministerului German de Externe din Berlin, B96 – EA Band 873 630-641.10/3 RUM Eröffnung des Kulturinstituts in Bukarest

Discursul președintelui Goethe-Institut, Klaus von Bismark, cu ocazia deschiderii Institutului Cultural al Republicii Federale Germania la București, luni, 26 noiembrie 1979:

„ […] Doamna ministru de stat Hamm-Brücher a menționat deja acest lucru,

• Că pe această frecvență culturală și în această țară nu suntem preocupați nu în primul rând de Europa de la Bruxelles și Strasbourg, ci de cea de la Helsinki,
• Că în contextul obiectivelor prioritare de „detensionare” și „pace” suntem chiar mai interesați de cultivarea relațiilor culturale cu țări a căror ordine socială diferă considerabil de a noastră.

Pornim de la această convingere nu pentru că subestimăm dificultățile în cooperarea dintre state cu sisteme sociale diferite, ci pentru că suntem convinși de importanța de a face aceste diferențe inteligibile și acceptabile într-un spirit de parteneriat. Astfel de dificultăți nu se depășesc prin suprimarea lor.

Cunoscând personalul nostru, sunt convins că va reuși să câștige încrederea care este esențială pentru un dialog bazat pe parteneriat în acest institut cultural. Este important să nu fie greșit percepuți  drept ‚misionari’ ai unei anumite viziuni politice sau culturale asupra lumii, ci să fie percepuți drept parteneri, ținând cont, nu în ultimul rând, de obiectivul ‚detensionării’ și al ‚păcii’ […].”

63. Sursă: Arhiva Politică a Ministerului German de Externe din Berlin, B96 – EA Band 873 630-641.10/3 RUM Eröffnung des Kulturinstituts in Bukarest

Discursul președintelui Goethe-Institut, Klaus von Bismark, cu ocazia deschiderii Institutului Cultural al Republicii Federale Germania la București, luni, 26 noiembrie 1979:

„[…] În încheiere trebuie să subliniez faptul că:

• Guvernul Republicii noastre Federale nu prevede în mod expres ca organizațiile guvernamentale să desfășoare programe în domeniul schimburilor culturale internaționale, ci programele sunt concepute relativ independent de așa-numitele organizații intermediare, cum este și Goethe-Institut. În această privință, ne deosebim clar de francezi, englezi și americani.
• Principiul parteneriatului este decisiv pentru activitatea Goethe-Institut de pretutindeni, adică programele concretizate într-o țară gazdă nu sunt stabilite și definite la un sediu central din Bonn sau München, ci în cooperare cu reprezentanții culturali din respectiva țară gazdă. Acordurile încheiate de cele două guverne ale noastre oferă un cadru în acest sens. Cu toate acestea, o astfel de cooperare armonioasă depinde nu numai de instituții, ci și de persoanele implicate în acest proces.
• Dependența aceasta de fiecare persoană în parte ține de însăși esența culturii, la fel cum tot de ea ține și procesul constant de depășire a granițelor naționale și a granițelor diferitelor sisteme politice.”

64. Sursă: Arhiva Politică a Ministerului German de Externe din Berlin, B96 – EA Band 873 630-641.10/3 RUM Eröffnung des Kulturinstituts in Bukarest

Discursul doamnei dr. Hildegard Hamm-Brücher (ministră de stat a RFG pentru Afaceri Externe) la deschiderea Casei de Cultură a Republicii Federale Germania din București, 26 noiembrie 1979:

„Îmi face o deosebită plăcere să inaugurez astăzi, în numele Guvernului Republicii Federale Germania, Casa de Cultură a Republicii Federale Germania din București. […]

Guvernul țării mele promovează această cooperare culturală complexă ca pe o parte importantă a politicii noastre de pace și de destindere în Europa. Considerăm că acest fapt constituie punerea în aplicare a principiilor Actului final de la Helsinki, în special acordurile importante privind „cooperarea și schimbul în domeniul culturii”.

Aceste acorduri au următoarele obiective:

‘- dezvoltarea informării reciproce în vederea unei mai bune cunoașteri a realizărilor culturale,

– îmbunătățirea posibilităților materiale de schimb reciproc și de difuzare a bunurilor culturale,

– promovarea accesului tuturor la serviciile culturale respective,

– dezvoltarea contactelor și a colaborării între persoanele implicate în activități culturale,

– căutarea de noi domenii și forme de cooperare culturală’.

Sperăm și ne dorim ca cele două institute culturale să poată aduce o contribuție semnificativă la realizarea acestor obiective.

Cultura noastră europeană, veche de secole, se extinde dincolo de Comunitățile Europene și de statele Consiliului de Asistență Economică Reciprocă. Ea cuprinde ambele părți, precum și alte țări.

Dintotdeauna, în bogata istorie culturală a Europei, diferite tradiții în literatură, filosofie, artă, muzică și știință s-au influențat și s-au îmbogățit reciproc. […]”

65. Sursă: Arhiva Politică a Ministerului German de Externe din Berlin, B96 – EA Band 873 630-641.10/3 RUM Eröffnung des Kulturinstituts in Bukarest

Discursul doamnei dr. Hildegard Hamm-Brücher (ministră de stat a RFG pentru Afaceri Externe) la deschiderea Casei de Cultură a Republicii Federale Germania din București, 26 noiembrie 1979:

„[…] Când a fost la București, în urmă cu câteva săptămâni, Ministrul Federal al Afacerilor Externe, Hans-Dietrich Genscher, a vizitat această casă și și-a exprimat speranța ca noile noastre institute culturale se să adreseze în mod deosebit tinerilor interesați din ambele țări, astfel încât în special  generația tânără să cunoască și să înțeleagă mai bine cealaltă țară. Aș dori astăzi să împărtășesc această dorință și speranță. Fie ca un număr cât mai mare de tineri vizitatori să se bucure și să profite de ofertele culturale ale celor două institute.

În 1967, Republica Socialistă România a fost una dintre primele țări din Europa de Est care a stabilit relații diplomatice cu Republica Federală Germania. Astăzi, România este prima țară din această regiune în care am înființat institute culturale bazate pe principiul reciprocității. Continuăm să avem încredere în buna cooperare cu Ministerul Român de Externe și Consiliul Culturii și Educației Socialiste al Republicii Socialiste România. Guvernul meu speră cu încredere că abordarea exemplară a României, privind cooperarea culturală, va încuraja și alte țări să facă același pas. Schimbul cultural și cooperarea culturală în Europa, în cadrul Acordului nostru cultural și al Acordului de la Helsinki, sunt totodată ‚măsuri de consolidare a încrederii’, prin care se asigură pacea pentru popoarele noastre. – În acest spirit deschid Casa de Cultură a Republicii Federale Germania la București, cu cele mai bune urări din partea guvernului meu, a țării mele și a cetățenilor ei.”

66. Sursă: Volumul autobiografic ”Lebenskreise / Cercurile vieții” ale primului director al Goethe-Institut București, dr. Uwe Martin, epubli GmbH, 2012, pag. 189 -190

„[…] Munca noastră făcuse unele progrese. Interesul nu lipsea. Cu toate acestea, existau unele obstacole ideologice. Vizavi de intrarea noastră era ambasada Italiei, în fața căreia era poziționată o santinelă, iar în gheretă era mereu un soldat care făcea fotografii vizitatorilor noștri. În special studenții și tinerii din minoritatea vorbitoare de limbă germană trebuiau să obțină permisiunea partidului pentru fiecare vizită la noi. Singurii de care serviciul secret nu era interesat erau vârstnicii. Tinerii voiau să viziteze biblioteca noastră care era deja bine dotată,  voiau bineînțeles să folosească vinilurile și benzile de magnetofon, voiau să împrumute opere care erau interzise în această țară. Și astfel, din dorința de a evita excluderea de la studii și dificultăți în viața profesională, își trimiteau bunicile sau copiii – care nu erau controlați de către gardieni – cu sacoșe de cumpărături și liste cu titluri de împrumutat. Programele noastre de film se bucurau, de asemenea, de succes. Desigur, știam unde cenzura ar fi avut obiecții. De aceea, vizionam filmele înainte de a le transmite spre verificare cenzurii strict reglementate și tăiam părțile erotice și aspectele politice nedorite, pentru ca ulterior să le reintroducem. Astfel reușeam să prezentăm publicului nostru  cele mai multe dintre filme. La fel procedau și colegii noștri de la institutele culturale franceze și americane. […]”

67. Sursă: Arhivele Federale Germane Koblenz,  B307/782 Institute A-J

Articol de Ingrid Vollmer în ziarul Badische Neuste Nachrichten, 14.01.1990:

„Linkenheim-Hochstetten/București. ‘Sunt foarte curioasă și în același timp fericită că mă întorc la București. Cred că institutele culturale străine sunt în acest moment foarte importante în România, iar acum putem lucra și mai liber’, mărturisește Andrea Wittek, bibliotecara de 26 de ani, originară din Hochstetten. Ea s-a întors cu avionul în România, unde lucrează la biblioteca Institutului Goethe. Tânăra a trăit de aproape primele demonstrații din această țară din blocul estic.  În fiecare zi observa represaliile la care erau supuși românii și nesiguranța oamenilor. Totodată, era foarte dificil să ia contact cu localnicii. ‚Exista o interdicție oficială privind contactul cu străinii. Nu puteai niciodată să te apropii de cineva și să vorbești cu acea persoană, fiindcă ai fi pus-o automat în pericol’, își amintește ea. […]

‚Numai anumite persoane veneau la noi, fiindcă aveai nevoie de un permis în acest scop’, spune tânăra de 26 de ani despre perioada de dinaintea schimbării. Doar elevii până în clasa a X-a, studenții și pensionarii puteau intra în biblioteca Institutului Goethe fără acest permis. În plus, o comisie de cultură cenzura strict programele de evenimente și de împrumut ale institutului. ‚Ziarele cotidiene nu puteau fi împrumutate deloc, ci doar expuse, cum ar fi Stern și Spiegel’, explică ea. Cu toate acestea, ziarele și revistele din Occident erau întotdeauna la mare căutare. […]

Ce rol au instituțiile străine într-o țară precum Romania? Andrea Wittek a experimentat acest lucru pe 21 decembrie, ziua demonstrațiilor de la ultimul miting al lui Ceaușescu în București. La o oră după deschiderea bibliotecii a venit la Andrea Wittek o femeie direct de la miting, care se transformase într-o contramanifestație. Ea a descris cum demonstranții erau încercuiți, iar tancurile și blindatele treceau pe lângă bibliotecă. ‚Femeia venise doar să ne mulțumească. Ne-a spus că numai prin intermediul bibliotecii a aflat ce este cu adevărat libertatea și ce se întâmplă în Occident. Ne-a adus flori’, își amintește Andrea Wittek.”

68. Sursă: Arhivele Federale Germane Koblenz, B307/564 Bukarest 1966 – 1979

Articol de Anne Rose Katz în Deutsche Zeitung / Christ und Welt Düsseldorf, 23.11.1979:

„La sfârșitul lunii, Goethe-Institut inaugurează prima sa filială oficială din Blocul Estic. Deocamdată nici măcar optimiștii  nu îndrăznesc să spere că premiera din România va genera  o străpungere la nivel mai larg.

București, Strada Frimu 22: Din 26 noiembrie, pe ușa frumoasei vile, renovate de statul român, stă inscripționat „Casa de Cultură a Republicii Federale Germania”. Este prima filială a Goethe-Institut din blocul estic, a cărei deschidere a fost negociată direct de către cele două guverne. Lipsa numelui marelui nostru olimpian din titulatura institutului are motive politico-psihologice. Pentru Blocul Estic, un institut care funcționează autonom este mult mai înspăimântător decât unul aflat sub controlul unui guvern străin. Cu toate acestea, administrarea sa a fost încredințată Institutului Goethe și personalului său. Sosirea doamnei Hamm-Brücher, ministră de stat a Ministerului Federal de Externe, la inaugurare institutului subliniază faptul că cea de-a 199-a filială este percepută ca un exemplu, aspect accentuat și de prezența președintelui Goethe-Institut, Klaus von Bismarck. […]”

69. Sursă: Arhivele Federale Germane Koblenz, B307/564 Bukarest 1966 – 1979

Articol de Anne Rose Katz în Deutsche Zeitung / Christ und Welt Düsseldorf, 23.11.1979:

„[…] În special într-o țară cu un sistem social diferit, este important ca schimbul cultural să nu se limiteze doar la sfera informațiilor enciclopedice. Klaus von Bismarck subliniază importanța actualizării conținutului în contextul schimburilor culturale: ‚În opinia mea, conceptul (obișnuit) de cultură trebuie extins la cel de cultură politică; cu alte cuvinte, cultura devine din ce în ce mai importantă, ca și modul în care ne comportăm unii cu alții, ca indivizi, grupuri și popoare, chiar și atunci când interesele și opiniile noastre diferă . Așadar, nu se rezumă doar la domeniul artelor, științei și educației.’ Această nouă direcție a Strategiei Goethe-Institut se bazează pe conceptul de parteneriat, de reciprocitate. Ca urmare, o vilă din München a fost deja pusă la dispoziția românilor pentru a înființa aici un institut corespunzător.

Efectele istoriei politice trecute, dar și recente, asupra dezvoltării culturale a ambelor țări sunt de interes pentru ambele părți și nu ar trebui să fie îngrădite în viitor. Acolo unde dialogul se desfășoară într-un spirit de parteneriat și deschidere, nu există loc pentru ‚misionari’. […]”

70. Sursă: Arhivele Federale Germane Koblenz, B307/564 Bukarest 1966 – 1979

Articol de Anne Rose Katz despre  în Deutsche Zeitung / Christ und Welt Düsseldorf, 23.11.1979:

„[…] În statele comuniste din Europa de Est, schimbul cultural este împiedicat peste tot de faptul că propria lor cultură este organizată și reglementată aproape exclusiv de stat, pe când la noi, multe asociații independente, comunități, fundații și alte organizații sunt active ca parteneri și mijlocitori pentru alte țări. Prin urmare, multe țări din Europa de Est pot organiza evenimente culturale în Germania, în cooperare cu orașe sau asociații, în timp ce invers posibilitățile sunt mult mai limitate, iar procesul e mai dificil, deoarece aparatul de stat din aceste țări împiedică comunicarea flexibilă. Nici urmările Războiului Rece, care nici pe departe nu s-a încheiat încă, nu sunt tocmai favorabile, de exemplu atunci când instituții precum Fundația Friedrich Ebert sau Goethe-Institut sunt defăimate în mod repetat și acuzate ca fiind organizații auxiliare ale Serviciului Federal German de Informații sau chiar ale CIA. Institutul Goethe va trebui, evident, să se mai confrunte cu aceste dificultăți psihologice pentru o vreme și – cel puțin în titulatură – să fie invizibil, cum se întâmplă la București. Obiectivele principale ale ‚detensionării’ și ale ‚păcii’, în contextul gândirii paneuropene, sunt mai presus decât aceste subterfugii. Cultura traversează frontierele blocului în multe feluri.

În România, de exemplu, a fost identificată o afinitate uimitoare față de limba și cultura germană, în special în rândul generației tinere. Există o minoritate care cuprinde oficial 330.000 de persoane de etnie germană. Așadar, primul pas timid pe un teritoriu nou va duce cu siguranță la o comunicare lingvistică. O tradiție neîntreruptă a muzicii populare din România își va căuta probabil echivalentele germane. Oamenii din Europa de Est sunt, de asemenea, interesați de  schimburi de experiență în domeniul teatralului și al cinematografiei. […]”

71. Sursă: Arhivele Federale Germane Koblenz, B307/564 Bukarest 1966 – 1979

Articol în Frankfurter Allgemeine Zeitung, 26.11.1979:

„V. M. BUCUREȘTI, 25 noiembrie. Lunea aceasta va fi inaugurat la București Institutul Cultural al Republicii Federale Germania. Este o filială a Institutului Goethe, care nu poate funcționa însă sub această denumire în România. Predarea institutului are o istorie îndelungată. În 1973, cu ocazia vizitei în Republica Federală Germania a lui Ceaușescu, șefului statului și liderului partidului, a fost semnat un acord guvernamental pe această temă. România poate deschide un institut de cultură la München, iar Republicii Federale i s-a pus la dispoziție un mic palat în strada Frimu din București, construit în 1926 de un cunoscut medic bucureștean. Clădirea a găzduit în perioada postbelică birouri administrative românești, fiind acum renovată, timp de doi ani, pe cheltuiala părții românești. În spațiile sale reprezentative și impunătoare, găzduiește o bibliotecă care dispune deja de aproximativ 2500 de volume. Actuala colecție de cărți cuprinde cu precădere enciclopedii și lexicoane de specialitate, precum și literatura germană modernă; există, de asemenea, o sală multifuncțională pentru concerte, expoziții și mici spectacole de teatru, precum și o sală de clasă modernă, dispunând de echipament electronic și de o colecție de discuri. Institutul este condus de Dr. Uwe Martin, anterior director al Institutului Goethe din Amsterdam. […]”

72. Sursă: Arhivele Federale Germane Koblenz, B307/564 Bukarest 1966 – 1979

Articol în Frankfurter Allgemeine Zeitung, 26.11.1979:

„[…]Pe lângă institutul cultural german, institutele culturale din Ungaria și Cehoslovacia vor începe în curând operațiuni similare în spațiul balcanic. România a avut până acum o atitudine mai degrabă rezervată față de instituțiile culturale ale statelor străine,  deși există încă din anii ’60, astfel de instituții ale Franței, Statelor Unite și ale Marii Britanii. Uniunea Sovietică își desfășoară activitățile culturale prin intermediul așa-numitelor ‚societăți ale prieteniei’. Este de remarcat faptul că RDG nu a deschis încă un institut de cultură și pentru moment nu intenționează să facă acest lucru. România este singura țară din Blocul Estic care, atunci când a venit vorba despre contactul cu cultura germană, a acordat prioritate Republicii Federale Germania în locul Republicii Democrate Germane. Acest fapt are o importanță aparte datorită minorității germane. Institutul Cultural German din București nu intenționează să pună în centrul activităților sale minoritatea româno-germană, ci dorește, în primul rând, să aibă un impact asupra cercurilor românești și, printre altele, să promoveze predarea limbii germane. […]”

73. Sursă: Arhivele Federale Germane Koblenz, B307/564 Bukarest 1966 – 1979

Articol de Harry Schleicher în Frankfurter Rundschau, 27.11.1979:

„În eleganta sală multifuncțională a Institutului Cultural al Republicii Federale Germania din București, din Strada Frimu nr. 22, un trio de pian german a interpretat Mendelssohn-Bartholdy și Enescu. Ritmurile germane și românești au fost, alături de discursurile oficiale,  un acompaniament demn pentru un eveniment cultural și politic a cărui semnificație se extinde dincolo de relațiile strânse germano-române. Institutul Cultural al Republicii Federale Germania (de fapt un Institut Goethe, căruia nu i se permite însă să poarte această titulatură aici) a fost inaugurat luni în capitala României, în prezența doamnei Hildegard Hamm-Brücher, ministru de stat al Ministerului Federal de Externe, precum și a altor personalități politice, fiind momentan un institut fără precedent în Europa de Est. Cu excepția Iugoslaviei, acest centru cultural din București este primul de acest tip din lumea comunistă. La 35 de ani după cel de-al Doilea Război Mondial, în timpul căruia politica culturală germană a fost și mai puternic discreditată decât fusese înainte de 1939, Republica Federală Germania poate fi din nou reprezentată  politico-cultural, la nivel instituțional, cel puțin în România. […]”

74. Sursă: Arhivele Federale Germane Koblenz, B307/564 Bukarest 1966 – 1979

Articol de Harry Schleicher în Frankfurter Rundschau, 27.11.1979:

„[…] Premiera de la București, care ar putea crea la un moment dat un precedent și în alte țări est-europene, demonstrează o schimbare de atitudine față de Republica Federală Germania, urmare a politicii de detensionare a Bonnului față de Est. […] Pe o suprafață utilă de aproximativ 100 de metri pătrați, într-o clădire de tip palat, construită de un medic în 1926, toți românii interesați vor avea acces la cultura germană și la realitatea din Germania de Vest.

