Dramaturg

La origini sînt fotbalist din cartierul muncitoresc Progresul din Deva. 

Prin sertarele mobilei neschimbate din 80 a alor mei se mai păstrează o medalie de bronz obținută pe stadionul Ștefan Cel Mare din București în 1992. 

De-atunci nici o echipă din Deva nu va mai avea o așa performanță, nici eu,

doar fetele de la școala de gimnastică de sub cetate pe care le mai vizitam pe șustache în dormitoarele căminului sportiv 

ca să ne arate aparate video și casetofoane 

aduse din străinătate.

(Cu această ocazie îi menționez pe cîțiva dintre coechipierii generației mele de aur, 

era inocenței, cum intri în Deva pe dreapta –  Cezar, Luca, Chinezu, Bauman, Litera.) 

În cartierul Progresul am deprins și o slăbiciune pentru mirosul de smoală caldă,

mai tot timpul în zonă se turna undeva, 

se construia socialismul multilateral dezvoltat.

Îmi plăcea să mă urc pe cazan și să-mi împing arătătorul în pojghița ce se forma 

după ce plecau turnătorii acasă.

Să scriu m-am apucat după ce m-am lăsat de fotbal ca să fac o facultate. 

Căderea a fost cruntă, tranziția grea, școala dezamăgitoare, fetele inabordabile. 

Așa că scriam jurnale în propoziții scurte, devastatoare – 

14.10.1995 – Vreau să dispar. 

18.11.1996 – Viața e un căcat. 

Și tot așa vreo 4 caiete dictando a cîte 200 de pagini. Pînă la urmă mi-am format un stil, 

Aș zice al disimulării.

Iau ceea ce pare a fi o realitate și-o transform prin text într-o irealitate…(i)mediată. 

Dacă pot. Dacă nu, nu.

Cînd nu pot sînt cel mai adesea economist cu normă întreagă 

în cadrul departamentului logistic al unei mari întreprinderi globale.