Deocamdată, în bibliotecă sunt disponibile aproximativ 2.500 de cărți – diverse enciclopedii și lexicoane, literatură nouă și recentă, dar și traduceri în germană ale unor autori români. Există, de asemenea, câteva ziare și reviste germane. Într-o mediatecă se pot viziona filme înregistrate pe videorecordere și se pot asculta viniluri. În sala multifuncțională, care are o capacitate de 150 de locuri, vor avea loc în mod regulat proiecții de film, precum și evenimente muzicale și conferințe. Este disponibil un sistem de traducere simultană.

Cu toate acestea, responsabilii speră că  laboratorul electronic de limbi străine va reprezenta piesa de rezistență. Institutul este conceput ca un centru de formare, având ca public țintă cetățenii români și nu etnicii germani din București, care constituie un grup restrâns.

Rămâne de văzut în ce măsură toate aceste facilități moderne vor fi folosite efectiv în viitor de către cetățenii români. Experiența unor institute culturale occidentale existente în București – Franța, SUA și Italia având printre cele mai longevive reprezentanțe, dar încă nu și RDG-ul – indică faptul că vizitatorii sunt în principal persoane în vârstă și studenți care folosesc facilitățile și în scopuri academice. Pe de altă parte, generația care deține deja un loc de muncă manifestă o reticență aparent motivată politic. Acest fapt pare de înțeles, având în vedere că în România contactele cu străinii trebuie obligatoriu raportate. […]”

75. Sursă: Volumul autobiografic ”Lebenskreise / Cercurile vieții” ale primului director al Goethe-Institut București, dr. Uwe Martin, epubli GmbH, 2012, pag. 193

„[…] Deosebit de interesant pentru noi a devenit curând un cerc de tineri literați din Timișoara, Sibiu și București, care scriau în limba germană. Deoarece unii dintre ei erau interesați de cărți pentru copii, l-am invitat pe scriitorul Peter Härtling, pe care îl cunoșteam, să țină un seminar și o lectură. Pentru mine era mai important să pot invita tinerii la mine acasă, seara, împreună cu Härtling. Härtling era interesat, la fel ca mine, de ceea ce scriau tinerii în condițiile politice foarte dificile. În ciuda unor dificultăți din partea Securității, aproape doisprezece tineri poeți s-au adunat la mine acasă. Unii au avut curajul să-i citească oaspetelui nostru, Peter Härtling, din operele lor .

Dintre aceste texte, poezii sau proză, cel mai mult ne-a impresionat capitolul din primul  volum de proză publicat al Hertei Müller, „NIEDERUNGEN”. Härtling a promis că o va recomanda pe Herta Müller editorilor vest-germani pe care îi cunoștea. […]”

76. Sursă: Volumul autobiografic ”Lebenskreise / Cercurile vieții” ale primului director al Goethe-Institut București, dr. Uwe Martin, epubli GmbH, 2012, pag. 194 -196

„[…] Într-o dimineață, am primit vizita neașteptată a doi prieteni poeți germano-români. Aproape că nu i-am recunoscut, atât de groaznic arătau, bandajați până la nerecunoaștere. […] ‘Pentru Dumnezeu, ce s-a întâmplat cu dumneavoastră?’, i-am întrebat. ‘Nu prea se mai întâmplă multe’, a reușit să spună Bossert cu greu. Avea o fractură dublă la maxilar și alte leziuni pe care nu le considera importante. Hensel fusese lovit în cap cu o rozetă. Rezultatul: o rană sângeroasă, comoție cerebrală și pierderea temporară a memoriei. Cum s-a putut întâmpla așa ceva? Cei doi erau puțin băuți și nu plecaseră prea târziu de la restaurantul scriitorilor din București. Pe drum, au fost atacați și bătuți de un comando al Securității. Oare să se fi simțit Securitatea ofensată de anumite texte sau doar de succesul modest al celor doi poeți? Erau niște brute care nici măcar nu știau să citească literatura germană. În poezia modernă se puteau spune multe lucruri între rânduri, pe care cenzorii vorbitori de limba română nu le înțelegeau. Cei doi făceau parte din ‘Grupul de Acțiune Banat’ și încercaseră să se impună ca socialiști iubitori de adevăr împotriva statului corupt. Încercau să-și ascundă gândurile critice în versurile lor, unde cenzorii nu le înțelegeau. […]

Cei doi poeți maltratați, Bossert și Hensel, ca să-i numesc doar pe ei, și-au depus cererile de emigrare încă din perioada în care eu mai locuiam la București. Au pierdut astfel posturile de lectori la editura germană și au fost terorizați în mod josnic până când au obținut în sfârșit pașaportul și au putut pleca în Occident. Am păstrat legătura cu unii dintre prietenii noștri din zona literară chiar și după ce s-au mutat în Germania de Vest. Ce ne-a șocat a fost faptul că Rolf Bossert, cel mai talentat dintre tinerii poeți, s-a sinucis la scurt timp după sosirea în Occident, aruncându-se de la etajul patru al centrului pentru refugiați, probabil într-un acces de depresie profundă. […]”

77. Sursă: Arhiva Politică a Ministerului Federal de Externe din Berlin, B 95-ZA 124110_631-630 SE 0543/4 Bühnen der Stadt Köln

De la: București / Nr. 813 din 1 octombrie 1974 / Către Bonn AA / referitor la: Programul de activități germano-române, aici: Colaborare teatrală Köln-București / Semnează: dr. Kilian

„[…] partea română i-a trimis domnului Heyme o invitație pentru o reprezentație a spectacolului său ‘Fecioara din Orleans’, cu condiția ca acesta să fie inclus în programul cultural pe doi ani. Data a fost stabilită pentru aprilie-mai 1975. În același timp, a fost făcută o propunere de extindere a reprezentațiilor și în  provincie (adică în regiunile germanofone). La rândul său, Heyme a promis să susțină organizarea unui spectacol invitat românesc la Köln, în toamna anului 1975. În plus, românii l-au invitat pe domnul Heyme să monteze ca regizor invitat un spectacol la Teatrul Național din București, cu un subiect la alegerea sa, la o dată care urmează să fie stabilită. Propunerea domnului Heyme de a monta „Antigona” de Sofocle și o piesă satirică a fost acceptată imediat.

Propunerea pentru un schimb teatral între Köln și București este deja inclusă în proiectul românesc pentru programul bianual 75-76, care a fost predat astăzi responsabilului cultural din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Decizia de a lua asemenea măsuri de mare anvergură politică și financiară a fost luată cu o rapiditate surprinzătoare pentru standardele românești. Ambasada nu are cunoștință de niciun precedent de acest gen, cel puțin nu în sectorul cultural. Acest proces poate fi explicat doar prin intervenția energică a doamnei Popovici, care, folosindu-se de înalta poziție politică a soțului său, a împins decizia de la organismele politice relevante până la organismele executive, cum ar fi Ministerul Afacerilor Externe, într-un adevărat tur de forță. De asemenea, ea pune în lumină dificultățile actuale din viața teatrală românească și rolul pe care teatrul din Köln și domnul Heyme l-ar putea juca în rezolvarea lor. […]” (Kilian)

78. Sursă: Arhiva Politică a Ministerului Federal de Externe din Berlin, B 95-ZA 124110_631-630 SE 0543/4 Bühnen der Stadt Köln

De la: București / Nr. 813 din 1 octombrie 1974 / Către Bonn AA / referitor la: Programul de activități germano-române, aici: Colaborare teatrală Köln-București

„[…] Teatrul Național Român, care s-a deschis anul trecut cu trei scene într-o singură clădire, după cheltuieli financiare considerabile, nu a pus în scenă producții notabile. Repertoriul teatrului se întreține cu mare greutate cu producții din vechiul teatru. Recent, a fost luată o decizie în favoarea tradiționaliștilor. Montarea lui David Esrig a piesei „Furtuna” de Shakespeare, în care doamna Popovici trebuia să joace rolul principal, a fost suspendată definitiv după doi ani. Esrig însuși a plecat în Germania, unde lucrează pentru moment ca regizor invitat la Bremen. Marii regizori români care lucrează în alte teatre au montat puțin în ultimul an, cum este cazul lui Liviu Ciulei, sau deloc, precum Lucian Pintilie sau Penciulescu. În România, teatrul este văzut ca un spațiu în care oamenii își pot exprima opiniile și criticile mai mult sau mai puțin mascat. Au existat în trecut mai multe exemple de producții impresionante, dintre care unele au trebuit să fie anulate după doar câteva reprezentații. Luptele care au rezultat au dus acum aproape la imobilism.

Invitația adresată teatrului din Köln și mai ales lui Heyme de a monta ca regizor invitat trebuie interpretată ca o încercare de a oferi Teatrului Național noi standarde și impulsuri dincolo de orice dispute, luând în considerare poziția dnei Popovici. În interesul politicii noastre culturale, este de salutat faptul că acest rol de mediator a fost încredințat tocmai teatrului german tânăr și avangardist. […]

Declarația pe care domnul Heyme o va face presei la întoarcerea sa a fost convenită cu ambasada. El va menționa invitația adresată teatrului din Köln de a juca la București și intenția de a invita, ca semn de reciprocitate, un teatru din România la Köln. El nu va menționa invitația de a monta ca regizor invitat, pentru a nu periclita acest fapt prin eventuale focuri încrucișate din Berlinul de Est, unde domnului Heyme i se refuză în continuare intrarea.” (Kilian)

79. Sursă: Arhiva Politică a Ministerului Federal de Externe din Berlin, B 95-ZA 124110_631-630 SE 0543/4 Bühnen der Stadt Köln

Domnului Director General Dr. Claus Helmut Drese, Bühnen der Stadt Köln / Scenele orașului Köln 

„Stimate domnule dr. Drese,

Vă mulțumesc foarte mult pentru scrisoarea dumneavoastră din 3 octombrie 1974 cu știrea interesantă despre discuțiile purtate de domnul Heyme la București.

Este adevărat că Institutul Goethe ar trebui să fie implicat în gestionarea organizatorică și financiară a unui astfel de spectacol invitat. Până acum, însă, aproape toate ofertele de spectacole invitate au fost anulate în mod repetat de partea română după ani de negocieri; poate că acest proiect se află sub o stea mai norocoasă. […]

Cu cele mai bune considerații”

Dr. Karl-Ernst Hüdepohl (Institutul Goethe din München)

80. Sursă: Arhiva Politică a Ministerului Federal de Externe din Berlin, B 95-ZA 124110_631-630 SE 0543/4 Bühnen der Stadt Köln

Ambasada RFG – Dr. Erwin Wickert / București, 18 octombrie 1974

Domnului  VLR I Dr. Walter Bammer / Ministerul Federal de Externe

„Stimate domnule Bammer!

La întoarcerea din vacanță, care sper că a fost frumoasă, veți găsi o telegramă a Ambasadei de la București din 1 octombrie 1974, nr. 813, în care domnul Dr. Steinkühler propune introducerea în programul cultural germano-român pentru anul 1975 a unui nou schimb de spectacole invitate între teatrele din Köln și București. Spectacolul „Fecioara din Orléans”, în regia lui Heyme, ar trebui să aibă loc la București chiar în primăvară […]

Propunerea domnului Heyme este interesantă, dar ar trebui să examinăm cu atenție toate aspectele și să nu ne grăbim să luăm o astfel de decizie. […]

Motivul principal al ezitării mele este faptul că toate recenziile premierei au subliniat divizarea publicului din Köln și au relatat că, timp de aproximativ 10 minute, huiduielile și aplauzele au concurat între ele. Nu am mai întâlnit până acum o reacție atât de radicală în teatrele din București și nici nu mi-o pot imagina; totuși, nu ne este de folos un scandal teatral, chiar și într-o formă mai ușoară. Acesta ar avea fără îndoială un impact asupra întregii noastre activități culturale. Este un aspect pe care doamna Popovici și oamenii ei nu îl au în vedere: pentru ei este în primul rând important să aducă pe scena din București o montare occidentală interesantă și să găsească astfel sprijin pentru direcția pe care o reprezintă.

Cu stimă,

Dr. Erwin Wickert (Ambasadorul Republicii Federale Germania în România)

81. Sursă: Arhiva Politică a Ministerului Federal de Externe din Berlin, B 95-ZA 124110_631-630 SE 0543/4 Bühnen der Stadt Köln

Ambasadorul, București, 18 octombrie 1974

Către Directorul Teatrului  Municipal din Köln (Bühnen der Stadt Köln), Domnul Hansgünther Heyme

„Stimate domnule Heyme, 

[…] Din excelenta recenzie a lui Hans Schwab-Felisch din FAZ despre „Fecioara din Orleans”, observ că publicul din Köln a reacționat foarte diferit la premieră. Mi se pare că vă adresați unui public foarte exigent. Acest lucru reiese și din comentariile dumneavoastră despre „Fecioară” și din textul pe care l-am citit parțial și care m-a impresionat puternic. 

M-am întrebat cum ar fi primită „ Fecioara” aici. Încă nu sunt foarte sigur. Sunt convins că intelectualii, în special artiștii, ar reacționa pozitiv – exact ca doamna Popovici. Este posibil ca o parte a publicului, care nu poate fi neapărat considerată intelectuală, să primească „Fecioara” cu aplauze (dacă este lipsită de manierismele specifice teatrului modern de la noi), deoarece publicul de aici, spre deosebire de cel german, nu are, prin tradiție, deja o imagine fixată în conștiința  generală despre „Fecioară” și variantele de punere în scenă ale piesei. 

Cu toate acestea, ar trebui să luăm în considerare și faptul că spectacolul dumneavoastră ar putea fi dezaprobat de funcționarii responsabili de politica culturală română. Avem exemple în acest sens, iar doamna Popovici v-a povestit despre soarta punerii în scenă a „Furtunii”, a „Revizorului” și a altor producții. Evident că întotdeauna trebuie să ne asumăm un anumit risc; și o reprezentație pe care noi o considerăm valoroasă și importantă nu ar primi probabil niciodată aplauze unanime din partea funcționarilor din domeniul culturii. Faptul că spectacolul se bucură de susținerea doamnei Popovici reprezintă deja o anumită garanție; totuși, aș dori să obțin mai multe asigurări în acest sens, deoarece ea însăși este implicată în luptele și rivalitățile din lumea teatrului românesc, despre care v-a povestit, probabil. Ar fi însă un subiect prea lung de discutat în detaliu aici. […]”

Semnat Wickert (Dr. Erwin Wickert – Ambasadorul Republicii Federale Germania în România)

82. Sursă: Arhiva Politică a Ministerului Federal de Externe din Berlin, B 95-ZA 124110_631-630 SE 0543/4 Bühnen der Stadt Köln

BKU 630 SE 234, Raport nr. 672/75 / AZ: 630-SE 0542/4 / Ambasada Republicii Federale Germania – București, 17 iunie 1975 / Referitor la: „Săptămâna Republicii Federale Germania”;  aici: spectacol al Teatrului Municipal din Köln (Bühnen der Stadt Köln) cu piesa „Fecioara din Orleans” de Schiller

“Pentru informare

În cadrul ‘Săptămânii Republicii Federale Germania’, Teatrul Municipal din Köln a prezentat spectacolul „Fecioara din Orleans” de Schiller, în regia lui Hansgünther Heyme, în zilele de 22 și 23 mai, la Teatrul Național din București și în data de 25 mai la Teatrul German din Sibiu. […] Cele trei reprezentații, atât la București, cât și la Sibiu, au fost sold out. Experiența, în special cea de la București, arată că există totuși un public pentru două seri consecutive de teatru în limba germană. La premieră, alături de vicepreședintele Consiliului pentru Cultură și Educație Socialistă, profesorul Ion Dodu Balan, au fost prezenți numeroși oameni de teatru, critici, germanisti și artiști. […] Spectacolul lui Heyme a fost un succes deplin. Dovadă în acest sens este și faptul că presa de specialitate și cea generalistă a abordat subiectul pe larg și cu deschidere față de interpretări și evaluări diferite. Organul central al PCR, „Scînteia” vorbește despre ansamblu ca despre un teatru cu ‘o atitudine politică deschisă’. Heyme însuși este considerat un ‘virtuoz al expresiei’. Organul Frontului Unității Socialiste „România Liberă” îl descrie ca pe o ‘personalitate cu mari perspective în lumea teatrului vest-german’. […]” semnat Wickert (Ambasadorul RFG în România)

83. Sursă: Arhiva Politică a Ministerului Federal de Externe din Berlin, B 95-ZA 124110_631-630 SE 0543/4 Bühnen der Stadt Köln

BKU 630 SE 234, Raport nr. 672/75 / AZ: 630-SE 0542/4 / Ambasada Republicii Federale Germania – București, 17 iunie 1975 / Referitor la: „Săptămâna Republicii Federale Germania”; aici: spectacol al Teatrului Municipal din Köln cu piesa „Fecioara din Orleans” de Schiller

„[…] În ceea ce privește punerea în scenă a piesei, opiniile au fost, desigur, împărțite. În timp ce ‘Scînteia’ i-a atribuit „un profund respect față de autor”, săptămânalul german din Sibiu ‘Die Woche’ scria: ‘Textul lui Schiller este unul, dar ceea ce a fost prezentat pe scenă a fost – chiar dacă nu din punct de vedere textual – cu totul altceva.’ Piesa ar fi fost ‘pusă în scenă împotriva convențiilor’, dar prestația generală ar fi fost ‘deasupra oricărei critici’. Săptămânalul ‘Karpaten-Rundschau’, care apare la Brașov, a fost mai indulgent în acest sens: „… și numai prin distanțarea limbajului nenatural, adică printr-o dublă distanțare, s-a putut obține efectul dorit, credibilitatea spuselor și a intențiilor… Totuși, întreaga reprezentație s-a remarcat prin perfecțiune.’

Ziarul german din București ‘Neuer Weg’ a dat un verdict foarte echilibrat: ‘La câteva minute după începerea spectacolului, spectatorii erau șocați, iritați, consternați… Un monument este profanat, gândeau unii spectatori, iar noi trebuie să asistăm neputincioși… Unii au părăsit chiar sala… Dar reprezentația avea ceva atât de convingător, încât după spectacol, spre propria uimire, eram aproape convinși, în ciuda voinței noastre, că Schiller, că această piesă trebuie jucată astăzi așa și numai așa.’

‘România Liberă’, deja citată, se exprimă în mod similar: ‘Spectacolul este remarcabil prin simplitatea și acuratețea sa, prin lirismul său uneori spiritual, alteori impulsiv, dar întotdeauna autentic, prin îndrăzneala sa nu întotdeauna necesară, dar întotdeauna controlată.’ […]” semnat Wickert (Ambasadorul RFG în România)

84. Sursă: Arcanum

Articol de Florian Potra în Revista „Teatrul”, nr. 6 iunie 1975, p. 37:

„Încă din Prolog şi poate chiar mai înainte, o dată cu luminarea economicei, esenţializatei scenografii, alcătuite dintr-un prelung plan înclinat, cu statueta Fecioarei în partea superioară, flancată de sfeşnice aprinse şi şase clopote armonizate – s-a văzut limpede că regizorul Hansgünther Heyme e foarte puţin interesat de palidul ‘adevăr istoric’ ce pîlpîie ici şi colo în ‘tragedia romantică’ a lui Schiller. […] Hansgünther Heyme reciteşte textul lui Schiller, bineînţeles, cu o mentalitate contemporană, din alcătuirea căreia nu lipseşte – conform gustului încă dominant în civilizaţia occidentală – treimea nevroză-sex-religie. […] Dar intervenţia lui Heyme nu se opreşte doar la o tratare în cheie psihanalitică, freudiană. Ci, cu osebire, originalitatea de viziune a regizorului de la Köln stă, după opinia mea, într-un eclectism ce pare să dea un răspuns aparte, sui generis, nevoii (dacă mai dăinuie o asemenea nevoie) de Gesamtkunstwerk, de operă de artă totală  Fecioara din Orleans pare a constitui o bună ocazie pentru Heyme de a demonstra nu atît posibilitatea fuzionării mai multor arte într-o singură imagine-expresie, ci – ambiţie, mai modestă, dar tocmai de aceea mai uşor de realizat – posibilitatea fuzionării principalelor ‘metode’, ‘direcţii’ şi ‘stiluri’ regizorale ale secolului  de la intuiţiile lui Appia şi Craig, şi de la expresionism (matcă, totuşi, aproape constantă), la ‘retrăirea’ stanislavskiană, de la ‘activismul’ lui Piscator, căruia Heyme i-a fost elev, şi de la Brecht, pînă la Grotowski şi Brook, neuitînd aluviunile de happening sau efectele alegorice ale colajului.  […]

Heyme, Barbara Nüsse şi tovarăşii ei de scenă oferă prin această variantă a Fecioarei din Orleans o admirabilă lecție despre felul cum o echipă teatrală omogenă şi pasionată, strunită la maximum, poate să calce dincolo de răzoarele frumos orînduite cu camomilla sau muşeţel ale industriei culturale triumfătoare, şi să pătrundă cu emoţie în aspra zarişte alpină a artei. N-am ştiut că la Köln este un teatru atît de bun. Acuma ştim. Bravo!”

85. Sursă: Arcanum

Articol de Radu Popescu în ziarul „România liberă”, pagina a 2-a – 31 mai 1975:

 „Organizându-se o ‘Săptămână a Republicii Federale Germania’, cu variate manifestări cultural-artistice, am avut prilejul de a primi vizita unei trupe din această țară, unde, de altfel, au făcut mai multe vizite teatrele noastre. Mai puțin reputat, în perioada contemporană, decît teatrul liric din același oraș, Teatrul Municipal din Köln se află – după informațiile pe care ni le-am putut procura – într-o ascensiune fermă, fenomen la care, de câțiva ani, ar contribui în mod substanțial, personalitatea directorală și regizorală a lui Hansgünther Heyme, personalitate de mari perspective ale artei teatrale vest-germane. Oricît de grăbite, oricît de sumare, informațiile noastre par demne de crezământ, dacă e să judecăm după ceea ca am putut întrezări, din activitatea și valoarea teatrului din Köln, prin deschiderea asupra acestora, a unicei ferestre care a fost reprezentarea tragediei lui Friedrich Schiller, Fecioara din Orleans. […]

Spectacolul ne-a apărut ca o convergență a tuturor curentelor și tendințelor regizoralo-teoretice ale epocii noastre, și chiar ale unor mai vechi. Și nu putea fi altfel, regizorul însuși părând a fi receptacol și un ecou al tuturor acestora. Dar, în măsura în care le-a echilibrat cu multă precizie, le-a ordonat într-o sinteză organică, într-o imagine vie – și măsura aceasta e mare -, spectacolul este remarcabil, prin simplitate, minuțiozitate, printr-un lirism când hieratic, când visceral, dar mereu autentic, prin îndrăznelile lui, nu întotdeauna necesare, dar întotdeauna bine strunite. […]”

86.  Sursă: Arhiva Politică a Ministerului Federal de Externe din Berlin, B 95-ZA 124110_631-630 SE 0543/4 Bühnen der Stadt Köln

BKU 630 SE 234, Raport nr. 672/75 / AZ: 630-SE 0542/4 / Ambasada Republicii Federale Germania – București, 17 iunie 1975 / Referitor la: „Săptămâna Republicii Federale Germania”; aici: spectacolul Teatrului Municipal din Köln cu piesa „Fecioara din Orleans” de Schiller

„[…] În timp ce se juca a doua reprezentație la Teatrul Național, domnul Heyme negocia un schimb de regizori între Köln și București.

S-a ajuns deja la o înțelegere de principiu, conform căreia domnul Heyme va monta la București, în vara anului 1976, piesa „Antigona” de Sofocle sau „Wallenstein” de Schiller, iar regizorul Teatrului Național, Horia Popescu, va pune în scenă la Köln, în 1977, o piesă care urmează să fie stabilită. ‘Neue Weg’ a consemnat imediat acestă intenție. ‘Hansgünther Heyme, regizor controversat, personalitate teatrală cu un simț pronunțat al formei, va monta o piesă la Teatrul Național din București în stagiunea următoare. Viața teatrală din București va fi, după cum se discută deja, îmbogățită de această reprezentație.’ ” semnat Wickert (Ambasadorul RFG în România)

87.  Sursă: Arhiva Politică a Ministerului Federal de Externe din Berlin, B 95-ZA 124110_631-630 SE 0543/4 Bühnen der Stadt Köln

Ambasada Republicii Federale Germania – București, 30 septembrie 1975 / Referitor la schimbul de regizori Köln/București  / Cu referire la: Raportul nr. 672 din 17.6.1975 – Ku 630.SE 234

„Stimate domnule Bammer,

referentul nostru cultural, domnul dr. Lang, a aflat la data de 23 septembrie 1975 de la autoritatea română competentă că domnul Heyme a trimis deja un scenariu partenerului său, domnul Horea Popescu, regizor al Teatrului Național din București, și că în prezent experții competenți examinează aceste propuneri, dar nu au ajuns încă la o concluzie definitivă. Caietul de regie conține adaptarea lui Heyme după piesa „Wallenstein” de Schiller. […]

În cadrul acestei discuții, domnul dr. Lang a avut impresia că partea română are rezerve față de viziunea regizorală a domnului Heyme: Indicii precum faptul că în astfel de montări trebuie să se țină întotdeauna cont de relațiile culturale fructuoase dintre cele două părți – o formă de individualitate prea evidentă neservind acestei cauze – și că, în anumite circumstanțe, se rezervă dreptul de a propune alte piese decât cele sugerate până acum de domnul Heyme, ne poartă cu gândul către această concluzie. Mi-aș putea imagina că și temele din ‘Wallenstein’ sunt considerate discutabile și că se doresc piese mai puțin problematice. […]”

88.  Sursă: Arhiva Politică a Ministerului Federal de Externe din Berlin, B 95 REF Band 1565 – Gastspiele nach Rumänien – Verschiedenes

Reprezentanța comercială a RFG la București – 16 mai 1966 / Raport nr. 304/66 / Către Ministerul Afacerilor Externe din Bonn / Referitor la: Schimb de artiști pe bază comercială; aici: Concertul lui Wilhelm Kempff

„Wilhelm Kempff a fost la București între 11 și 16 mai 1966, la invitația agenției locale de concerte. A susținut trei concerte, unul solo și două cu Filarmonica, în care a interpretat cele cinci concerte pentru pian ale lui Beethoven. […]

Concertele au avut loc în sala Ateneului, mult prea mică, deoarece singura sală mare disponibilă era ocupată. Participarea publicului a depășit toate așteptările. Compozitori, dirijori și alți pasionați de muzică au stat în picioare pe culoarele sălii de concert, deoarece concertele au fost susținute în cadrul abonamentului obișnuit. Aplauzele au crescut, în special la sfârșitul ultimului concert, până la ovații în adevăratul sens al cuvântului.

Această reprezentație a demonstrat că efectul prestațiilor unor artiști cu o reputație precum cea a lui Wilhelm Kempff nu poate fi supraestimat. Nu ne-am putea dori reprezentanți mai însemnați ai țării noastre, dacă vrem să completăm imaginea Germaniei-miracol economic și să arătăm că suntem în continuare și o națiune culturală.” semnat York

89.  Sursă: Arhiva Politică a Ministerului Federal de Externe din Berlin, B 95 REF Band 1565 – Gastspiele nach Rumänien – Verschiedenes

Ambasada RFG – București, 5 mai 1970 / Raport nr. 583/70 / Referitor la: Reprezentațiile „Teatrului Prieteniei” din Berlin (Est) în România

„[…] După turneul de succes al Teatrului Național din Weimar, ‘Teatrul Prieteniei’ este a doua trupă din ‘RDG’ care vizitează România în decursul a jumătate de an. Anterior, ‘Berliner Ensemble’ și Burgtheater din Viena au jucat deja aici.

Este cu adevărat timpul ca și noi să concretizăm un turneu teatral din Republica Federală Germania, așteptat deja de multă vreme.”

90.  Sursă: Arhiva Politică a Ministerului Federal de Externe din Berlin, B 95 REF Band 1565 – Gastspiele nach Rumänien – Verschiedenes

Ambasada RFG – București, 9 aprilie 1969 / Raport nr. 446/69 / Referitor la: Spectacole străine / aici: Burgtheater Wien

„Burgtheater a susținut în România, în prima jumătate a lunii martie, reprezentații cu spectacolele ‘Parazitul / Parasit’ de Schiller și ‘Neînsemnatul / Der Unbedeutende’ de Nestroy în România. Au fost programate trei reprezentații la București și una Brașov.

Însă cererea a fost atât de mare încât biletele s-au epuizat deja la o zi după punerea în vânzare, iar trupa a trebuit să susțină o reprezentație suplimentară după-amiaza, atât la București, cât și la Brașov.

Alegerea pieselor a stârnit inițial o oarecare nedumerire în rândul tuturor celor interesați. Spectacolele în sine au demonstrat însă că austriecii se gândiseră foarte bine la ceea ce voiau să facă. Distribuția piesei „Parazitul”, cu Boy Gobert în rolul principal, a oferit o adevărată capodoperă miniaturală de regie și, mai ales, de artă actoricească, nimeni nu și-ar putea imagina un spectacol mai impresionant. Nestroy, pe de altă parte, a adus pe scenă atmosfera inconfundabilă a Vienei, prezentând astfel publicul atât Austria, cât și pe austrieci. […]

Aplauzele, în special pentru „Parazitul”, au fost furtunoase. În opinia ambasadei, reprezentațiile oaspeților austrieci demonstrează din nou două lucruri:

1) Pentru românii pasionați de teatru, este în primul rând interesant să afle de la trupe străine cum fac ele teatru astăzi. Spectacolele tradiționale au un succes răsunător numai dacă beneficiază de o distribuție peste medie, cum este cazul „Parazitului”. În caz contrar, se recunoaște performanța, dar se cere altceva, cum este cazul „Neînsemnatului”. 

2) Foamea publicului care vorbește și înțelege limba germană după evenimente culturale din țările noastre nu poate fi supraestimată. Desigur, minoritatea germană contribuie în mare măsură la acest lucru, dar nu numai ea. […]”

91.  Sursă: Arhiva Politică a Ministerului Federal de Externe din Berlin, B 95 REF Band 1565 – Gastspiele nach Rumänien – Verschiedenes

Referitor la reprezentațiile Münchener Kammerspiele în România

„Münchener Kammerspiele a jucat cu succes spectacolul ‘Play Strindberg’ de Dürrenmatt la București, în zilele de 31 ianuarie și 1 februarie, precum și la Brașov, în zilele de 3 și 4 februarie.

În ambele orașe, biletele au fost epuizate cu mai mult de o săptămână înainte de reprezentații. Mulți dintre cei care nu au mai prins bilete s-au înghesuit în sala de spectacol cu puțin înainte de începerea reprezentațiilor și au ocupat locurile de pe culoare.

La București, la spectacole au participat nu numai membri ai minorității germane, ci și numeroși actori, regizori și iubitori de teatru români. Spectacolele au stârnit un interes deosebit, întrucât regizorul român Liviu Ciulei, cunoscut și în Germania, pregătește propria sa montare a piesei ‘Play Strindberg’ pentru sfârșitul lunii februarie. Aplauzele au fost deosebit de puternice la București, mai ales în a doua zi, când în public se aflau mulți colegi români experți în domeniu. Pentru Brașov, spectacolul a fost un eveniment extraordinar, privit cu invidie de alte orașe precum Sibiu, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara. Directorul Teatrului Național din Cluj-Napoca, Vlad Mugur, a fost deosebit de dezamăgit că, în ciuda eforturilor intense, nu a reușit să obțină extinderea turneului și în orașul său.

Comentariile critice din presă l-au vizat exclusiv pe Dürrenmatt. Critica a fost plină de laude pentru trupă, pentru concepția regizorală și pentru scenografie. […]

Succesul extraordinar al acestui turneu, care s-a concretizat – în cele din urmă – după mai mulți ani de eforturi zadarnice, ne-a arătat cât de binevenite sunt teatrele germane în România, o țară iubitoare de teatru. Turneul a demonstrat încă o dată cât de mulți români au cunoștințe excelente de limba germană. […]” semnat Strätling

92. E-mail primit de la Wolfgang Wittstock ca urmare a open call-ului lansat, în contextul proiectului, pe canalele Goethe-Institut București (martie-aprilie 2024)

„Numele meu este Wolfgang Wittstock. Sunt pensionar, am 76 de ani și locuiesc în Brașov. În anii 1983-1986, am fost secretar literar la secția germană a Teatrului de Stat din Sibiu. Pe la finalul anului 1983 sau începutul anului 1984, un grup de tinere actrițe și tineri actori care făceau parte din trupa noastră la acea vreme și-au exprimat dorința de a juca tragedia într-un act „Elektra” de Gerhart Hauptmann (a treia piesă din tetralogia Atrizilor de Hauptmann) în regie proprie, în completarea programului deja aprobat de autoritățile competente. Condiția prealabilă pentru obținerea aprobării oficiale de a adăuga aceast spectacol în repertoriu era ca drepturile de autor să nu fie plătite în valută. Trecuseră mai puțin de 70 de ani de la moartea lui Gerhart Hauptmann (decedat în 1946), astfel încât era necesară plata de tantieme. În aceast context, în calitate de secretar literar al secției germane, m-am adresat Institutului de Cultură al Republicii Federale Germania din București (cunoscut ulterior sub titulatura de Goethe-Institut București, deși la acea vreme nu se numea așa) cu rugămintea de a acoperi costurile aferente drepturilor de autor pentru spectacol. Institutul cultural a răspuns favorabil și s-au putut începe repetițile la montarea piesei într-un act „Elektra”. Premiera s-a desfășurat pe 28 martie 1984 la Sibiu. Au avut loc mai multe reprezentații ale spectacolului la Sibiu, precum și deplasări la Agnita, Mediaș și Sighișoara. La invitația Institutului Cultural al Republicii Federale Germania, „Elektra” a fost jucată și la București, pe 7 mai 1984, în clădirea Institutului Cultural. În evidențele teatrului s-a consemnat că la această reprezentație de la București au asistat 165 de spectatori. După spectacol, Institutul Cultural a organizat o recepție în onoarea trupei sibiene, la care au participat și ambasadorul Republicii Federale Germania și al Republicii Austria la București. Pentru tinerii actori ai teatrului din Sibiu acestă reprezentație la Institutul Cultural al RFG din București a fost o experiență specială. […]

Caietul-program al acestui spectacol a fost produs folosind fotocopiatorul teatrului (o donație din partea unui mecena privat din Germania de Vest, care avea legături strânse cu teatrul). La începutul anului 1984, Ceaușescu introdusese conceptul de autofinanțare a culturii. În bugetul teatrului nu existau bani pentru tipărirea caietelor-program. […]

Printre documentele mele am găsit o referință la o cronică a spectacolului „Elektra”, scrisă de Ileana Berlogea în revista „Teatrul” nr. 6/1984, paginile 52-54. Presupun că văzuse spectacolul la București.”

93. E-mail primit de la Peter Betsy (Augsburg) ca urmare a open call-ului lansat, în contextul proiectului, pe canalele Goethe-Institut București (martie-aprilie 2024)

„În calitate de profesor de germană în România, am avut norocul să particip în 1974 la un curs intern de perfecționare pentru profesori de germană (germană ca limbă străină) la Brașov. […] La gala organizată și susținută de Ambasada Germaniei la București, ambasadorul german de atunci, domnul Erwin Wickert, ne-a sfătuit să ne adresăm cu încredere Institutului Goethe pentru a obține materiale didactice. 

În ciuda riscului unei eventuale supravegheri din partea Securității și în vremuri de cenzură, am acceptat cu mare bucurie acest ajutor atât de necesar și, la fiecare vizită la București, am profitat de ocazie pentru a vizita bogata bibliotecă sau pentru a participa la evenimentele culturale organizate de Institutul Goethe (notă editorială: Institutul Goethe a fost inaugurat la București în 1979, sub denumirea de „Institut Cultural al RFG”). Pentru mine a fost singura ocazie de a construi o ‘punte culturală’ între România și Germania și, în același timp, de a afla ce se întâmplă în afara ‘Cortinei de Fier’.

La institut, am fost întotdeauna întâmpinat cu multă prietenie și cu brațele deschise de către angajați, am purtat discuții interesante cu ei și am primit întotdeauna un pachet generos de cărți. Mi s-au dat și sfaturi și recomandări utile, cum să mă adresez celor de la Inter Nationes, care se ocupă de distribuirea de materiale informative despre patrimoniul cultural german în străinătate, pentru a obține ajutor suplimentar cu materiale didactice. Astfel, prin transmiterea de cărți și CD-uri, s-a îmbogățit biblioteca cu materiale didactice foarte utile.

Prin intermediul apreciatului Institut Goethe, am avut șansa, în 1980, să primesc o invitație de a participa la cea de-a VI-a Conferință Internațională a Profesorilor de Limba Germană de la Nürnberg și am avut, de asemenea, marele noroc de a reprezenta România la conferință, în calitate de membru al Asociației Internaționale a Profesorilor de Limba Germană din România. […]

Mulțumirile mele sincere și amintirile nostalgice, adânc înrădăcinate, ale momentelor frumoase petrecute la Institutul Goethe din București rămân întipărite în gândurile mele.”

94. Sursă: Arhiva Politică a Ministerului Federal de Externe din Berlin, B 96-EA Band 873 630-641.10 Eröffnung des Kulturinsituts in Bukarest

Subiect: Deschiderea bibliotecilor din București și München

„România este prima țară dintre statele Pactului de la Varșovia cu care a fost convenit schimbul de institute culturale sub denumirea de „biblioteci” (documentele care stau la bază: Acordul germano-român privind bibliotecile din 29 iunie 1973 și acordul aferent privind transferul de proprietate a clădirilor din 15 iunie 1978).

Partea germană va opera institutul din București prin intermediul Goethe-Institut, însă acesta nu se va prezenta în exterior sub această titulatură. Organizația va purta numele de: Casa de Cultură a Republicii Federale Germania / Kulturinstitut der Bundesrepublik Deutschland.

După deschiderea a două centre de informare în Iugoslavia (Zagreb și Belgrad), operate tot de Goethe-Institut, sperăm că inaugurarea de la București va genera un impact și va reprezenta un semnal și pentru alte țări din blocul estic (de preferință Polonia).

Românii au ales Münchenul ca sediu pentru institutul lor. Guvernul german a cumpărat o clădire comercială într-o zonă centrală și pune la dispoziția României 5 etaje. Lucrările de reamenajare au fost finalizate. Nouă ni s-a pus la dispoziție în București o clădire veche, de prestigiu. În conformitate cu acordul referitor la funcționarea bibliotecilor, cele două institute urmează să fie deschise concomitent, dacă este posibil. După ce data predării a fost amânată de mai multe ori de către partea română, din cauza progresului lent al lucrărilor de reamenajare, clădirea institutului a fost recepționată din punct de vedere tehnic de un reprezentant al Direcției Federale de Construcții la 27 august 1979. Unele lucrări (zugrăvirea exterioară și finalizarea curții interioare) urmează încă să se efectueze.

La 14 iunie 1979, cu ocazia vizitei sale în Germania, ministrul adjunct de externe Gliga a vizitat viitorul Institut Român din München. Clădirea a fost finalizată de noi și stă la dispoziția părții române. […]”

95. Sursă: Peter Ulrich Weiß, „Kulturarbeit als diplomatischer Zankapfel. Die kulturellen Auslandsbeziehungen im Dreiecksverhältnis der beiden deutschen Staaten und Rumäniens von 1950 bis 1972”, Oldenbourg Wissenschaftsverlag, Südosteuropäische Arbeiten, Vol. 139, München 2010, p. 271

„[…] În cea de-a doua rundă de negocieri din 10-13 iulie 1972, s-au înregistrat progrese suplimentare în ceea ce privește conținutul și structura. […] Deși în prima rundă de negocieri fusese exprimat un acord de principiu cu privire la integrarea Berlinului de Vest în schimburile cultural, delegația română a continuat să refuze să accepte chiar și o ofertă scrisă din partea Germaniei de Vest sau să prezinte propriile sale propuneri. […] Discuția asupra numelui a rămas de asemenea nerezolvată. Bonn nu a acceptat pentru numele bibliotecii traducerea oficială românească de „Republica Federală a Germaniei” (la forma de genitiv a cuvântului „Germania”), așa cum este uzitată în spațiul est-german. Partea română a refuzat să utilizeze două denumiri diferite în acord și a făcut referire la norma obișnuită de a scrie plăcuțele cu numele instituției sau antetele în limba țării gazdă. Întrucât nu s-a putut ajunge la un acord, ambele puncte au fost din nou amânate pentru următoarea rundă de negocieri. […]”

96. Sursă: Arhiva Politică a Ministerului German de Externe din Berlin, B96  Band 1346 630-641.10/3 RUM Bibliotheksaustausch mit Rumänien

Ministerul Afacerilor Externe / Nr. 714023

 Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Socialiste România prezintă salutul său Ambasadei Republicii Federale Germania la Bucureşti şi referindu-se la nota Sa verbală nr.1785 din 10 iulie a.c. cu privire la propunerea de denumire a bibliotecii române la München şi a bibliotecii Republicii Federale Germania la Bucureşti, are onoarea a-i aduce la cunoştinţă că Partea română este de acord ca cele două instituţii să poarte denumirile următoare :

La München : ‘Casa de Cultură a Republicii Socialiste România / ‘Kulturinstitut der Socialistischen Republik Rumänien’.

La Bucureşti : ‘Kulturinstitut der Bundesrepublik Deutschland / Casa de Cultură a Republicii Federale Germania’. […]

București, 24 iulie 1979”

97. Sursă: Arhiva Politică a Ministerului German de Externe din Berlin, B 97 EA Band 239 Kulturpolitische Jahresberichte aus Bukarest Rumänien 1971-1972

Raport nr. 469/72 / Referitor la: Raportul anual asupra politicii culturale 1971:

„Partea I: Situația generală a politicii culturale în România

Situația politică instabilă – între relaxare și disciplină – descrisă în rapoartele anuale anterioare, a continuat să existe în România și în 1971. Semnele de înăsprire a politicii interne, deja menționate în raportul anual din 1970, s-au multiplicat însă la mijlocul anului 1971, odată cu cele ‘17 puncte’ anunțate de Ceaușescu. Pendulul a oscilat în mod clar în direcția creșterii controalelor și restricțiilor în toate aspectele vieții, inclusiv în cultură. Această așa-numită ‘revoluție culturală’, nu se dorește a fi înțeleasă ca o campanie pe termen scurt, ea este de fapt o încercare, la scară largă, de a pătrunde ideologic în toate aspectele viații, o încercare de a lua în serios crearea utopică a ‘omului nou’. Românii trebuie protejați de ‘poluarea spirituală’, de infiltrarea ideilor și obiceiurilor periculoase din Occident. Se pune astfel problema, ce efecte va declașa această nouă direcție asupra relațiilor culturale bilaterale. […]”

98. Sursă: Arhiva Politică a Ministerului German de Externe din Berlin, B 97-EA Band 126 Kulturpolitik Deutschlands zu Rumänien und umgekehrt

Raport nr. 208/66 / Referitor la: „Cazul Oppenheimer” de Heinar Kipphardt în București:

„După articolele despre Peter Weiss, accentul se pune acum pe H. Kipphardt și pe piesa sa. ‘Marat’ de Weiss urmează să fie montată la București în viitorul apropiat. ‘Cazul Oppenheimer’ tocmai a avut premieră la teatrul ‘Lucia Sturdza Bulandra’.

Criticul de la ‘România liberă’ subliniază că piesa face parte din așa-numitul ‘teatru documentar’, care s-a dezvoltat în ultima vreme mai ales în Germania. De fapt, nu este vorba despre teatru, ci despre dramatizarea unor documente istorice. Aceasta înseamnă o limitare artistică, deoarece imaginația poetului nu trebuie să meargă dincolo de fapte. Cu toate acestea, mai ales astăzi, teatrul îndeplinește o sarcină importantă prin prezentarea unor astfel de piese, iar poetul dă dovadă de o ‘sinceritate nobilă’ prin abordarea unui astfel de material.

Piesa lui Kipphardt este lăudată de critici, nu fără a sublinia că ea ‘dezvăluie modul în care monopolismul și imperialismul aduc știința într-o stare de dependență umilitoare și terorizează geniul pentru a se folosi fără scrupule de ea, doar în scopul de a amenința și subjuga alte popoare’. Este menționată, de asemenea, vânătoarea de comuniști de către MacCarthy. […]

În ‘Neuer Weg’, recenzia este și mai favorabilă, în sensul că se referă doar la problema esențială a conștiinței, dar omite observațiile privind imperialismul și altele asemenea. Criticul găsește remarcabil faptul că teatrele bucureștene au adoptat piesa lui Kipphardt la numai doi ani după publicarea ei. Publicul s-a obișnuit repede cu acest tip de teatru. Spectacolele sunt în mod constant sold out.

Ambele recenzii subliniază calitatea soluțiilor scenice. Pe de altă parte, criticul de la ‘Neuer Weg’ menționează că regizorul și actorii nu sunt probabil încă suficient de familiarizați cu astfel de piese. Claritatea intenționată ar fi uneori copleșită de emoție. ‘Faptul că spectacolul ține totuși captivă atenția publicului se datorează calităților strălucitoare ale textului.’

Este într-adevăr frapant cât de repede după începutul relaxării de acum unul sau doi ani repertoriul teatrelor românești a dobândit o față modernă. În plus, calitatea spectacolelor este constant bună.” semnat. York

99. Sursă: Arhiva Politică a Ministerului German de Externe din Berlin, B 97-EA Band 188 Kulturpolitische Jahresberichte Bukarest

Raport nr. 269/66 / Referitor la: Raportul anual privind politica culturală 1965:

„[…] Din atitudinea românilor, trebuie să tragem concluzia că interesul lor pentru contactele științifice și culturale este mai mare decât preocuparea de a fi influențați. Cu toate acestea, este clar că ei doresc aceste contacte nu neapărat din interes pentru realizările culturale ale partenerului lor, ci mai degrabă și în contexte în care se așteaptă la beneficii importante de pe urma lor. Acest lucru este evident în comportamentul lor, precum și în propunerile pentru acordul cultural și se poate explica după cum urmează:

Ei doresc să trimită cât mai mulți oameni de știință în Germania și să obțină tot materialul disponibil („documentație”). Conexiunile în domeniul științelor umaniste nu sunt la fel de interesante, atâta timp cât nu afectează țara într-un mod special sau atâta timp cât nu pot sublinia calitățile propriilor cercetări sau ale propriilor oameni de știință.

În artă, oamenii vor să vadă cele mai bune lucrări din străinătate și cei mai remarcabili artiști, fără a fi nevoiți să cheltuiască prea multă valută pentru ele. Arta românească care este expusă în străinătate și artiștii care sunt lăsați să plece în turnee ar trebui să aducă valută și să ateste importanța culturală a țării. Al doilea punct, însă, rămâne în plan secund. […]

Lipsa standardelor internaționale este în prezent chiar mai vizibilă în artă decât în știință, ca urmare a izolării îndelungate. Abia în ultimul an li s-a permis artiștilor să abordeze forme de artă modernă. În multe cazuri, consecința acestui fapt este o dezorientare vizibilă, o exagerare sau o stare de respingere față de ceea ce e diferit și nou.

Repertoriul teatrului a ajuns însă la standardele internaționale într-un timp uimitor de scurt. Se joacă aproape tot ce se poate vedea și la noi. Actorii, regizorii și scenografii au încă o perioadă ceva mai dificilă, deoarece nu au contact direct cu colegii occidentali. […]”

100. Sursă: Arhiva Politică a Ministerului German de Externe din Berlin, B 97-EA Band 188 Kulturpolitische Jahresberichte Bukarest

Raport nr. 147/69 / Referitor la: Raportul anual privind politica culturală 1968:

„[…] Ambasada consideră oportună o activitate culturală foarte diferențiată și uneori nișată nu numai pentru că în noi sunt puse multe așteptări și în acest fel obținem deja un efect psihologic considerabil, ci și pentru că pretutindeni există oameni care sunt cu adevărat interesați de dezvoltarea relațiilor dintre cele două țări. Cu toate acestea, din cauza sistemului centralizat din țara gazdă și a încercării de a canaliza toate legăturile, acești oameni pot fi adesea găsiți doar întâmplător sau cu eforturi de lungă durată. Prin intermediul lor, se poate ajunge însă întotdeauna la categorii noi și diferite ale populației. Din cauza particularităților condițiilor locale, chiar și cei care doresc să intre în contact cu noi iau (pot lua) inițiativa doar în cazuri foarte rare, astfel încât sunt necesare eforturi constante din partea noastră.

Foamea după informații de care au fost privați de mult timp face din aproape fiecare partener un multiplicator. În orice caz, acest lucru se întâmplă cu toate persoanele din domeniul științelor umaniste și de specialitate, care transmit tot ceea ce pot obține tipărit numeroșilor prieteni și le povestesc despre călătoriile lor sau alte experiențe.

Acțiunile care promit un impact la scară larg au de obicei mai puțină profunzime. Chiar și un spectacol invitat al unui ansamblu nu atinge direct decât relativ puțini oameni, dar pe cei potriviți și importanți din domeniu. Impactul de profunzime și impactul la scară largă se completează bine în acest caz, deoarece prin recomandări verbale, ceva publicitate în prealabil și recenziile ulterioare se obține menținerea partenerului în discuție. De aceea și facem o pledoarie în favoarea evenimentelor mari, din când în când, chiar dacă acestea sunt costisitoare. […]”

101. Sursă: Arhiva Politică a Ministerului German de Externe din Berlin, B 97-EA Band 225 610-90.23 Bilaterale Beziehungen BRD-Ausland

Extras din comunicatele de presă ale Biroului de presă, Nr. 33 din 8 noiembrie 1969:

Expoziția de carte la București:  „La cerere: O expoziție de literatură germană modernă urma să fie deschisă zilele acestea la București, în prezența lui Günter Grass. Partea română s-a opus prezentării unei serii de titluri de cărți în cadrul expoziției, printre care cărți ale autorilor Uwe Johnson, Kantorowicz și Peter Weiss.  Ca urmare a acestui fapt, domnul Grass a refuzat să participe la deschiderea expoziției, din solidaritate cu Uniunea Scriitorilor. […]”

102. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/681 Jahresberichte 1986 – 1991 Bo-Bu

Raport anual 1986/1987 – I.1. INFORMAȚII GENERALE

„’Rien ne va plus’, aceasta este senzația pe care o ai în prezent ca director al Institutului Cultural la București. Acordăm burse, dar bursierii nu au voie să călătorească în străinătate. Ne propunem să organizăm un simpozion al filologilor clasici și trebuie să amânăm data din aprilie pentru toamnă, deoarece până în luna martie partea română nu a acceptat nici măcar o întâlnire pregătitoare cu directorul institutului, deși aceasta fusese solicitată de mai multe ori în scris.

Situația este atât de dificilă fiindcă nimeni nu îndrăznește să decidă nimic și tendința generală este ‘fără relații cu străinii’ (așa i s-a spus directorului institutului la Sibiu, în martie 1987, când a întrebat unde se poate întâlni cu cvartetul de jazz Overtone). […]” – Directorul Institutului, Hubert Hauser

103. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/681 Jahresberichte 1986 – 1991 Bo-Bu

Raport anual 1986/1987 – II Activitatea departamentului lingvistic

„[…] Donațiile (manuale și alte materiale didactice) către instituțiile din București și din străinătate nu mai pot fi făcute direct, ci trebuie autorizate în prealabil de ministerul de resort. Acest fapt restrânge și mai mult posibilitățile noastre și transformă fiecare campanie de donații într-un act birocratic major, care uneori este încununat de succes. […]”  – Directoarea adjunctă a Institutului, Marion Haase

104. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/681 Jahresberichte 1986 – 1991 Bo-Bu

Raport anual 1986/1987 – III. 1. ACTIVITATEA CULTURALĂ ȘI DE INFORMARE

„Directorul institutului a raportat cu mândrie că un număr mare de retururi din Die Zeit, Spiegel și Stern sunt distribuite către populație. Acest lucru a încetat însă! Responsabilul cultural de la ambasadă a fost instruit de mai multe ori de către Ministerul de Externe să ne spună că nu mai pot fi distribuite ziare sau reviste.

Ca urmare, numărul cititorilor de ziare din sălile bibliotecii a crescut și mai mult; împrumuturile de cărți au scăzut însă, deși nu știm care este motivul: interdicția contactului cu străinii sau faptul că am adăugat mai puține cărți noi în oferta din ultimul an (din cauza lipsei unei bibliotecare calificate). […]” – Directorul Institutului, Hubert Hauser

105. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/681 Jahresberichte 1986 – 1991 Bo-Bu

Raport anual 1986/1987 – III. 1. ACTIVITATEA CULTURALĂ ȘI DE INFORMARE

„[…] Ceea ce funcționează bine aici sunt evenimentele în care noi nu suntem organizatorii: vezi festivalul de jazz de la Sibiu (cu concerte și la Cluj-Napoca și București) sau festivalul de jazz de la București cu concert la Cluj-Napoca (5 concerte cu 5000 de spectatori). Cum organizatorul este partenerul român, nu există nicio reținere de a participa la concerte, în special din partea publicului tânăr.

Serile de film și video de la institut sunt arhipline și nimănui nu pare să îi pese de interdicții. Este însă cu totul altceva atunci când avem pachete de filme prezentate de un expert german.

Prin intermediul nostru, profesorul Schlegel a oferit arhivei de filme un seminar pe tema „Psihologie și film”. Timp de luni de zile, niciunul dintre cei responsabili nu a îndrăznit să ne dea un răspuns. […]” – Directorul Institutului, Hubert Hauser

106. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/681 Jahresberichte 1986 – 1991 Bo-Bu

Raport anual 1986/1987 – III. 2. PLANIFICAREA VIITOARE

„Ca persoană onestă, ar trebui să spunem că, dacă atât de multe țări își doresc un Institut Goethe și nu-l pot obține, totuși, de ce să rămânem aici, unde suntem tolerați doar cu reticență?

Și totuși, nenumărate conversații cu vizitatorii au dezvăluit o dorință acută de a păstra institutul. Este singurul loc unde pot citi ziare germane, pot viziona filme, pot împrumuta cărți.

‘Spuneți-le superiorilor dumneavoastră să nu închidă acest institut, pentru numele lui Dumnezeu, avem atâta nevoie de el’, mi-a spus recent și domn pe care l-am cunoscut în Germania, sau ‘Rămâneți aici cu institutul dumneavoastră. Aici este o insulă unde se poate respira un pic de libertate.’

Așadar, continuăm să ne străduim, chiar dacă uneori este foarte dificil.” – Directorul Institutului, Hubert Hauser

107. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/681 Jahresberichte 1986 – 1991 Bo-Bu

Raport anual 1987/1988 – I.1. INFORMAȚII GENERALE

„[…] În București, cartiere întregi dispar aproape zilnic – orașul și-a pierdut în mare parte aspectul.

Pe lângă teama populației, există și îngrijorarea legată de pâinea cea de toate zilele. La propriu: cozile din fața magazinelor de pâine sunt din ce în ce mai lungi. În mediul rural, populația primește 200 g pe cap de locuitor pe zi.

Dar cel mai rău aspect pentru intelectuali este frica: frica de a fi spionați în permanență, frica de a se trăda cu un cuvânt ‘Această frică ne îmbolnăvește pur li simplu’, mi-a spus cu lacrimi în ochi un cunoscut cercetător. Este oare de mirare că nimic nu funcționează în sectorul cultural?” – Directorul Institutului, Hubert Hauser

108. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/681 Jahresberichte 1986 – 1991 Bo-Bu

Raport anual 1987/1988 – II Activitatea departamentul lingvistig

„O dată pe lună, Institutul Cultural organizează cursuri de formare pentru profesorii de limbă germană din toate tipurile de școli, cu predare a limbii germane ca limbă străină și ca limbă maternă. Din păcate, numărul participanților a scăzut de la peste 30 la aproximativ 20. Unul dintre motive este creșterea volumului de muncă al profesorilor din școli. În luna septembrie a anului trecut, Ministerul Educației a majorat sarcina didactică anuală de la 712 la 780 de ore de predare din motive de costuri și a concediat majoritatea profesorilor cu normă parțială și a celor contractuali. Prin urmare, pentru a-și îndeplini sarcina didactică, profesorii permanenți trebuie adesea să țină ore joia, chiar dacă aceste zile sunt destinate formării continue. Un alt motiv pentru absența unor participanți este înăsprirea interdicției de a avea contact cu străinii. Acest lucru nu se va schimba pentru moment”. – Directoarea adjunctă a Institutului, Marion Haase

109. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/681 Jahresberichte 1986 – 1991 Bo-Bu

Raport anual 1987/1988 – III. 1. ACTIVITATEA CULTURALĂ ȘI DE INFORMARE

„În luna aprilie a anului 1988 am reușit într-un final să organizăm simpozionul ‘Supraviețuirea Romei prin celelalte popoare ale Europei din secolele I-IV’, la a cărui planificare s-a lucrat timp de un an și jumătate. Motivul pentru care Ministerul Educației a transformat componenta nostră pur lingvistică într-una arheologică a fost acela că dorea să demonstreze, pe baza descoperirilor romane și dacice, că poporul român a luat naștere din legătura romano-dacică, conform teoriei de stat de aici.

Aparent, evenimentul a fost un mare succes, dar inițiatorii știau că scopul propus nu a fost atins. De exemplu, titularul catedrei de limbi romanice nu a fost lăsată să discute cu directorul institutului înainte de colocviu.

O mezzo-soprană din RFG, Roswitha Sperber, a fost invitată să susțină un concert la Institut pentru a avea ocazia să lucreze la o nouă compoziție cu cea mai cunoscută compozitoare din țară, Myriam Marbè. În seara concertului, directorul institutului a fost informat că li s-a interzis în mod expres compozitorilor români să participe la concert.

Lista acestor frustrări ar putea continua la nesfârșit.” – Directorul Institutului, Hubert Hauser

110. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/681 Jahresberichte 1986 – 1991 Bo-Bu

Raport anual 1987/1988 – III. 3. BIBLIOTECA

„Ca de obicei, biblioteca s-a bucurat de un mare interes în anul analizat, în special din partea publicului „nepericlitat”, adică pensionarii și elevii până în clasa a X-a. Populația activă sau studenții au nevoie de permisiunea angajatorului sau a universității și pentru a vizita biblioteca noastră: unii o primesc, alții vin pe riscul lor sau își trimit rudele mai în vârstă, iar mulți stau departe. Bibliotecarele se găsesc uneori în situația de a fi nevoite să certifice vizita cititorilor la bibliotecă pe un formular tipizat. […]” – Bibliotecara-șefă, Regina Hampsink

111. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/681 Jahresberichte 1986 – 1991 Bo-Bu

Raport anual 1988/1989 – 1. Activitatea culturală și de informare

„În această țară trebuie să cântărești foarte atent ce este posibil și ce nu, deoarece totul necesită ‘aprobarea’ unei autorități superioare – fie că este vorba despre Consiliul Cultural sau despre Ministerul Educației.

Modul în care funcționează birocrația este de necrezut. De exemplu, a fost nevoie de nouă ‘scrisori de aprobare’ pentru a permite unui trio local să concerteze, muzica lor fiind cunoscută de mult timp.

Este deosebit de important să se afle locurile de naștere ale artiștilor și participanților atunci când se trimit trupe. Ar putea exista varianta ca printre aceștia să se afle un fost cetățean român, caz în care apar dificultăți. Evenimentele muzicale sunt cel mai bine de organizat în cooperare cu ARIA – deși nu se menționează numele Goethe sau al institutului cultural – și din nou muzica de jazz. Festivalul anual de jazz de la Sibiu, de la sfârșitul lunii martie, merită o mențiune specială și ar trebui cu siguranță să continuăm să îi sprijinim cu trimiterea de artiști și formații. Dar și alte concerte de jazz sunt de fiecare dată sold out.

Evenimentele de teatru nu mai merg aproape deloc – cu excepția teatrului de păpuși – adică fără sau cu cât mai puțin text rostit. 

Filmele reprezintă în continuare marele succes – nu pachete de filme la care participă și specialiști din RFG – ci filme de lung metraj, inclusiv filme de divertisment. Nu trebuie să uităm că filmele comerciale prezintă doar materiale învechite sau patriotice și că televiziunea nu este pentru divertisment.

Conferințele la universități (și la secția de limbi străine) au avut succes în ultimii ani, universitățile din țară fiind mai ușor accesibile decât cele din București. […]” – Directorul Institutului, Hubert Hauser

112. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/681 Jahresberichte 1986 – 1991 Bo-Bu

Raport anual 1988/1989 – Scrisoare de la prof. Prof. Gumbrecht către Ministrul Educației și Științei Möllemann:

„[…] Între 19 și 24 mai, am întreprins un turneu de conferințe în România, la invitația Institutului Cultural German din București. Săptămâna trecută m-am întors în Germania cu două impresii aparent contradictorii: pe de o parte, am fost impresionat de calibrul intelectual al prietenilor și colegilor mei români, dar în același timp șocat – niciun alt cuvânt nu ar fi potrivit aici – de condițiile politice, economice și sociale din România, care afectează grav în special intelectualii și întregul sector universitar de ani de zile. În acest context particular, Institutul Cultural German (care ține de Goethe-Institut) a preluat o funcție foarte importantă și excelent realizată. Directorul său, domnul Hubert Hauser, care își va încheia activitatea la București luna viitoare, a reușit să transforme acest institut cultural într-unul dintre puținele centre de schimb intelectual-academic – atât de mult încât nu puțini colegi români numesc acest institut ‘insula celor binecuvântați din București’ (sic!). Acum am aflat, de asemenea, că întreținerea acestui institut presupune costuri foarte mari, care dau naștere în mod repetat temerii că munca începută – și atât de extraordinar de importantă –  nu va mai putea fi continuată în următorii câțiva ani. Aș dori să vă rog și să vă îndemn, domnule Ministru, în primul rând datorită responsabilității dumneavoastră vizavi de sectorul cultural, dar și pentru că Goethe-Institut face parte din Ministerul Federal de Externe, unde ați lucrat și dumneavoastră, să faceți tot ce vă stă în putință pentru a vă asigura că activitatea Institutului Cultural German din București este menținută și continuată. Situația din România nu poate, cu siguranță, continua la nesfârțit – și este cu atât mai important ca viața intelectuală din această regiune a Europei să fie menținută în timpul acestor ani teribili de grei. Această stare de fapt ar fi considerabil afectată fără Institutul Cultural German din București. […]”

113. Sursă: Arhiva Politică a Ministerului Federal de Externe din Berlin, B 95 ZA Band 201274 602-630 SE 477/15  Münchner Philharmoniker nach Rumänien Februar 1990

Din: București /Nr. 76 din 12.01.1990, 1705 OZ / Autor: Fahrenholtz / Referitor la: Filarmonica din München

„1.) NOUL MINISTRU AL CULTURII DIN ROMÂNIA, ANDREI PLEȘU, A ADRESAT PERSONAL AMBASADEI NOASTRE, LA 11.01.90, URMĂTOAREA PROPUNERE: CELEBRUL DIRIJOR AL FILARMONICII DIN MÜNCHEN, CELIBIDACHE, A VENIT CU OFERTA DE A SUSȚINE ÎN PERIOADA 13-18.02.90, ÎMPREUNĂ CU FILARMONICA DIN MÜNCHEN, MAI MULTE CONCERTE LA BUCUREȘTI. MINISTRUL CULTURII PLEȘU S-A OFERIT CA PARTEA ROMÂNĂ SĂ SUPORTE TOATE CHELTUIELILE LOCALE (CAZARE, TRANSPORT, ETC.) ȘI NE-A RUGAT SĂ ACOPERIM CHELTUIELILE DE CĂLĂTORIE DE LA MÜNCHEN LA BUCUREȘTI ȘI ÎNAPOI.

În plus, Plesu a menționat, fără a da detalii, că aceste concerte ar putea fi combinate cu discuții politice la nivel înalt.

2.) REALIZAREA ACESTUI PROIECT AR AVEA UN IMPACT EXTRAORDINAR. FILARMONICA DIN MÜNCHEN AR FI PRIMUL ANSAMBLU STRĂIN – ÎNAINTEA CELOR DIN FRANȚA – care ar concerta aici după Revoluție, IAR acest gest ar fi interpretat ca un început clar al unei noi relații bilaterale în domeniul politicii culturale. LEGĂTURILE TRADIȚIONALE DINTRE SCENA MUZICALĂ DIN ROMÂNIA ȘI GERMANIA, SUPRIMATE O VREME ÎNDELUNGATĂ,  AR PUTEA RENAȘTE ASTFEL.” (TERFLOTH)

114. Sursă: Arhiva Politică a Ministerului Federal de Externe din Berlin, B 95 ZA Band 201274 602-630 SE 477/15  Münchner Philharmoniker nach Rumänien Februar 1990

Ambasada Republicii Federale Germania la București, 28 februarie 1990

Raport Nr. 263/90 / Referitor la: Concertul caritabil al Filarmonicii din München sub bagheta lui Sergiu Celibidache în România

„După părerea unanimă a opiniei publice române, concertele Filarmonicii din München, sub bagheta lui Sergiu Celibidache, la București au reprezentat evenimentul muzical al României postbelice.

De multă vreme, nicio orchestră filarmonică de un asemenea renume internațional nu a mai fost invitată la București. Cu toate acestea, concertele au avut o semnificație care a depășit sfera pur muzicală. Faptul că la scurt timp după Revoluție, Republica Federală Germania a făcut posibilă o desfășurare de forțe atât de amplă și de costisitoare, care necesită în mod normal o pregătire de câteva luni, a fost unanim interpretat aici ca un gest de solidaritate cu România. Spectacolele au fost numite de publicul local ‘concerte ale libertății’.

Concertele au căpătat o semnificație specială și prin participarea lui Celibidache. În persoana sa, unul dintre puținii români care au dobândit renume mondial în domeniul lor de activitate, s-au cristalizat mândria pentru cultura națională și euforia legată de reintegrarea României în Europa, odată cu eliberarea de dictatură.

Celibidache nu și-a ascuns niciodată aversiunea față de regimul Ceaușescu. Ultima sa apariție în România a avut loc acum 11 ani. Entuziasmul și respectul cu care a fost întâmpinat aici, ca figură de referință a modernității influențate de cultura germană, dar încă înrădăcinată în cultura tradițională românească, au fost copleșitoare. […]” (Terfloth)

115. Sursă: Arhiva Politică a Ministerului Federal de Externe din Berlin, B 95 ZA Band 201274 602-630 SE 477/15  Münchner Philharmoniker nach Rumänien Februar 1990

Ambasada Republicii Federale Germania – București, 28 februarie 1990 / Raport nr. 263/90 / Referitor la: Concertul caritabil al Filarmonicii din München sub bagheta lui Sergiu Celibidache în România

„[…] Deși Ateneul din București are o capacitate de 800 de locuri, la fiecare concert și repetiție au fost prezente aproximativ 1500 de persoane, astfel încât peste 10 000 de persoane au avut privilegiul de a asista direct la concerte. La concertul de deschidere a fost prezentă întreaga (nouă) elită politică și culturală a țării. Aplauzele de după concerte s-au transformat în urale de euforie; mulți spectatori au fost emoționați până la lacrimi. Concertul de deschidere a fost transmis în direct la televiziunea din România și din toate țările est-europene.

O mare importanță au avut și depunerea coroanei de flori de către Celibidache și conferința de presă la care au participat, alături de maestru, reprezentanți ai părții germane.

Recepțiile care au urmat concertelor, oferite la reședința, de către ministrul culturii și de filarmonică, au fost foarte bine frecventate, printre participanți numărându-se și reprezentanți de rang înalt din politică și cultură. În contextul evenimentului s-au legat numeroase relații cordiale între muzicienii celor două filarmonici.

Aceast turneu poate fi considerat un succes extraordinar, un exemplu de cum un eveniment cultural, implementat la momentul potrivit și cu o organizare promptă, poate deveni un eveniment cu o mare rezonanță publică și politică. […]” (Terfloth)

116. Sursă: Arhiva Politică a Ministerului Federal de Externe din Berlin, B 95 ZA Band 201274 602-630 SE 477/15  Münchner Philharmoniker nach Rumänien Februar 1990

Capitala landului München / Filarmonica din München – München, 06.03.1990

Domnului Dr. Barthold Witte, Ministerul Afacerilor Externe

„Stimate domnule Dr. Witte,

Vă rog să primiți în anexă revista presei referitoare la concertul Filarmonicii din München în România.

Cu siguranță au existat și alte turnee mai lungi ale Filarmonicii din München, dar niciodată un concert în țară sau în străinătate nu a stârnit un astfel de ecou în presă.

Maestrul Celibidache, Filarmonica din München și eu personal vă suntem foarte recunoscători dumneavoastră și instituției dumneavoastră pentru că ați făcut posibilă această experiență impresionantă pentru toți membrii Filarmonicii din München. Vă stăm la dispoziție și în viitor pentru evenimente culturale și politice importante.

Cu respect”

Norbert Thomas

117. Sursă: Arhiva Politică a Ministerului Federal de Externe din Berlin, B 95 ZA Band 201274 602-630 SE 477/15  Münchner Philharmoniker nach Rumänien Februar 1990

Capitala landului München / Filarmonica din München – München, 06.03.1990

„Stimate doamne și stimați domni,

Maestrul Celibidache și Filarmonica din München s-au întors dintr-o călătorie extraordinară și emoționantă în România.

De aceea, simt nevoia să vă prezint revista presei de care dispunem până în prezent. Aceasta descrie ceea ce a emoționat România și germanii în aceste zile.

Așa cum a spus Ministrul român al Culturii: ‘În aceste zile, Ateneul a fost centrul României’.

Cu stimă”

Norbert Thomas 

118. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/681 Jahresberichte 1986 – 1991 Bo-Bu

Raport anual 1990/1991 – 2. Activitatea culturală și de informare – 2.1 Situația politicii culturale

„După Albania, România are cel mai mic buget pentru cultură din Europa (0,3% din buget). Ministerul Culturii abia se poate susține singur, darămite să finanțeze programe culturale sau schimbări structurale. Uniunile artiștilor sunt la capătul puterilor din punct de vedere financiar și abia reușesc să plătească pensiile membrilor mai în vârstă. Statul refuză să intervină. […] Recent, multe publicații înființate după revoluție au trebuit să fie închise: Prețul hârtiei a ajuns acum la nivel european. În ciuda calității sale slabe, hârtia devine aproape inaccesibilă.

Pentru activitatea noastră, acest lucru înseamnă, pe de o parte, că fiecare proiect realizat cu partenerii trebuie să fie finanțat integral de noi și, pe de altă parte, că veniturile intelectualilor, artiștilor și oamenilor de știință sunt atât de mici încât nu li se mai poate refuza plata în mărci pentru susținerea unor evenimente la Goethe-Institut . 

Acordul privind schimbul de institute culturale semnat în noiembrie 1990 a asigurat institiției noastre numele de Goethe-Institut și a garantat dezvoltarea activităților în afara spațiului institutului. Nu există niciun semn de obstrucție din partea autorităților”. – Directorul Institutului, Vladimir Kadavy

119. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/681 Jahresberichte 1986 – 1991 Bo-Bu

Raport anual 1990/1991 – 2.4 Expoziții

„Deschiderea și curiozitatea galeriștilor, pictorilor, graficienilor și sculptorilor pentru arta din Europa Occidentală este enormă și nu a putut fi niciodată complet reprimată nici măcar în perioada Ceaușescu.

‘Colecția video Josef Beuys’ a trebuit să fie repetată de mai multe ori datorită succesului său, iar ‘Premiul Marler pentru artă video, ediția a IV-a’ a fost, de asemenea, primit cu mare interes de publicul de specialitate și de studenții de la Academia de Artă. Bucureștiul este un loc propice pentru arta video, o mică scenă culturală în acest sens se închegase deja înainte de revoluție.

Seria de fotografii ‘Grafittis of the Berlin Wall’ a lui Gritta Rösing a avut un succes total neașteptat în rândul vizitatorilor. Dinescu a deschis expoziția. Până acum, a mai fost prezentată la Sibiu, Cluj-Napoca, Bistrița, Oradea și Râmnicu Vîlcea. Prestigioasa revistă culturală românească „Secolul XX” a publicat mai multe fotografii, completate de eseuri, proză și poezie despre căderea Zidului.” – Directorul Institutului, Vladimir Kadavy

120. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/681 Jahresberichte 1986 – 1991 Bo-Bu

Raport anual 1990/1991 – 2.5 Film/video/satelit

„Televiziunea din România s-a racordat standardelor occidentale, marcate de dependența de entertainment. Oferta de divertisment – vechituri din anii ’60-’70 – este, totuși, mai atrăgătoare decât programele omagiale plictisitoare ale epocii de aur, care asigurau un numar mare de vizitatori la proiecțiile de filme organizate de toate institutele culturale. Aceste contexte au dispărut în prezent, iar vizitatorii nu mai sunt la fel de numeroși. […]

În aceste condiții, nu mai este posibilă menținearea unui program regulat de filme la institut. O soluție ar fi nu numai mărirea fondului videotecii, ci și colaborarea ocazională cu cinematografele de artă.

Cooperare cu ATC (=Academia de Artă Teatrală și Cinematografică): au fost organizate două seminarii (film documentar/video și publicitate) cu studenții din primul semestru. ATC este singurul centru de formare din România pentru următoarea generație de regizori și actori și are nevoie urgentă de sprijin. Continuarea cooperării cu noi este permanent solicitată și dă roade pe termen lung. […]” – Directorul Institutului, Vladimir Kadavy

121. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/681 Jahresberichte 1986 – 1991 Bo-Bu

Raport anual 1990/1991 – 2.7 Publicitatea

„Producem noi înșine programele lunare și invitațiile pe copiatorul nostru color Minolta; tipografiile nu dispun de hârtie bună și nici nu sunt capabile să finalizeze comenzile în termen scurt sau să producă un layout decent. În consecință, fotocopiatorul nostru este expus unei solicitări enorme și necesită foarte des reparații. 

Trimitem invitații scrise la toate evenimentele – nu este doar o întoarcere la vechile obiceiuri, când o vizită la institut putea fi aprobată doar în baza unei invitații scrise. Cu poșta din București o scrisoare are nevoie, de obicei, de mai mult de zece zile pentru a ajunge la destinatar. Prin urmare, nu avem de ales decât să livrăm unele dintre invitații cu mașina institutului – o sarcină anevoioasă. Livrarea mult așteptată de calculatoare și imprimante suplimentare, pentru a eficientiza tipărirea adreselor, ne-ar putea ușura munca.

Despre rezonanța pe care institutul o are în spațiul public nu avem de ce să ne plângem. Ziarul de limbă germană „Neuer Weg” și – tot mai des – și presa de limbă română relatează în mod regulat despre evenimentele noastre. Acest lucru este valabil și pentru televiziune și radio, cum ar fi secția germană a Televiziunii Române, redacția culturală a TVR1, Radio București și serviciul extern, în limba germană, al Radiodifuziunii Române.” – Directorul Institutului, Vladimir Kadavy

122. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B 307/480 Jahresberichte der Zweigstellen A-G 1982-1984

Raport anual 1983/1984

„Politica culturală românească este marcată de următoarele aspecte: Din cauza situației economico-financiare a țării, aproape niciun schimb cultural nu are loc decât dacă generează valută sau nu presupune costuri pentru România. Dacă este posibil, fiecare schimb cultural trebuie să aducă – cel puțin verbal – și beneficii ideologice sau propagandistice. 

În domeniul educației, cheltuielile trebuie reduse cu 40-50%, în timp ce în domeniul artei, de la începutul anului 1984, până la 70% din cheltuieli trebuie reduse sau generate de fiecare instituție în parte. Cu aceste măsuri de reducere, în viitorul apropiat sunt de așteptat cel mult schimbări de suprafață.

În acest context, oferta culturală din Occident se bucură de un mare interes din partea populației – o parte din ea, fiind însă în continuare supusă vigilenței oficiale și unor îngrădiri adesea de neînțeles. […]”

123. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B 307/782 Institute A-J

19.02.90 – SITUAȚIA BIBLIOTECII:

„De la revoluție încoace, a crescut volumul de muncă și s-au adăugat noi responsabilități. Numărul înscrierilor a crescut brusc. În loc de 0-5 înscrieri pe zi, norma a devenit la acest moment de 15-25 pe zi și continuă tendința de creștere.

Îmbucurător este și numărul relativ mare de persoane care „revin”, adică persoane care au fost utilizatori constanți acum 10 sau 8 ani și care, din diverse motive, nu au mai îndrăznit să viziteze biblioteca în ultimii ani. 

În timp ce serviciul de împrumut de dinainte de revoluție era utilizat în principal pentru returnarea și împrumutarea cărților, acum primim și foarte multe întrebări și cereri de informații, ceea ce este adesea dificil de gestionat în paralel cu activitatea intensă a serviciului de împrumut.

Sunt solicitate informații de toate felurile: adrese, informații despre Germania în general, dar și întrebări foarte specifice privind domenii ale educației politice (de exemplu, sindicate, sistem social, alegeri etc.) și alte domenii (în special științe naturale și tehnologie, inclusiv turism). De asemenea, a fost adăugat domeniul consilierii studenților, care este oferit în cooperare cu departamentul PV.

De asemenea, s-a înregistrat o creștere a cererii de împrumuturi interbibliotecare. Înainte de revoluție, se primeau în jur de 5-10 comenzi pe săptămână; acum, 30-40 de comenzi au devenit o regulă.

A cresct, de asmenea, cererea pentru transmiterea de literatură prin poștă, în provincie.

Un domeniu de activitate complet nou este relația cu muzeele bucureștene, radioul și alte instituții publice, în principal pentru informare și documentare, parțial chiar în mod regulat. […]” – Bibliotecara-șefă, Andrea Wittek

124. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B 307/782 Institute A-J

Raport privind situația Institutului Cultural din București / Perioada: ianuarie – februarie 1990

Siguranță

„În primele săptămâni exista încă teama de lunetiștii Securității, după lăsarea întunericului străzile Bucureștiului erau pustii (secția de poliție din fața clădirii institutului ne-a cerut să stingem lumina din vitrine, care se refelecta spre ei, pentru a nu deveni o țintă). Am decis apoi să închidem biblioteca înainte de lăsarea serii, iar în timpul zilei să rugăm vizitatorii să-și deschidă gențile pentru a le verifica. Dar niciun moment nu ne-am gândit serios să suspendăm complet activitatea bibliotecii, fiindcă acest lucru i-ar fi neliniștit pe noii noștri vizitatori. Între timp, situația s-a calmat suficient pentru a ne permite să revenim la programul normal de funcționare.

Efectele revoluției asupra activității noastre

Indiferent de circumstanțele menționate mai sus, vizitatorii au continuat să vină în număr mare la institutul nostru, pentru care multă lume folosea deja neoficial denumirea de ‘Goethe-Institut’. […] Interlocutorii noștri doreau multe: burse, să folosească serviciul de curierat (din neîncredere față de propriul oficiu poștal), adrese ale instituțiilor germane, să ocolească ambasada în vederea obținerii vizelor, ziare, reviste, publicații, desigur și să facă sugestii pentru conceperea programului cultural etc. etc. Toate aceste activități sunt mari consumatoare de timp, dar trebuie făcute pentru a nu zădărnici accesul liber către institutul nostru, obținut cu greu, prin invocarea sarcinilor care decurg din asta. Toți angajații sunt afectați, dar în special bibliotecarele, asistenta departamentului lingvistic și directorul institutului.” – Directorul Institutului, Vladimir Kadavy

125. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B 307/782 Institute A-J

Raport privind situația Institutului Cultural din București / Perioada: ianuarie – februarie 1990

Programul:

„Căutarea de parteneri pentru proiectele viitoare este încă destul de anevoioasă. Desigur, acum este posibil să realizăm programe care ar putea fi atractive pentru publicul nostru țintă din România, fără a fi îngrădite de cenzură și de presiunea administrativă. Se conturează trei domenii principale: 

1. literatura, inclusiv literatura româno-germană, al cărei viitor și șanse de supraviețuire sunt urmărite cu mare interes, mai ales de partea română.

2. ecologie: există o cerere reprimată și un mare interes în acest domeniu.

3. arta video: practic necunoscută, dar care conține atracția noului absolut.

Dar cine sunt contactele pentru activitatea noastră viitoare? O scenă culturală eliberată de controlul statului poate doar să înceapă să existe, mai prost decât bine, mai ales că îi lipsesc resursele. Vechile structuri birocratice culturale încă există, dar în același timp se dezintegrează. Multe noi persoane de contact interesante, necompromise, ocupă acum poziții în instituții care, înainte de revoluție, exercitau diferite forme de presiune asupra lor. Vor trece luni, poate până la alegeri, până când ceața se va ridica și vom ști cu cine putem lucra.” – Directorul Institutului, Vladimir Kadavy

126. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B 307/1153 RAB 1989 Osteuropa

Reuniunea regională de lucru a regiunii Europa de Est din 19-22 iunie 1989, la München

„[…] Ritmul negocierilor privind politica culturală este un indicator al deschiderii politice care are loc în aceste țări, chiar dacă aceasta se desfășoară foarte diferit. Deocamdată, nu există semne de deschidere în RDG și în România. Ungaria și Polonia sunt mult mai avansate în ceea ce privește tendințele de liberalizare, chiar dacă nu pot fi încă comparate cu democrațiile occidentale. În Cehoslovacia și Bulgaria, liberalizarea este încă foarte limitată.

Rolul culturii în această liberalizare politică nu este doar unul însoțitor. Aceasta ar trebui să fie pentru noi cel de-al treilea pilon al politicii externe; este o dimensiune politică de sine stătătoare. De asemenea, poate avea un rol pregătitor pentru politică, după cum arată exemplul lui Soljenițîn. Arta și cultura ca un seismograf, dar și ca un promotor al evoluțiilor politice. Conversațiile recente cu cel mai important scriitor albanez Ismail Kadare au confirmat, de asemenea, că arta și literatura din aceste țări trăiesc din spiritul libertății. Ele sunt o forță independentă pe care ne putem baza. […]”

127. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B 307/1153 RAB 1989 Osteuropa

Reuniunea regională de lucru a regiunii Europa de Est din 19-22 iunie 1989, la München

„[…] Artă. În Europa de Est există un fond de bază de înaltă calitate, dar acesta este în general subdezvoltat și, din motive economice și politice, nu corespunde standardelor europene. Aici, ca în toate domeniile artistice și intelectuale, există o conștiință pronunțată a apartenenței la spațiul cultural european și un interes deosebit pentru evoluțiile din Republica Federală Germania. Ca exemplu, ar trebui evidențiat un punct forte regional: teatrul pentru copii. În general, există o tradiție puternică în acest domeniu în regiune, care, cu toate acestea, funcționează în mare parte după forme tradiționale. Goethe-Institut poate impulsiona dezvoltarea de noi forme artistice, precum și transmiterea de conținut educațional și social.

Ecologie. O problemă arzătoare în întreaga Europă de Est. Aici, însă, există un alt factor foarte important: dezvoltarea conștiinței ecologice merge mână în mână cu o nouă conștiință politică, o dezvoltare către o gândire critică a cetățenilor. O dimensiune politică! […]”

128. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B 307/1153 RAB 1989 Osteuropa

Reuniunea regională de lucru a regiunii Europa de Est din 19-22 iunie 1989, la München

„Prezentare sintetică a situației politicii culturale din România:

Condițiile-cadru în care trebuie înțeleasă situația politicii culturale din România sunt definite de următorii factori: În contextul unei situații economice dezolante, se impune o politică de austeritate extrem de restrictivă, care acordă activităților culturale cea mai mică prioritate în alocarea de fonduri, cu excepția autopromovării propagandistice. Aproape toate instituțiile culturale trebuie să funcționeze pe principiul autofinanțării și nu primesc subvenții de la stat. O politică neo-stalinistă de represiune a condus la osificarea întregii vieți politice și culturale și nu lasă loc pentru spontaneitate și creativitate. O politică naționalistă de izolare încearcă să împiedice orice contact și schimb cultural cu țările străine. Schimburile culturale sunt tolerate doar dacă aduc beneficii sub formă de valută sau impact propagandistic. 

Principiul călăuzitor emis de Ceaușescu este încă valabil: ‘Orice activitate culturală trebuie să promoveze cultul muncii și să formeze omul nou în spiritul socialismului patriotic’.

În cursul anului trecut, situația generală și condițiile activității noastre culturale la fața locului s-au înrăutățit: la sfârșitul anului trecut nu a putut fi convenit niciun nou acord pentru program cultural pe doi ani. Principiul românesc al reciprocității în schimburile culturale este interpretat în sensul de „reciprocitate zero”. Un decret secret interzice instituțiilor științifice românești să accepte donații străine în natură. Scutirea de taxe de licență și de alte tipuri de taxe nu mai este permisă. Numărul lectorilor străini a fost redus. Germanistica poate fi studiată ca disciplină principală doar la București și doar de un număr maxim de 25 de studenți. Contactele private cu persoane din domeniul cultural și științific nu mai sunt posibile. A fost redus numărul cadrelor universitare cărora li se permite să părăsească România în scopuri de cercetare.

În ciuda acestor restricții, trebuie subliniată importanța deosebită a activității noastre culturale la fața locului, în special cea a Goethe-Institut. Printr-o abordare flexibilă și perseverentă, se poate realiza mai mult decât era imaginabil inițial.

Pentru multe cadre universitare și oameni de știință români, noi reprezentăm ultima ‘salvare intelectuală’, care înseamnă pentru ei mult mai mult decât posibilitatea de a fi la curent cu ultimele evoluții din Occident. […]”

129. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/ 564 Bukarest 1966 – 1986 

14.12.1966 – Frankfurter Allgemeine Zeitung:

„Expoziția de carte germană de la București, care s-a încheiat la sfârșitul lunii octombrie, a fost vizitată de 12.636 de persoane, potrivit raportului final care tocmai a fost publicat în ‘Börsenblatt für den deutschen Buchhandel’. Numai în prima și în ultimele două zile ale expoziției, s-au numărat 3 600 de vizitatori. Börsenblatt relatează că reprezentanții germani au vorbit cu vizitatori care au parcurs distanțe de până la 600 de kilometri pentru a vedea cărțile editurilor germane.”

130. Sursă: Fragment din interviul cu Dr.Phil. Dr.Med. Jürgen Dollmann, care a susținut un concert în România în 1980, ca membru al trupei Frederic Rabold Crew, în cadrul Zilelor Culturii RFG (interviu realizat de Roxana Lapadat în noiembrie 2024):

„Pe cont propriu, muzicieni au reușit să ajungă la noi după concerte. Și ne-au avertizat imediat că nu aveau voie să vorbească cu noi. Și nu mai știu cum, cred că pe niște fițuici, ne-au dat o adresă și ne-au spus: ‘Veniți acolo în seara asta, dar trebuie să fiți precauți.’ Nu știu ce s-a întâmplat cu ei după aceea, sper că nu au avut de suferit. 

Așa că am reușit să ne întâlnim cu muzicieni români, dar nu ni s-a permis să facem poze. Ne-am adunat într-o bucătărie sărăcăcioasă. Bunica și părinții muzicianului de jazz erau acolo. S-a întâmplat ca unul dintre muzicienii noștri, Rainer Pusch, să aibă cu el și geanta cu saxofon. Am stat de vorbă și îmi amintesc următoarea conversație: mergeam cu mașina prin București și am văzut afișe pentru Bucharest Jazz Club, cu nume precum Count Basie sau Duke Ellington. Și am spus uimit: ‘Ce program extraordinar aveți în București, la clubul de jazz’. Apoi mi s-a spus: ‘Nu, nu, asemenea artiști nu vin în România. Se organizează un program Count Basie și toți cei care au viniluri cu Count Basie le aduc și le ascultăm’. Pentru noi așa ceva era inimaginabil. Atunci am realizat importanța muzicii. Noi făceam muzică așa, pur și simplu, susțineam concerte, făceam înregistrări la TV și în studio, ne distram și apoi, dintr-o dată, ne-am dat seama că nu era atât de ușor și firesc peste tot. ‘Ceea ce faceți voi este libertate pentru noi’, ni s-a explicat atunci. Și îmi amintesc că unul dintre muzicieni l-a rugat pe Rainer Pusch, cel are avea saxofonul cu el, să cânte ceva. Și, fără acompaniament, a cântat „Body & Soul”, o baladă. Pentru mine a fost o experiență cheie. Abia în România mi-am dat seama de importanța faptului că mi se permite să fac muzică.”

131. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/1353 Jahresberichte Bukarest 1992 – 1998

Raportul anual 1997/1998 – 1. Informații generale

„După perioada de tranziție de șapte ani, sub conducerea președintelui postcomunist Iliescu, adevărata răsturnare politică, care a început la finalul anului 1996, continuă să se consolideze, dar rămășițele structurilor vechi, bazete pe comandă și obediență, sunt doar încet demontate. Probabil că va mai trece ceva timp până când gândirea și comportamentul democratic vor deveni o obișnuință. Din fericire, noul guvern, care la început a suferit remanieri guvernamentale constante, a reunit o constelație de miniștri care este deosebit de favorabilă activității noastre: atât Ministerul Culturii (Ion Caramitru), cât și Ministerul Educației (Andrei Marga) și Ministerul Afacerilor Externe (Andrei Pleșu) au fost ocupate de personalități al căror scop este consolidarea României ca țară a Europei democratice.

Ministrul Culturii are acum în vedere și înființarea unui institut cultural român în Germania, așa cum prevede acordul cultural. Institutele culturale române existente în străinătate urmează să fie organizate în mod similar cu institutele Goethe – îndepărtându-se de politica culturală, dirijată de stat, din perioada comunistă. […]” – Directorul Institutului, Peter Reitz

132. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/1353 Jahresberichte Bukarest 1992 – 1998

Raportul anual 1997/1998 – 1. Informații generale

„[…] În perioada de raportare au avut loc două evenimente majore în sectorul editorial: Târgul de Carte de la Leipzig, cu focus pe România, și Târgul Internațional de Carte de la București, cu focus pe Germania. Prezența României la Leipzig (însoțită de numeroase expoziții și alte evenimente culturale) a fost probabil mai importantă decât contribuția, mai degrabă modestă, a editorilor germani la București. Aceasta din urmă se datorează faptului că România nu este, în principiu, o piață pentru editurile germane, iar participarea a fost văzută mai degrabă ca o acțiune de ‘bunăvoință’. Cu toate acestea, este posibil ca cele două evenimente să fi contribuit la îmbunătățirea imaginii mai degrabă negative a României și a românilor din Germania. […]” – Directorul Institutului, Peter Reitz

133. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/1353 Jahresberichte Bukarest 1992 – 1998

Raportul anual 1997/1998 – 1. Informații generale

„[…] Un punct sensibil rămâne amânarea integrării politice, economice și militare în NATO și în Uniunea Europeană. În ciuda tuturor motivelor de ordin rațional, această așteptare este percepută ca fiind dureroasă. De asemenea, faptul că un român are nevoie de viză pentru a intra temporar în Germania și trebuie să se supună unor formalități laborioase, generează o stare de nemulțumire în multe cazuri, oricât de rezonabilă ar fi o astfel de reglementare din punct de vedere politic general. […]” – Directorul Institutului, Peter Reitz

134. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/1353 Jahresberichte Bukarest 1992 – 1998

Raportul anual 1997/1998 – 4. Programul cultural

„Institutul a reușit să își extindă în continuare poziția pe scena culturală. Percepția de institut pentru minoritatea germană mai există parțial, dar este în continuă scădere. Trebuie să fie clar că activitatea noastră se adresează tuturor locuitorilor României și că minoritatea germană nu este un grup țintă, ci mai degrabă constituie un aliat. Contactul cu toate instituțiile culturale importante din București și, într-o mai mică măsură, din provincie este bun – cu precădere legătura cu lașiul este notabilă. Această ‘a doua capitală a României’ are o viață culturală bogată și există, de asemenea, un institut cultural german susținut de Ambasada Germaniei, pe care Ministerul Federal de Externe intenționează să îl plaseze în viitor sub coordonarea Goethe-Institut București. Vor fi extinse și alte contacte în Sibiu, Cluj-Napoca, Timișoara etc. […] În toate domeniile, principalul aport financiar continuă să revină Institutului Goethe, deoarece nu există prea mulți bani disponibili nicăieri. Partenerii fac tot posibilul să contribuie cu bunuri materiale. Din cauza situației actuale tulburi, se întâmplă în continuare ca proiectele să nu se concretizeze așa cum au fost planificate inițial sau ca acestea să fie amânate sau să sufere modificări. […]” – Directorul Institutului, Peter Reitz

135. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/1353 Jahresberichte Bukarest 1992 – 1998

Raportul anual 1997/1998 – 6. Altele

„[…] Centrul de informare editorială (BIZ) al Târgului de Carte de la Frankfurt funcționează în clădirea Institutului de la începutul anului 1994. Spațiul a fost inițial pus la dispoziție de Gl pentru trei ani și apoi pentru încă un an, în 1997. Cererea pentru o nouă prelungire a fost acceptată. Cooperarea noastră cu BIZ a fost excelentă până în prezent și considerăm că seminariile organizate de BIZ în incinta noastră, implicarea noastră în pregătirile pentru Târgurile de Carte de la Leipzig și București și colaborarea noastră pentru expoziția Struwwelpeter reprezintă un plus de valoare în ceea ce privește activitățile noastre. Având în vedere că biroul BIZ se află lângă biblioteca noastră, există în mod firesc multe întâlniri zilnice între colegi. Pentru un timp, a existat chiar și o a treia instituție în incinta noastră: în ultimele trei luni dinaintea Târgului de Carte de la Leipzig, în biblioteca noastră a fost amenajat un mic birou de legătură, din care un reprezentant al Târgului de la Leipzig a coordonat participarea României în cadrul programului de țară invitată. […]” – Directorul Institutului, Peter Reitz

136. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/1353 Jahresberichte Bukarest 1992 – 1998

Raportul anual 1996/1997 – 1. Informații generale

„[…] Deși reforma economică, pusă în aplicare cu hotărâre de noul guvern, presupune, în mod declarat,  în continuare mari sacrificii pentru populație, noua conducere politică se poate baza pe sprijinul larg al cetățenilor (aproximativ 70%), care nu văd nicio alternativă la calea aleasă. Această încredere fundamentală în schimbare, corelată cu descentralizarea administrației urmărită de guvern, stimulează — mai ales în domeniul cultural — disponibilitatea intelectualilor de a se angaja în procesul de restructurare.

În acest context, partea română manifestă un interes crescut pentru întâlnirile cu țările vest-europene, Goethe-Institut București răspunzând cu oferte adecvate. O undă de optimism se simte în cazul programelor noastre culturale care au avut până acum de suferit din cauza unei rețineri mai degrabă deziluzionate a partenerilor noștri. În mod corespunzător, imaginea în general negativă a României în mass-media germană începe să se amelioreze, iar interesul pentru România este în creștere. Acest lucru se reflectă în noi inițiative pentru proiecte comune în cadrul schimburilor culturale dintre cele două țări. Un exemplu actual în acest sens este Târgul de Carte de la Leipzig, la care România va fi țara invitată în martie 1998. De asemenea, merită menționat Festivalul Internațional al Dunării pe care orașele Ulm și Neu-Ulm îl planifică pentru iulie 1998, cu participarea orașelor Turnu Severin, Galați, Tulcea și București. […]” – Directorul Institutului, Manfried Wüst

137. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/1353 Jahresberichte Bukarest 1992 – 1998

Raportul anual 1996/1997 – 4.1 Programul cultural

„[…] În ceea ce privește programul de conferințe și dezbateri, avem cel mai adesea parte de interes acolo unde reușim să abordăm teme de actualitate. Acesta a fost clar cazul a două evenimente dedicate subiectului intens dezbătut al aderării României la NATO și UE. Scopul nostru principal a fost să oferim informații privind poziția externă (cea a Republicii Federale Germania) în legătură cu această chestiune. Deosebit de interesante au fost discuțiile cu corespondentul diplomatic al publicației Die ZEIT, Christoph Bertram, pe care l-am invitat la București cu ocazia traducerii în limba română a studiului său despre politică de securitate, Europe in the Balance. Din întâlnirile sale cu interlocutori români (în special din cercurile Grupului pentru Dialog Social și ale Revistei 22), a fost surprins să afle că evaluarea mai degrabă relaxată a situației politicii de securitate în Europa de Est, așa cum a reprezentat-o el din perspectivă occidentală, nu este deloc împărtășită în România, țară care își fundamentează poziția pe experiențele proprii cu Uniunea Sovietică.

La fel de angajat a fost și publicul în cadrul intervenției lui Markus Meckel, care a exprimat punctul de vedere german asupra integrării României în NATO și UE, subliniind interesele diferite ale fiecărei țări cu privire la cererea de aderare a României.” – Directorul Institutului, Manfried Wüst

138. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/1353 Jahresberichte Bukarest 1992 – 1998

Raportul anual 1996/1997 – 4.1 Programul cultural

„[…] Am văzut în activitatea noastră teatrală o oportunitate de a continua impulsul pe care ni l-au dat Săptămânile Culturii Germane din 1995. Trebuie să recunoaștem însă că a fost doar o reușită parțială, din cauza a ceea ce constituie încă dificultățile obișnuite ale țării. De exemplu, Richard Wherlock, împreună cu Teatrul de Balet din Hagen, marcase un punct culminant al Săptămânilor Culturii Germane din 1995, în turneul său prin România, însă proiectul ambițios de a lucra ca regizor invitat la Opera Națională din Bucureștinu n-a trecut de faza repetițiilor. Se plănuise montarea unui spectacol care să integreze un program de dans modern, inovator și provocator pentru balerinii români — o adevărată senzație pentru Opera Națională, încă profund ancorată în baletul tradițional. Deși proiectul a fost abordat cu așteptări mari de ambele părți, perioada de repetiții, pentru care Wherlock a venit special la București timp de trei săptămâni, a fost afectată considerabil de o ineficiență organizatorică, care, combinată cu o atitudine arogantă specifică unei instituții de ‘demnitate națională’, i-a dat lui Richard Wherlock impresia că nu este luat în serios, ci cel mult tolerat.

Din cauza obstacolelor constante generate de o planificare haotică a spațiilor și repetițiilor, rezultatele au rămas sub așteptările propuse, în ciuda entuziasmului sincer al dansatorilor implicați. Aceste dificultăți, împreună cu modificarea unilaterală a datei premierei de către conducerea operei, l-au determinat în cele din urmă pe domnul Wherlock să renunțe la proiect. În contrast cu acest eșec administrativ s-a aflat efortul enorm al lui Wherlock, atmosfera excepțională din timpul repetițiilor și dorința evidentă a dansatorilor de a fi provocați artistic într-un mod care să iasă din tiparele baletului convențional. […]” – Directorul Institutului, Manfried Wüst

139. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/1353 Jahresberichte Bukarest 1992 – 1998

Raportul anual 1996/1997 – 4.1 Programul cultural

„Este încurajator faptul că eforturile pentru un program de traducere a pieselor de teatru germane în limba română continuă cu succes. În anul de raportare a apărut ‘Totul e simplu’ de Kurt Drawert, ca prim număr din seria ‘Dramaturgi străini’, piesa fiind montată deja la Râmnicu Vâlcea și planificată pentru noua stagiune la Târgu Mureș.

Pentru toamna acestui an sunt programate antologii cu piese de teatru de Heiner Müller și Botho Strauß, tot în cadrul acestei serii. Unele teatre și-au exprimat deja interesul pentru montarea spectacolelor pe baza acestor traduceri. La Piatra Neamț s-a început deja conturarea unor direcții tematice: dacă anul trecut accentul a fost pus pe teatrul englez, anul viitor va fi dedicat teatrului de limbă germană.” – Directorul Institutului, Manfried Wüst

140. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/1353 Jahresberichte Bukarest 1992 – 1998

Raportul anual 1995/1996 – 1. Informații generale

„Anul 1995/96 în România este marcat de alegerile locale (mai 1996) și naționale (noiembrie 1996). Însă nu doar din acest motiv climatul politic este caracterizat de nervozitate: dezvoltarea economică stagnează, iar creșterea prețurilor, în contrast cu salariile și pensiile rămase în urmă, generează îngrijorări tot mai mari. […] Subvenționarea continuă a combinatelor neviabile prin bugetul de stat, devalorizarea constantă a leului – prăbușirea bruscă a cursului din octombrie 1995 a stârnit cele mai sumbre presimțiri -, precum și creșterile masive de prețuri, considerate totuși insuficiente de către Banca Mondială, în timp ce salariile au crescut într-un ritm mult mai lent, sunt la fel de alarmante ca și manipulările absurde de credite, ieșite între timp la iveală, care au dus deja două bănci în pragul falimentului. Toate acestea alimentează tendințele de idealizare nostalgică a situației de dinainte de 1989.

În pofida tuturor acestor aspecte, sezonul cultural a început în septembrie 1995 cu un adevărat punct culminant: Festivalul Internațional George Enescu a readus, după mulți ani, numeroase orchestre, dirijori și interpreți de renume internațional la București — grație sprijinului energic al președintelui (început de campanie electorală?!). Dintre invitații din Germania s-au numărat Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze, dirijată de Lorin Maazel, și Filarmonica din Stuttgart, sub bagheta lui Georges Prêtre.

La scurt timp după aceea a urmat Festivalul Internațional de Teatru, cu spectacole precum ‘Sfârșit de partidă’ de Beckett (Berliner Ensemble, regia: Peter Palitzsch) și – deosebit de apreciat – ‘Visul unei nopți de vară’ de Shakespeare (Landestheater Düsseldorf, în regia lui Karin Beier). […]” – Directorul Institutului, Manfried Wüst

141. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/1353 Jahresberichte Bukarest 1992 – 1998

Raportul anual 1995/1996 – 1. Informații generale

„[…] Eforturile constante ale guvernului român de a-și consolida imaginea pe plan internațional au fost susținute de ambasada germană prin inițiative proprii menite să atragă o mai mare atenție din partea politicii germane asupra României. După vizita Ritei Süßmuth (august 1995), Roman Herzog a efectuat o vizită de stat în București și Sibiu, în mai 1996, urmată, la aproape un an distanță, în iunie 1996, de vizita oficială de răspuns a președintelui Ion Iliescu în Germania. Și faptul că în toamna anului 1995 au avut loc în România Săptămânile Culturii Germane trebuie interpretat în contextul eforturilor de a cultiva relațiile germano-române în toate domeniile. […]” – Directorul Institutului, Manfried Wüst

142. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/1353 Jahresberichte Bukarest 1992 – 1998

Raportul anual 1995/1996

„[…] Schimbarea dramatică a scenei cinematografice românești în anii de după Revoluție se reflectă, desigur, și în activitatea noastră cinematografică, precum și a partenerilor noștri. Dacă în 1989 un român mergea în medie de 10 ori pe an la cinema, în 1995 media a fost de doar 0,8 ori. Deoarece prețul mediu al unui bilet de cinema (≈ 70 de pfeningi) acoperă taxele de licență aferente filmelor de import doar la un număr de aproximativ 200.000 de spectatori, oferta comercială este dominată în totalitate de filmele americane, în fața cărora filmele altor țări – cu excepția câtorva producții ale unor regizori români renumiți – nu au nicio șansă. Acest lucru pare, în timp, să influențeze și așteptările publicului. În orice caz, Festivalul Filmului European, pe care țările Comunității Europene l-au organizat împreună, cu ocazia Zilei Europei, în mai multe orașe ale țării și pe care l-au promovat intens (contribuția germană: ‘Keiner liebt mich’ de Doris Dörrie), nu s-a bucurat de un succes semnificativ. […]” – Directorul Institutului, Manfried Wüst

143. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/1353 Jahresberichte Bukarest 1992 – 1998

Raportul anual 1994/1995 – 1. Informații generale

„[…] Tendința, vizibilă pretutindeni în domeniul culturii și al științelor umaniste, de a pune din nou mai mult accentul pe propriile valori românești, în detrimentul influențelor străine, se regăsește până și în programele școlare, care prevăd studiul istoriei și literaturii românilor (și nu al României), și promovează tendința de a evoca istoria și literatura națională, precum și tradițiile creștin-ortodoxe, punând astfel accentuând – în pofida caracterului romanic – pe autonomia culturală a României în raport cu Europa de Vest, mai degrabă decât pe elementele comune.

În această tendință se reflectă problema fundamentală a culturii române și a intelectualilor săi în perioada de tranziție: căutarea unor elemente actuale de legitimitate culturală, care sunt greu de identificat într-o epocă în care ideologiile au încetat să existe, precum și în contextul unei profunde crize economice. […]” – Directorul Institutului, Manfried Wüst

144. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/1353 Jahresberichte Bukarest 1992 – 1998

Raportul anual 1994/1995 – 4. Programe culturale

„[…] Într-o perioadă în care, în mod vizibil, Europa se unifică treptat (Acordul Schengen, creșterea schimburilor științifice, culturale și economice între țările noastre gazdă și Europa de Vest, aderarea țărilor noastre gazdă la Consiliul Europei; parteneriatul NATO pentru pace; cereri de aderare la Comunitatea Europeană), și în care și cultura se internaționalizează tot mai puternic, se pune întrebarea dacă un schimb cultural pur bilateral mai este adecvat vremurilor. Aceast lucru a fost evidențiat la București prin inițiativa reprezentanței Comunității Europene, care a invitat ambasadele și institutele culturale ale statelor membre ale CE să participe, de Ziua Europei 1995, la o expoziție foto comună. Experimentul a arătat cât de dificil este încă pentru țările europene, chiar și atunci când abordează o temă atât de generală (‘Țara și oamenii ei’), să se prezinte unitar în diversitatea lor europeană. Totuși, inițiativa a stimulat reflecția asupra unei contribuții proprii, potrivite temei propuse. […]” – Directorul Institutului, Manfried Wüst

145. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/1353 Jahresberichte Bukarest 1992 – 1998

Raportul anual 1993/1994 – 1. Informații generale

„[…] În domeniile relevante din punct de vedere al politicilor culturale – educația și cultura – situația este, de asemenea, dificilă. Bugetul de stat prezentat de guvern cu o întârziere de șapte luni prevede reduceri în domeniul educației, un sector cu potențial de viitor (de la 2,7% la 2,4%, ceea ce plasează România în urma vecinilor săi); același lucru este valabil și pentru cultură, în timp ce o parte disproporționat de mare a fondurilor este direcționată către subvenționarea întreprinderilor de stat a căror viabilitate stă sub semnul întrebării.

În plus, guvernul consideră că cel mai bun mod de a plăti partidelor radicale tributul necesar pentru sprijinul parlamentar este în domeniul culturii.  […]

Aceasta explică deziluzia tot mai mare în rândul intelectualilor. Andrei Șerban, chemat în 1990 din SUA, a renunțat la funcția de director al Teatrului Național București în 1993 și a părăsit țara; a fost înlocuit de scriitorul veteran Fănuș Neagu. De asemenea, Silviu Purcărete, care a făcut recent senzație cu spectacolul său ‘Ubu’ la festivalul ‘Theatre of the World’ de la München, a demisionat și el din funcția de director al Teatrului Bulandra și a părăsit țara pentru a accepta un angajament la Limoges. Organizarea de festivaluri (de jazz, muzică și teatru) suferă, de asemenea, de o epuizare evidentă a resurselor, deoarece, în locul sprijinului financiar și moral din partea Ministerului Culturii, reapar tendințe centraliste sub forma unor proceduri birocratice meschine de obținere a unor aprobări. Tendințe similare de centralizare în domeniul culturii sunt vizibile și în cazul editurilor de stat:  în locul politicii anterioare de privatizare a acestora, obiectivul este acum de a le reuni sub o singură umbrelă – evident, una de stat. […]” – Directorul Institutului, Manfried Wüst

146. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/1353 Jahresberichte Bukarest 1992 – 1998

Raportul anual 1993/1994 – 1. Informații generale

„[…] În acest context, merită menționate inițiativele prin care România se prezintă în străinătate cu performanțe culturale remarcabile. Se cuvine amintit aici deja menționatul spectacol ‘Ubu” al Teatrului de Stat din Craiova, în regia lui Silviu Purcărete, la München; participarea Orchestrei Naționale a Radiodifuziunii Române, dirijată de Horia Andreescu, la Festivalul Euromusicale din München; expoziția finanțată de Institutul pentru Relații Externe (IfA) a grupului SubReal în Stuttgart, Bonn și Berlin; precum și, în mod special, marea expoziție a tezaurului arheologic al țării la Frankfurt, care a fost realizată împotriva unei puternice rezistențe din partea cercurilor naționaliste și temătoare din România (îngrijorate de posibila pierdere unor exponate valoroase, prin furt și falsificare) și care a oferit, în sfârșit, o imagine pozitivă a României în presa germană.

Demne de menționat în acest context sunt și inițiativele tinerilor artiști – în special din domeniul artelor vizuale (instalațiile grupului Subreal; arta video) și al filmului – care depășesc în mod conștient cadrul tradițional al activităților artistice de aici și doresc să concureze cu colegii lor occidentali și să intre în dialog cu aceștia. În absența finanțării de stat în domeniul tehnologiei video și cinematografice, abordările inovatoare întreprinse aici beneficiază deja de un sprijin semnificativ din partea Fundației Soros, care a dotat Academia de Teatru și Film, precum și Academia de Artă, cu echipamentele necesare, și merită o atenție deosebită din partea noastră. […]” – Directorul Institutului, Manfried Wüst

147. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/1353 Jahresberichte Bukarest 1992 – 1998

Raportul anual 1993/1994 – 4. Activitate culturală și de informare

„[…] Lipsa de coerență a planificării, schițată aici, a afectat și Târgul Internațional de Carte, care trebuia să aibă loc anul acesta pentru a doua oară la București. După ce Ministerul Culturii a încredințat organizarea Târgului de Carte de la Frankfurt (Ausstellungs- und Messe GmbH), s-a descoperit că existau încă obligații legale față de un alt solicitant, care nu au putut fi clarificate. Când Ministerul Culturii s-a retras din proiect și Peter Weidhaas a reziliat contractul cu ministerul român, ne-am aflat – cu doar trei luni înainte de data programată – în fața unui adevărat dezastru. Totuși, cu Mihai Oroveanu, istoric de artă și director al fundației private „Artexpo”, a intrat în acțiune o personalitate culturală, hotărâtă să realizeze târgul de carte, indiferent de obstacole. Întâmplarea a făcut ca Peter Weidhaas să se afle în acele zile la București, cu ocazia deschiderii ‘Centrului German de Carte’, găzduit în sediul Institutului Goethe. Am reușit să intermediem o întâlnire între Oroveanu și Weidhaas. Impresionat de seriozitatea și angajamentul românului, Peter Weidhaas a acceptat pe loc să sprijine organizarea târgului, în afara oricărui cadru juridic, oferind ajutor organizatoric și material. Mihai Oroveanu a fost apoi invitat pentru o săptămână la Frankfurt și s-a întors la București cu standuri expoziționale. Deși participarea internațională nu a mai atins amploarea sperată inițial, târgul de carte a fost un imens succes. […]” – Directorul Institutului, Manfried Wüst

148. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/1353 Jahresberichte Bukarest 1992 – 1998

Raportul anual 1992/1993 – 4. Activitate culturală și de informare

„[…] În domeniul teatrului se conturează o situație contradictorie: până acum nu s-a reușit stabilirea de contacte între ansambluri românești de renume și parteneri germani. Artiștii de marcă par să considere că România nu merită încă un angajament special (precum o monatre realizată de un regizor invitat sau ateliere de teatru). Pe de altă parte, numeroasele trupe de teatru care doresc să participe la festivaluri în România – dar care, din cauza dificultăților financiare ale organizatorilor români, speră la sprijinul nostru – nu par a fi suficient de reprezentative pentru scena teatrală din Germania și, prin urmare, nu sunt considerate demne de susținere.

Implicarea în proiectul tinerilor oameni de teatru din Berlin care, împreună cu trupa Teatrului German de Stat din Timișoara, au dezvoltat, repetat și jucat un spectacol bazat pe fragmentul Guiskard de Kleist, în combinație cu două texte scenice de Heiner Müller, nu trebuie evaluată doar după standardele artistice atinse: rezultatul remarcabil, ecoul larg pe care această acțiune desfășurată de-a lungul mai multor luni l-a avut, precum și faptul că a reprezentat o formă de încurajare pentru echipa Teatrului German din Timișoara, justifică fără îndoială acest efort.” – Directorul Institutului, Manfried Wüst

149. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/1353 Jahresberichte Bukarest 1992 – 1998

Raportul anual 1992/1993 – 4. Activitate culturală și de informare

„[…] În domeniul filmului se poate observa poate cel mai clar cât de mult s-au schimbat așteptările odată cu evenimentele politice. Dacă până în 1989 proiecțiile de film organizate de Institutul Goethe aveau încă un caracter special și excepțional, în anii 1990/91, pe fondul cenzurii anterioare, foamea uriașă de informații și artă cinematografică, a avut ca efect faptul că evenimente noastre s-au bucurat de un succes furtunos.

Între timp, lumea s-a obișnuit cu ideea că în cinematografele comerciale rulează cele mai noi filme – în mare parte de proveniență americană – iar răspândirea rapidă a dispozitivelor electronice de uz casnic a contribuit, de asemenea, la înlocuirea vizitelor la cinema cu vizionarea de filme video acasă. Astfel, și Cinemateca Română constată un declin semnificativ al numărului de spectatori la proiecțiile sale necomerciale.

Având în vedere această evoluție, ne-am propus să prezentăm la institut serii de filme pe teme sociale (tineret, femei, filme documentare de Fechner) și să le oferim ulterior și Cinematecii Române, care le-a acceptat ca o îmbogățire valoroasă a programului său.” – Directorul Institutului, Manfried Wüst

150. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/1353 Jahresberichte Bukarest 1992 – 1998

Raportul anual 1991/1992 – 4. Activitate culturală și de informare

„Având în vedere circumstanțele post-totalitare descrise mai sus și noile libertăți câștigate în ceea ce privește programele noastra culturale, alegerea temelor și implementarea acestora au necesitat o luare de poziție față de evenimentele din România. O autoprezentare neutră și fără angajament, menită să evite polarizarea scenei culturale, nu ar fi făcut decât să dezamăgească  publicul nou câștigat, după deschiderea reală a institutului în ianuarie 1990. În practică, aceasta a însemnat: prin prezentarea frământărilor și dificultăților procesului de reunificare germană, am atras atenția asupra transformărilor dramatice din România – fără a risca acuzația de imixtiune.” – Directorul Institutului, Vladimir Kadavy

151. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/1353 Jahresberichte Bukarest 1992 – 1998

Raportul anual 1991/1992 – 4. Activitate culturală și de informare

„[…] Hans-Joachim Gauck, venit oficial la invitația Alianței Civice, a susținut o conferință lasediul Uniunii Scriitorilor despre ‘Gestionarea dosarelor trecutului’, prezentând istoria formării și domeniul de activitate al autorității de la Berlin (instituția ce gestiona arhivele Stasi). Presa din România a relatat timp de mai multe zile, cu lux de amănunte, despre acest eveniment. Deoarece nici în interiorul opoziției nu există un consens cu privire la modul în care ar trebui gestionate pe viitor dosarele Securității, rămâne de sperat că vizita domnului Gauck va oferi cel puțin un impuls util pentru dezbaterea publică.” – Directorul Institutului, Vladimir Kadavy

152. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/1353 Jahresberichte Bukarest 1992 – 1998

Raportul anual 1991/1992

„[…] Merită menționată avanpremiera neoficială a unui film realizat de Andrei Ujică și Harun Farocki, ‘Videogramele unei revoluții’. Este o încercare de a clarifica rolul cameramanilor în timpul dramaticelor zile din decembrie 1989 la București. […]” – Directorul Institutului, Vladimir Kadavy

153. Sursă: Arhiva Națională a României / Colecţia “Gabanyi Anneli Ute” – inv.389, filele 117+118

Romanian Situation Report/22, page 5 + 6, 30 November 1979

„INTERNATIONAL RELATIONS

2. West German Cultural Institute Opened in Bucharest

On 26 November 1979 a West German cultural institute was opened in Bucharest, the first such institute Bonn has been allowed to establish in a Warsaw Pact country. (12) Like the two West German cultural institutes inaugurated in 1971 in Yugoslavia (Belgrade and Zagreb), the institute now opened in Bucharest does not bear the traditional name Western Germany attaches to its cultural institutes abroad, the Goethe Institute; however, Goethe Institute Director Klaus von Bismarck stated, in the course of an interview with the Bavarian Radio and Television Network (Bayerischer Rundfunk), (13) that both the structure and the aims of the institute in Bucharest are identical with those of the Goethe Institute chain.

The Romanian cultural institute, scheduled to be established on reciprocal basis in Munich, is to be opened soon.

The West German institute is located in a handsome mansion built around 1900, at 22 I. C. Frimu Street. The edifice has undergone a two-year period of renovation. It now contains a library with about 3,000 volumes (mostly reference books and modern German literature), a multipurpose hall which can be used for concerts or theatrical performances and exhibitions, and a modern classroom with electronic equipment for language training. Dr. Uwe Martin, head of the new institute, has served as chief of the Goethe Institute in Amsterdam for the last five and a half years. Speaking at the opening ceremony in Bucharest, West German Minister of State in the Foreign Office Dr. Hildegard Hamm-Brücher said that this ceremony represents ‘an important new phase in the cultural relations between the two countries.’ She added that ‘my government is confident that Romania’s exemplary co-operation in the cultural field will also encourage other East European states to take the same step.’ (14) Romanian Minister Secretary of State at the Ministry of Foreign Affairs Aurel Duma reiterated this emphasis on the importance of cultural relations during the post-Helsinki confidence-building process in Europe, emphasizing the fact that ‘Romania considers that cultural exchanges and ties can only serve to help improve the human condition, to educate the younger generation in a spirit of respect for the values of each nation, of esteem for other peoples, of peace, détente, and international co-operation.’ (15)

Six Year Delay. The decision to open a German institute in Bucharest (and a projected Romanian cultural institute in Munich) was reached during the official visit Nicolae Ceausescu paid to the Federal Republic of Germany in 1973. The West German-Romanian agreement on cultural and scientific co-operation of 29 June 1973 contains a clause stipulating that such cultural institutes be established, but difficulties arose concerning the Bucharest center, for which the West Germans blamed the Romanians. (16)

The delay was possibly also due to difficulties in finding appropriate premises in Bucharest and Munich. The West German-Romanian communiqué published at the end of Chancellor Helmut Schmidt’s January 1978 visit to Romania announced the opening of the cultural institutes to take place in the course of 1978. On 16 June 1978 the FRG Foreign Office in Bonn and Radio Bucharest simultaneously announced that an agreement had been signed on the turning over of property to be used for libraries in each other’s country. Eventually, the communiqué signed at the end of FRG Foreign Minister Hans-Dietrich to Genscher’s visit to Bucharest hailed the fact that the two cultural institutes were to open this year.

(12) Frankfurter Allgemeine Zeitung, 26 November 1979. (13) 26 November 1979. (14) Frankfurter Allgemeine Zeitung, 26 November 1979. (15) Radio Bucharest, 26 November 1979. (16) Dr. Kurt Müller, head of the foreign cultural policy section and the West German Foreign Office, in Süddeutsche Mitteilungen No. 1, 1978.”

154. Sursă: Arhiva Federală Berlin-Lichterfelde, DY 30 / 18770

Ambasada RDG la București – Cultură – București, 6.1.1981

„Despre activitatea institutelor culturale ale statelor capitaliste la București

În viața culturală a capitalei, activitatea institutelor culturale, respectiv a bibliotecilor aparținând SUA, Franței, Italiei și RFG joacă un rol deloc neglijabil. În 1981, o instituție similară a British Council se deschide la București. British Council avea deja de mai mult timp un birou de reprezentare în cadrul ambasadei. O mare parte a vizitatorilor acestor centre sunt reprezentanți ai intelectualității din domeniile cultural-artistice, medicale și științifico-tehnice, precum și tineri studenți. Prin activitatea lor de propagandă activă, aceste centre furnizează în mod constant informații, publicații și materiale unor reprezentanți importanți din domeniile menționate, în special din presă și mass-media. Centrele constituie surse permanente de introducere a ideologiei imperialist-burgheze târzii în România. Aceste surse sunt utilizate în mod regulat de un număr semnificativ de cetățeni. Chiar și instituții de stat, cum ar fi televiziunea, se numără printre ‘clienții’ acestor centre culturale. De exemplu, din câte știm, bibliotecile americană și franceză pun la dispoziție gratuit, pentru difuzare, filme de lungmetraj mai vechi.

Activitățile acestor instituții contribuie în mod semnificativ la estomparea diferențelor ideologice fundamentale dintre cele două culturi – cea a socialismului și cea a capitalismului – în rândul publicului român, sub aparența unei culturi unitare. În special RFG folosește existența institutului său cultural pentru a demonstra pretinsa existență a unei culturi germane unitare. […]”

155. Sursă: Arhiva Federală Berlin-Lichterfelde, DY 30 / 18770

Ambasada RDG la București – Cultură – București, 6.1.1981

 „Despre activitatea institutelor culturale ale statelor capitaliste la București

„[…] Politica culturală imperialistă folosește cu abilitate pozițiile divergente ale creației culturale și artistice din Republica Socialistă România (RSR) față de realismul socialist, pentru a stimula procesele de divergență față de creația culturală din alte țări socialiste. Activitatea extrem de intensă și diversificată a instituțiilor culturale imperialiste evidențiază clar că RSR este constant constrânsă să facă concesii ideologice în domeniul cooperării culturale cu aceste state, în interesul obiectivelor sale economice. România este dispusă să facă aceste concesii, deși de ani de zile lipsește o contrapondere ideologică sub forma unor centre culturale ale statelor socialiste. În ciuda acordurilor existente încă de la sfârșitul anilor ’60 cu Republica Populară Ungară, Republica Socialistă Cehoslovacă, Republica Populară Bulgară și Republica Populară Polonă privind înființarea unor astfel de Centre Culturale și de Informare, nu a putut fi deschisă nicio instituție de acest gen a unui stat socialist. […]”

156. Sursă: Arhiva Federală Berlin-Lichterfelde, DY 30 / 18770

Ambasada RDG la București – Cultură – București, 6.1.1981

„[…] SRR are centre culturale la New York (deschis în 1971) și la Roma (instituție tradițională încă din perioada antebelică). Din motive economice, nu și-a deschis până în prezent instituțiile culturale din Paris și München. Acest fapt poate fi interpretat ca un semn suplimentar al unei concesii făcute statelor occidentale, întrucât renunță la aplicarea principiului reciprocității. Per ansamblu, activitățile — atât cât pot fi urmărite de aici — ale celor două instituții românești din Roma și New York sunt cu mult sub nivelul centrelor culturale imperialiste existente aici. […]”

157. Sursă: Arhiva Federală Berlin-Lichterfelde, DY 30 / 18770

Ambasada RDG la București – Cultură – București, 6.1.1981

„[…] Institutul Cultural al RFG activează la București de puțin peste un an. Chiar și în acest scurt interval, a dezvoltat deja o multitudine de activități și a stabilit numeroase contacte. Seara de film, organizată de două ori pe săptămână, cu câte două proiecții, este foarte bine frecventată. În ultima vreme, aceste seri sunt introduse prin scurte prelegeri susținute de un specialist român în cinematografie (prof. dr. Florian Potra de la Institutul de Film și Teatru din București) — același care susține în mod regulat astfel de introduceri și în cadrul bibliotecii italiene.

Accentul ideologic al propagandei externe a acestui institut constă în conturarea unei imagini a RFG ca societate pluralistă, democratică, liberală și dinamică, cu o cultură deschisă către lume. Numărul vizitatorilor Institutului RFG este într-o continuă creștere.

Pe lângă reprezentanții minorității germane din București, care au frecventat institutul încă de la început, s-au alăturat între timp mulți tineri cetățeni români, în special studenți și reprezentanți ai intelectualității din domeniul ingineriei.

Până în prezent, nu ne-a fost semnalat niciun caz în care RSR să fi dezaprobat sau refuzat vreo inițiativă a Institutului RFG. […]”

158. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/564 Bukarest 1966 – 1986

Ambasada RFG – București, 30 martie 1979 / Ku 600.50 – 342/79 / Raport anual privind politica culturală 1978

„a) Evoluția politicii culturale în țara gazdă

Autoglorificarea națională a rămas și anul trecut în centrul preocupărilor culturale ale României. Cadrul pentru aceasta îl oferă concursul – încă în desfășurare – „Cîntarea României”, precum și festivitățile prilejuite de împlinirea a 60 de ani de la formarea României Mari (1 decembrie 1978). Activitatea tuturor artiștilor este pusă în slujba acestei cauze, așa cum a rezultat din conferința națională din iunie anul trecut. Partea română încearcă să elimine pe cât posibil influențele externe, pe de o parte prin cenzura strictă a exponatelor și scrierilor străine, pe de altă parte prin practica extrem de restrictivă de acordare a pașapoartelor artiștilor români. Sunt sprijiniți doar acei artiști care sunt dispuși să-și dedice întreaga activitate țării, Partidului Comunist și doctrinei sale. Astfel, pentru arta individuală și angajamentul personal nu mai rămâne loc în creația culturală oficială. Cu atât mai valoroase sunt încercările izolate ale unor artiști români care, asumându-și dezavantaje personale și materiale, încearcă să-și pună în practică propriile concepții.

Confiscarea colecțiilor private de artă a continuat în 1978 cu și mai multă intensitate. Că această măsură nu a rămas fără opoziție se poate deduce din mai multe articole de presă, care încercau să justifice acest demers. […]”

159. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/564 Bukarest 1966 – 1986

Ambasada RFG – București, 30 martie 1979 / Ku 600.50 – 342/79 / Raport anual privind politica culturală 1978

„b) Receptarea ofertei noastre culturale

Oferta culturală a Republicii Federale Germania, în cadrul schimbului cultural cu România, a suscitat un interes deosebit din partea publicului local. Momentele de vârf ale anului 1978 au fost Săptămâna filmului german, care a oferit în 3 orașe (București, Bacău și Piatra Neamț) unui număr de 16.000 de spectatori ocazia de a se familiariza cu filmele artistice germane, precum și turneul ‘Teatrului de buzunar/ Theater in der Westenrasche’ din Ulm în 5 orașe românești. Acest ansamblu va susține reprezentații în România și în acest an. […]”

160. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/564 Bukarest 1966 – 1986

Ambasada RFG – București, 22 februarie 1972 / Ku IV 9 – 347/72 / Referitor la: Relațiile culturale americano-române;  aici: inaugurarea clădirii Bibliotecii Americane din București

 „La sfârșitul lunii ianuarie a fost inaugurată la București clădirea bibliotecii americane, în prezența directorului Serviciului de Informații al SUA (US Information Service), Frank Shakespeare, și a viceministrului român de externe responsabil cu problemele culturale, Vasile Gliga.

După eforturi îndelungate, la aproape doi ani și jumătate de la vizita președintelui Nixon, care convenise cu președintele Ceaușescu înființarea unor biblioteci (institute culturale), americanii au reușit să ducă la îndeplinire acest proiect.

Românii au pus la dispoziția americanilor o clădire veche, situată într-o zonă centrală, în apropierea Hotelului Intercontinental, abia după ce americanii au fost de acord să le ofere, la rândul lor, un etaj pe Fifth Avenue din New York pentru un centru cultural român. […]

Serviciului de Informații al SUA a modernizat clădirea veche din București folosindu-se de cele mai noi mijloace ale arhitecturii pop și creând astfel, cel puțin pentru bucureșteni, un punct de atracție inedit. Biblioteca propriu-zisă a institutului cuprinde deja 5.000 de volume din cele mai recente publicații americane, printre care, cu siguranță, și numeroase titluri care vor provoca neplăceri cenzorului local. Până în prezent, nu au existat obiecții oficiale. […]”

161. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/564 Bukarest 1966 – 1986

Ambasada RFG – București, 22 februarie 1972 / Ku IV 9 – 347/72 / Referitor la: Relațiile culturale americano-române; aici: inaugurarea clădirii Bibliotecii Americane din București

„[…] La etajul superior al bibliotecii se află săli destinate predării limbii engleze, în care profesori români de limba engleză sunt familiarizați cu cele mai noi metode de predare, după principiul ‘teach the teachers’ (instruirea instructorilor). Această secție este dotată cu cele mai moderne mijloace tehnice. Ministerul român al Învățământului a desemnat deja candidații pentru aceste cursuri. În plus, directorul bibliotecii a luat în considerare și cadrele didactice care s-au prezentat din proprie inițiativă.

Ceremonia de deschidere a bibliotecii s-a bucurat de un aflux extraordinar de vizitatori. Au fost prezente numeroase personalități marcante ale vieții culturale bucureștene. De asemenea, numărul zilnic al vizitatorilor bibliotecii este atât de ridicat încât directorul se declară mai mult decât mulțumit. El încearcă să mențină draperiile din sălile de lectură trase, cât mai mult posibil, pentru ca vizitatorii să nu poată fi observați din clădirile vecine!

În concluzie, se poate constata că, în cazul americanilor, se repetă experiența pe care au avut-o deja italienii și francezii în ceea ce privește deschiderea bibliotecilor. Frecvența vizitatorilor este mult mai mare decât se aștepta, având în vedere temerile provocate de politica internă înăsprită. […]”

162. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/564 Bukarest 1966 – 1986

București, 01.03.1983 / Schimb cultural cu România / aici: Reger-Trio Berlin (Berlinul de Vest)

Turneul Reger-Trio: după ce concertul planificat la Brașov a fost anulat în ultimul moment, agenția de concerte Aria, desemnată cu organizarea turneului, a făcut tot posibilul pentru a împiedica desfășurarea concertelor de la Cluj și București sau pentru a le transforma într-un eșec.

1. Pentru concertul de la Cluj, zborul era planificat pe 26.02.1983, la ora 9:00. Un reprezentant al agenției Aria a apărut în ultimul moment pentru ‘ a asista’ artiștii, dar a dispărut după 20 de minute cu biletele de avion. Între timp, s-a primit informația că probabil zborul nu va avea loc din cauza ceții de la Cluj. Aceste informații au fost comunicate succesiv și au fost formulate astfel încât să existe încă speranțe că zborul se va desfășura. La ora 13:30 a fost anunțată anularea definitivă a zborului. Ulterior, directorul Institutul Cultural al RFG a negociat cu directorul aeroportului și a obținut promisiunea că pentru zborul de la ora 17:00, deja complet rezervat, vor fi păstrate 3 locuri pentru artiști. Această promisiune nu a fost respectată. La acel moment era deja prea târziu pentru a transporta artiștii la Cluj cu automobilul. Amânarea concertului pentru 27.02.1983 a fost respinsă de Aria cu motive neconvingătoare.

2. Pentru concertul din 28.02 de la București, atașatul cultural și directorul Institutul Cultural al RFG conveniseră cu Aria ora 19:00. Cu 3 zile înainte de concert, Aria a informat că ora a fost stabilită pentru 17:00 (am primit această informație vineri, concertul urmând să aibă loc luni). Pe afișele expuse nu fusese tipărită ora desfășurării concertului. La inițiativa ambasadei, duminică, 27.02, la televiziunea română a fost difuzat un anunț detaliat privind concertul și ora de desfășurare.

3. Concertul a avut loc pe 28.02 în fața a – 80 – de spectatori la Ateneul Român din București. A fost un concert de un înalt nivel muzical, cu un repertoriu variat (Reger, Schoenberg, Schubert, Beethoven, v. Dohnányi, Haydn).

4. Am protestat la directorul Consiliului Cultural Român împotriva acestor grave obstrucționări ale schimbului cultural. În același sens, atașatul cultural și directorul Institutul Cultural al RFG au intervenit și la agenția Aria.

5. În opinia ambasadei, acest incident este – pe lângă implicațiile legate de Berlin -, o nouă dovadă că partea română încearcă, în ultimele săptămâni, să împieduce schimbul cultural, oricum modest, ori de câte ori i se oferă ocazia.

6 Intenționez să protestez și să discut cu președinta Consiliului Cultural, doamna Gadea”. Jovy

163. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/564 Bukarest 1966 – 1986

din: București / Nr. 654 din 21.10.1980 / Referitor la: Spectacolul Teatrului Schaubühne Berlin (Vest) la București

„1. Decizia negativă a părții române referitoare la turneul menționat mai sus – a cărei posibilitate fusese anticipată – a fost comunicată oficial astăzi angajatului nostru convocat la Consiliul Culturii de către directorul Ileasa. Ileasa, care evident nu a avut marjă de negociere, a justificat refuzul prin considerente de principiu, conform cărora teatrul bazat pe text rostit nu este adecvat schimburilor culturale (problema limbii). În cadrul unei reorganizări generale a schimbului cultural românesc, având ca obiectiv utilizarea cât mai economică a resurselor și obținerea unui impact maxim, s-a solicitat și altor parteneri renunțarea la turneele teatrale planificate. Pentru a nu apărea lipsiți de credibilitate față de acești parteneri — care nu au fost nominalizați —, se consideră necesară menținerea deciziei de anulare și în cazul nostru.

Domnul Ileasa a subliniat însă cu fermitate că anularea turneului nu are (nu are) legătură cu includerea Berlinului în schimbul cultural, propunând ca, pe cât posibil chiar în cursul acestui an, să fie desemnat și trimis un ansamblu muzical din Berlin, ca alternativă. […]” Jovy

164. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/564 Bukarest 1966 – 1986

Raport nr. 1729/85 – București, 21 octombrie 1985 / Referitor la: Săptămâna culturală a Republicii Federale Germania în România, 14–20.10.1985 / Aici: Raport final

„[…] Expoziția ‘Artă contemporană’, organizată de prof. Schneede, a fost extrem de problematică și încărcată de conotații politice, în special lucrarea lui Nikolaus Lang „Das andere Leben eines Hirsches” (Cealaltă viață a unui cerb), concepută special pentru curtea interioară a Muzeului Colecțiilor din București. Lang și-a prezentat lucrarea – un schelet de cerb montat pe o movilă de turbă – completată cu fotografii care îl înfățișau pe artist în timpul unei acțiuni în care transporta scheletul de cerb din Berlinul de Vest către Berlinul de Est, inclusiv de-a lungul Zidului.

Ambasada, într-un lung și dificil proces de negocieri cu Consiliul Culturii, ajunsese anterior la un compromis acceptabil pentru ambele părți în ceea ce privește textul din catalog. Deoarece, pe durata negocierilor, lucrarea încă nu era finalizată, comisarul expoziției nu prezentase toate fotografiile pentru includerea în catalog. Când catalogul a ajuns la București pe 11.10.1985, deci chiar înainte de deschiderea Săptămânii Culturale, s-a constatat că în acesta era publicată o fotografie în care apare Zidul cu graffiti-ul: ‘DDR – Deutscher Dreck’ (RDG – Mizerie germană).

La direcția pentru relații externe a Consiliului Culturii se afla între timp la conducere un nou director, Dumitru Lazăr, care a obiectat nu doar față de această fotografie, ci și față de textul anterior convenit. Ambasada a avut impresia, pe parcursul noilor negocieri necesare, că fostul director al Consiliului Culturii, Ileasa, a fost demis din funcție ca urmare a acestei expoziții.

Pentru a salva catalogul și expoziția, s-a convenit să fie eliminată pagina din catalog pe care era reprodusă fotografia cu Zidul, iar pagina de text contestată să fie acoperită prin lipirea ei de pagina următoare.

În ciuda acestor dificultăți, expoziția, a cărei concepție a fost primită cu un ecou unanim pozitiv de publicul bucureștean, poate fi considerată un succes. […]”

165. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/564 Bukarest 1966 – 1986

Anexa 2 la scrisoarea adresată Președintelui Institutului Goethe din 5.11.1985

„[…] 2. Există o cerere surprinzător de mare pentru literatura scriitorilor din RDG, atât pentru cei care au publicat în RDG, cât și pentru cei care s-au mutat în Occident.

Din ce în ce mai mulți cetățeni ai RDG, aflați în tranzit, vizitează biblioteca noastră și solicită opere care nu sunt disponibile în RDG. De asemenea, membri ai Ambasadei RDG, în special referentul responsabil cu cultura, vin la biblioteca noastră și solicită opere ale scriitorilor din RDG.

3. Biblioteca noastră are în prezent 4000 de cititori înregistrați. Zilnic, biblioteca este vizitată de 150-200 de persoane, se împrumută aproximativ 100-120 de cărți pe zi, fondul de carte cuprinde 10.000 de volume, 80 de titluri de reviste și 3 ziare. -Directorul Instituției, Hauser Hubert

166. Sursă: Arhiva Federală din Koblenz, B307/564 Bukarest 1966 – 1986

Anexa 3 la scrisoarea adresată Președintelui Institutului Goethe din 5.11.1985

„Evoluția numărului de vizitatori la evenimentele culturale: Reticența inițială a românilor de a ne vizita instituția a fost depășită. Toate evenimentele pe care le organizăm la sediul nostru, în special în domeniile filmului și muzicii, sunt foarte bine frecventate. Deseori, sala noastră de proiecție (180 de locuri) este prea mică, iar filmele trebuie proiectate de mai multe ori.

La conferințe, fie în limba germană, fie în limba română, participă în mod constant 30–40 de persoane, cu precădere specialiști din domeniu.

În afara sediului Institutului, reușim să organizăm doar puține evenimente. Săptămâna Culturală Germană a fost, probabil, o excepție în acest sens. Toate evenimentele au fost sold out.” -Directorul Instituției, Hauser Hubert